Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Cinematograful de acasă 1-7 martie 2019

Publicat: joi, 28 februarie 2019

 

EXCLUSIVITATE

Pentru că la cinematograful „Marconi”, (numit „Al. Popov, în perioada rusificării agresive și apoi „Dacia”, în anii național-socialismului românesc) mi-am petrecut multe ore din copilărie și adolescență, urmărind cu nemărginit interes cam tot ce se proiecta pe ecranul respectivei săli, socot că în acel loc am învățat cele mai multe lucruri despre film, devenind în timp ceea ce acum îmi place să numesc, „un cinefil de profesie”. Pe-atunci, la acel cinematograf, patru dintre cele șase spectacole programate zilnic rulau după formula „în continuare”, adică spectatorul, liber să intre oricând în timpul proiecției putea rămâne și după pauză, la spectacolul următor, pentru a vedea și ceea ce, intrând mai târziu, îi scăpase inițial și în felul acesta să-și completeze mental întregul film. Nu îmi dau seama dacă era bine sau rău. Eu însă, îndrăgostitul de cinematograf, încercam o bucurie fără margini când, echipat cu patru pachețele de biscuiți „Eugenia”,  „înșelând” vigilența plasatoarelor (cu timpul, le devenisem o figură oarecum familiară, între noi născându-se chiar și un fel de complicitate: eu eram cuminte, nu le făceam niciun fel de necazuri, iar ele mă lăsau în pace, „închizând ochii”),  reușeam, cu doar un singur bilet, să văd repetat toate cele patru spectacole ce rulau „în continuare”. După primele două proiecții ajungeam să cunosc la detaliu multe dintre cadrele ce alcătuiau secvențele filmului și apoi, cumva stăpân pe situație, anticipam satisfăcut reacțiile celor de lângă mine față de întâmplările de pe ecran care, de-acum, mie îmi erau foarte familiare. Repetând această „experiență” am  înțeles că intensitatea și calitatea emoțiilor pe care noi, spectatorii le încercăm când urmărim un film sunt determinate  în primul rând de felul în care autorii săi au „amestecat„ „ingredientele” din care și-au alcătuit spectacolul. Ceva mai târziu am înțeles și că, pe lângă acestea, o tot atât de mare importanță pentru trăirile încercate de către cei din sală o are și calitatea propriei lor sensibilitați care, la rândul ei, se cere și ea a fi cultivată și îndelung exersată. Se vede treaba că ambelor părți, atât creatorilor de film cât și spectatorilor, le revin mari responsabilități, primilor pentru calitatea mesajului formulat, celorlalți pentru receptarea lui cât mai corectă. Alegerile pe care le au de făcut și unii și ceilalți se finalizează cu produsul artistic al celor dintâi, declanșator de emoții, provocator de atitudini, pentru cei din urmă. Cu aceste gânduri în minte, în căutarea unor cât mai convingătoare satisfacții cinefile am alcătuit și lista celor șapte filme, câte unul pentru fiecare zi, ce ar putea completa repertoriul cinematografului vostru de acasă în săptămâna 1-7 martie 2019. 

 

 

În această comedie romantică și muzicală Sophie (Amanda Seyfried), care nu-și cunoaște tatăl, dorește ca totuși acesta să o conducă la altar în ziua nunții. Convinsă că îi va fi ușor să-l recunoască, ea invită la nuntă trei bărbați ale căror nume le-a extras din jurnalul Donnei (Meryl Streep), mama sa, fiecare dintre aceștia putând fi adevăratul său tată. Când cei trei apar, confuzia ce o invadează este declanșatoarea unui lanț întreg de încurcături.

Nu doar titlul amintește de formația ABBA ci, muzica (Benny Andersson) întregului film este inspirată de cântecele celebrului grup pop, numerele muzicale din această peliculă fiind ulterior reunite într-un album ce a concurat la Grammy Awards pentru titlul de ”cea mai bună compilație pentru film, televiziune și arte vizuale”.

