Cinematograful de acasă 15-22 februarie 2019
”Plăcută zăbavă e cetitul cărților”, spune undeva cronicarul. Astăzi, când ”provocările” sunt tot mai numeroase, aș adăuga că o tot atât de plăcută îndeletnicire e și privitul filmelor. Eu văd dar, mai ales, revăd multe dintre filmele văzute altă dată fie pentru a ”regăsi” proustian un timp anterior și a retrăi, măcar în parte, stările de bine încercate odinioară în fața ecranului, fie pentru a mă reîncărca cu energia bună pe care, chiar de la prima vizionare, multe filme mi-au insuflat-o. Poate că, pentru mulți, unele dintre titlurile pe care vi le propun astăzi drept ”piese” pentru repertoriul ”cinematografului vostru de acasă” în săptămâna 15-21 februarie 2019, să nu fie noutăți, ci lung-metraje pe care unii dintre voi le-ați mai văzut. Dar, cum ziceam, rostul acestor revederi poate fi și infuzia de energie pozitivă cu care chiar și pelicule mai vechi, văzute deja, ne pot imbogății. Așa că, așezați într-un fotoliu confortabil, ”echipați” cu un ceai aromat, într-o atmosferă parfumată (de ce nu?) de bețișoarele potrivite, am putea vedea sau revedea și unul din filmele de mai jos:
PISICA ALBĂ, PISICA NEAGRĂ (”Crna macka, beli macor”- Emir Kusturica, 1998) – vineri, 15 februarie 2019, FILMCAFE, ora 19:30. Deși intenționa să-și întrerupă cariera cinematografică după agresivitatea cu care unii critici din Franța îi întâmpinaseră filmul anterior, ”Underground” (”Palme d’Or” – Cannes, 1995), Kusturica revine și realizează această comedie, plină de întâmplări hazlii, de situații dintre cele mai neașteptate și surprinzătoare: jafuri, răpiri, căsătorii aranjate, un porc ce ronțăie dintr-un trabant, un bulibașă amator de filme de dragoste, o iubire a la ”Romeo și Julieta”, îndreptându-se toate convergent, spre un final fericit. Când cu o tușă groasă, când mai delicat, personajele înfățișate aici construiesc o lume pe care autorul o privește însă mereu cu nesfârșită dragoste și înțelegere, lumea balcanilor unde cel mai adesea duritatea și violența se împletesc surprinzător cu tandrețea. Forțând un pic, un critic american compara, nu tocmai deplasat, lumea imaginată în filmul lui Kusturica cu universul fellinian. Ca și la Fellini, universul lui Kusturica este populat de personaje pline de viață care se zbuciumă nesfârșit căutând cu înfrigurare o ieșire din încâlcita rețea de întâmplări ce-i copleșește. Doar că la regizorul sârb această tentativă stârnește un râs nebun. Filmul a primit ”Leul de argint” la Veneția în 1998.
TOTUL SAU NIMIC (”Glengarry Glen Ross”- James Foley, 1992), sâmbătă, 16 februarie 2019, CINEMAX 2, ora 19:50. David Mamet, autorul piesei cu același titlu, premiată cu ”Pulitzer” în 1984, este și scenaristul acestui film unde ne sunt prezentați doi agenți comerciali ce trăiesc sub o mare tensiune după ce află că riscă