Cu piesa ”The winner takes It all”, Meryl Streep oferă un spectacol emoționant, iar Pierce Brosnan, cu vocea binecunoscutului 007, reușește să ne capteze atenția, să ne emoționeze. Fără a spune o poveste de mare densitate (narațiunea rămâne oricum în plan secund), fără mari pretenții filozofice, filmul, construit pe referințe culturale clare (succesul foarte popularului grup ABBA) încântă (chiar și la modul propriu) și binedispune. Sunt lucruri pe care și critica le-a remarcat la vremea premierei când s-au făcut remarci de tipul: ”superficial, nepretențios, dar plin de haz”(BBC radio 5 Live) ori  ”mă jenez s-o spun, dar cred că o să-l mai văd din nou”(Daily Telegraph) sau ”pur și simplu, distractiv și solar”(Empire). Mai aproape de noi, pe meridianele locului, fanii celebrei formații comentează filmul ca pe unul ”genial, ce ne poate ridica moralul” (Gloria din București) ori ca pe o sursă de pozitivitate care ”te înviorează, îți dă ghes să mai trăiești și să nu cedezi” (Claudiu-Daniel din Lugoj). Ceva, ceva trebuie să fie adevărat!…

 


Asasinarea brutală a mai multor adolescente îi obligă pe detectivii Juan (Javier Gutierrez) și Pedro (Raul Arevalo), foarte diferiți ca mentalitate să facă echipă pentru prinderea ucigașului. Ei sunt obligați să își rezolve diferențele ideologice ce-i separă și să conlucreze pentru atingerea scopului comun. In tentativa de a obține indicii edificatoare cei doi au de înfruntat și ostilitatea sătenilor necooperanți, suspicioși față de străini. Deși aparent, ritmul filmului este unul lent, tensiunea ce-l străbate pe toată lungimea este maximă, spectatorul, captat pe deplin, este copleșit atât de acțiunea foarte solid construită cât și de jocul actoricesc desăvârșit. Personajul lui Pedro, mai agreabil, disprețuiește fățiș regimul lui Franco (acțiunea filmului se petrece la începutul anilor 80, când Spania își redobândea din mers democrația), pe când Juan, chinuit de un trecut ”încărcat” este mai violent, adoptă în munca sa metode mai puțin ortodoxe. S-a spus că, uneori diferența dintre un thriller bun și unul mai puțin reușit e dată chiar de locul în care se filmează. Este și cazul acestei pelicule filmată într-o zonă mlăștinoasă, scăldată, la apus, în culori de o stranietate aparte. La înfiriparea atmosferei speciale a acestui thriller întunecat au contribuit în mare măsură atât amănuntele văzute din unghiuri insolite de camera condusă cu măiestrie de Alex Catalan (prmiat pentru imagine), cât și cadrele captate prin filmari aeriene absolut remarcabile. Filmul, considerat în Spania drept ”cel mai bun din anul 2014”, a fost răsplătit cu zece premii ”Goya” dintre care sunt de amintit premiile pentru ”cel mai bun film”,  ”cel mai bun regizor”, ”cel mai bun scenariu original” și ”cel mai bun actor” (Javier Gutiérrez). Comentând calitățile acestui film, un critic mai exigent încheia spunând: ”Deși nu a fost pe lista mea de vizionări, după ce l-am văzut a devenit unul dintre preferatele mele… Este de observat că cinematograful spaniol are și altceva de oferit decât Almodovar.”

 

Acest film antologic realizat în 1963 de Vittorio De Sica este alcătuit din trei povești  de dragoste despre trei femei diferite (jucate pe rând de Sophia Loren) ce înfruntă provocările vieții și încearcă să le depășească cu ajutorul bărbaților pe care îi cuceresc (imaginați succesiv de Marcello Mastroianni). Prin observații de mare finețe, filmul pătrunde în medii sociale diferite, pe care le explorează cu multă înțelegere și căldură. Pe un ton tandru și amuzant este schițată pe rând interacțiunea dintre cele trei femei, fiecare plină de farmec în felul ei, cu reprezentanții sexului masculin, de care, cel mai adesea  se folosesc pentru a-și atinge țelurile. În toate cele trei ipostaze, femeia este dominatoare și puternică, reușind să atenueze prin vorbe și priviri  pretinsa autoritate a bărbatului. În filmele lui De Sica, femeia are chipul unei luptătoare care este la fel de pasională și când se mobilizează pentru un trai mai bun ori pentru respect, de exemplu, dar și când iubește. Prin contrast, bărbatul, mai cerebral, e mai dispus la compromisuri în plan sentimental. Pentru că personajele interpretate de cei doi mari actori sunt înzestrate cu mult umor, senzualitate și căldură, ele ne devin foarte repede extrem de familiare, iar filmul, în întregul său ne cucerește. Spre deliciul fără margini al iubitorilor de film, dar și ca o garanție peste timp a valorii sale, văzut azi, filmul are aceeași prospețime ca și la premieră. Multe dintre secvențele lui au devenit celebre și au fost citate sau parodiate de-a lungul vremii, în multe alte pelicule. Vorbind despre acest film, un critic spunea: ”este nici prea comic, nici prea dramatic… este o sărbătoare!”

 

Această dramă romantică regizată de Sydney Pollack în 1973 cu Robert Redford și Barbra Streisand în rolurile principale se centrează pe fascinanta poveste de dragoste ce se înfiripă între doi oameni dar pe care, într-un final, convingerile politice diferite îi vor separa. Ca activist politic, Katie (Streisand) este tipul femeii puternice, energic motivată, mobilizată în gestica ei de convingeri clare, deplin asumate iar ca parteneră în cuplu trădează multă sensibilitate, tandrețe și căldură, chiar un soi de vulnerabilitate, figura sa este cea a unei femei fragile dar și puternice totodată. În schimb, Hubbell (Redford), deși natural și carismatic, este mai curând un fel de catalizator pentru performanța fascinantă a partenerei sale. Menirea lui în film pare a fi aceea de a creea contextul în care Katie apare, evoluează și din care apoi dispare.  Chimia specială, de maximă intensitate ce se creează între cei doi conferă multor secvențe o frumusețe aparte pe care timpul nu a putut-o altera, așa cum mulți dintre cei ce au îndrăgit filmul o mărturisesc: ”Când am revăzut filmul peste ani, dintr-o perspectivă ceva mai matură, mi-a plăcut mai mult.” (Mihaela T. din București) Criticii sunt unanimi când recunosc că filmul lui Pollack este una dintre cele mai ”intense povesti de dragoste a secolului” și unul dintre cele mai frumoase filme romantice făcute vreodată. Filmul a devenit rapid un blockbuster internațional și cel mai mare succes de top al anului 1973. El a fost nominalizat la mai multe premii și a și fost recompensat cu ”Oscar” pentru cel mai bun scenariu (Arthur Laurents) și ”Oscar” pentru cel mai bun cântec original, piesa tematică ”The way we are” (Marvin Hamlisch).

 

 

În această comedie picarescă, inspirată de romanul lui Bohumil Hrabal (regizorul este la a 6-a adaptare după Hrabal), Jiri Menzel privește cu tandrețe și înțelegere viața plină de farmec dintr-un vechi hotel praghez. Naiv și întreprinzător, fără elevate principii morale, Jan Dite (Ivan Barnev) slujește oricărui stăpân ce l-ar putea ajuta să facă avere. Ca ospătar, vrăjit de cei pe care îi servește la masă, visează ca într-o bună zi, să devină și el milionar. Le adulmecă vinul, le privește iubitele, gustă frimituri de la mesele lor, află amănunte tainice din viața celor bogați care,  în perioada interbelică, erau mai importanți decât împărații, fiind în măsură să își satisfacă fără limite orice capriciu.

Cu ironie fină, fără a moraliza ostentativ, Menzel evidențiază urâțenia acestei pături sociale, limitele ei, și o face cel mai adesea într-o aleasă manieră plastică (imaginea Jaromir Sofr): de reținut secvența în care aparatul explorează de sus mesele încărcate cu halbe și farfurii pline, comparate imediat cu femei voluptuoase, zâmbitoare, cu constituții perfecte, etalate precum la Luvru, modelele renascentiste într-o procesiune. Ironie și frumusețe deopotrivă! Chiar și când devine grav, regizorul nu-și pierde umorul care, uneori, tinde spre grotesc. Oscilând între indiferență și superficialitae când abordează teme acut istorice, regizorul se salvează totuși prin măiestrie, prin aplicarea unor soluții inteligente: secvența de început în care Jan este decorat este rezolvată în maniera filmului mut cu trimiteri directe spre ”baletul” chaplinian.

Încă de la început critica i-a fost favorabilă: ”Cu farmec, sensibil la momente amare din viață, Jiri Mentzel, acest maestru al new wave-ului ceh în cinema, știe să picteze o poveste cu multă știință și inteligență.” Plasat de către revista ”Variety” între primele cele mai bune zece filme ale anului 2008,  filmul a primit și premiul ”Gopo” pentru cel mai bun film european în 2009, adică a fost filmul cu cele mai mari încasări din România în acel an.

 

 

Carlo (Franco Nero), inginer în Genova, este luat ostatic în timpul unui jaf, bătut și umilit. Indiferența cu care poliția tratează cazul său îl determină să-și facă singur dreptate, luând legea în propriile mâini: ”M-am săturat să fiu un bun cetățean docil.” În această tentativă găsește un susținător în Tommy (Giancarlo Prete).

Fără a fi un tip deosebit de simpatic (îsi lovește partenera fără prea mari regrete) el devine erou justițiar treptat, după multe greșeli (spre deosebire de supereroii consacrați pe ecran de Charles Bronson sau Clint Eastwood). Ezită îndelung fără convingerea clară că ocolind legea procedează corect până când, informând poliția despre comerțul cu arme pe care-l făceau infractorii, realizează că nici măcar oficialii nu erau demni de încrederea lui. Acest mesaj precum și violența accentuată ce caracterizează filmul a determinat critica vremii să îl primească cu răceală, el având totuși un mare succes de public ca reușit film de acțiune, cu momente de tensiune abil elaborate, bine ritmat, cu o distribuție convingătoare. (Descoperit de regizorul John Huston, Franco Nero, a parcurs o strălucită carieră artistică jucând de-a lungul timpului sub bagheta multor regizori importanți precum: Damiano Damiani, Luis Bunuel, Elio Petri, Michael Cacoyannis sau, Claude Chabrol)

Deși poate fi luat drept o fantezie, depășind nivelul strict al narațiunii imediate,  filmul vorbește și despre părțile noastre mai întunecate, un ”discurs” evocator al unei realități nu tocmai plăcute. Succesul comercial de care s-a bucurat a inițiat în Italia, un subgen polițist de tip ”vigilante”, genul de filme în care justițiari ”impuși” de comunitate fac dreptate în locul unui guvern ineficient. În această categorie poate fi clasată și seria ”Deth wish” (1974-1994) cu Charles Bronson în rolul principal.

 

 

Început de secol XX, la granița dintre Mexic și SUA. Un grup de răufăcători îmbătrâniți, scoși în afara legii,  caută soluții, cel mai adesea violente, pentru a se adapta vremurilor noi, asistând neputincioși la dispariția vestului ”tradițional”. După un jaf eșuat la căile ferate, banda se îndreaptă spre un mic orășel mexican, condus de un general nemilos și corupt cu a cărui clică se vor înfrunta sângeros. ”Populat” de staruri consacrate (William Holden, Ernest Borgnine, Robert Ryan, Ben Johnson sau Warren Oates), ”The wilde bunch” este genul de film care pote că, la un prim contact, respinge prin violența atât de prezentă, dar atrage prin farmecul actoricesc. El deranjează dar, totodată, și distrează oferind spectatorului stări de o complexitate aparte. Primul îndemn pe care-l formulează Pike, personajul lui Holden este: ”Dacă vreunul mișcă, ucideți-l!”, motivul pentru care nu vedem de la început cât de răi sunt el și echipa lui fiind răutatea și mai mare a celorlalți, a ”opoziției”. Între confederații săi nemiloși există și figura simpaticului Deke (Robert Ryan), prezență tristă, aproape elegiacă ce conferă o certă căldură și umanitate momentelor în care apare. Violența și cruzimea pentru care filmul a șocat la apariție, punându-l în situații incomode chiar și pe regizor, comparate cu ce vedem astăzi pe ecrane, par expresii delicate, aproape poetice pentru înfruntările directe, fizice dintre personaje.  Este un film paradoxal pe care timpul nu l-a atins, păstrându-i prospețimea și vitalitatea chiar și după mai bine de 40 de ani. Montajul rapid, deosebit de complex al imaginilor captate din unghiuri multiple copleșește informațional spectatorul, învăluindu-l într-o ritmică aparte, iar amestecul dintre imaginile filmate cu viteză normală și cele captate ”cu încetinitorul”, amestec ce sparge monotonia scurgerii banale a timpului, trimite gândul dincolo de imediat, spre o zonă aproape lirică a existenței. Este admirabil cum, stăpânindu-și mijloacele la perfecție, regizorul reușește să înalțe interesul spectatorului de la concretețea aproape respingătoare a unei înfruntări fizice reale, spre abstract și poezie. Filmul a primit o serie de nominalizări pentru scenariu, muzică, montaj iar imaginea lui Lucien Ballard, deseori expresivă până la simbol (a se vedea secvența de început cu scorpionul agresat de furnici), a fost chiar încununată cu Premiul Criticii, în 1970. ”Cam ceea ce a însemnat în 1941 Cetățeanul Kane pentru iubitorii de film, înseamnă pentru cinefilii de azi The wilde bunch”, spunea un critic la premieră. După părerea aceluiași critic, Peckinpah a realizat un film american ce poate concura cu cele mai bune producții ale lui Kurosawa. Iar, la noi, pe meleaguri mioritice, un tânăr cinefil, văzând astăzi filmul găsește o formulă mai directă și mai simplă pentru a spune, în fond, același lucru: ” Un western excelent cum se făceau odinioară dar azi nu se mai fac, fără efecte speciale și poluare hip-hop.” Magister dixit…

 

Poate că filmele numite până aici nu vor satisface pe deplin chiar toate exigențele. Ele trebuie luate doar ca variante, între multe altele posibile, pentru ca serile ce ne așteaptă să fie interesante și din perspectivă cinefilă.  Sugestiile enunțate mai sus sunt doar felul meu de a vă ura, ca și altădată… zile și seri ”ca-n filme”!

 

 

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=108733

Publicat de la data feb. 28 2019. Categorii CINEMATOGRAFUL DE ACASĂ, Cultură, Recomandări ULTIMA ORĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

16 octombrie 2019, 4:01
 

NNE
Senin
10°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 10°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:31
Apus: 18:31
Prognoza 17 octombrie 2019
Zi
 

E
Înnourat
22°C
Vânt: 0 km/h E
Rafale de vânt: 4 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

NE
Nori intermitenti
9°C
Vânt: 0 km/h NE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 16-10-2019 Ora : 0 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 00:00 si 06:00 In zona : Județul Constanta;Județul Tulcea; Se vor semnala : - ceaţă care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m şi izolat sub 50 m
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 15-10-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 23:45 si 05:15 In zona : Județul Galaţi;Județul Iaşi;Județul Vaslui; Se vor semnala : local - ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m și izolat sub 50 m
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 15-10-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 23:15 si 05:15 In zona : Județul Bacău: zona joasă;Județul Suceava: Fălticeni, Cornu Luncii, Udești, Preutești, Bosanci, Baia, Forăști, Râșca, Boroaia, Vadu Moldovei, Rădășeni, Moara, Horodniceni, Vulturești, Bogdănești, Stroiești, Drăgoiești, Bunești, Fântâna Mare, Hârtop;Județul Neamţ: zona joasă;Județul Vrancea: zona […]

Loto

Horoscop

  • 234.041 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team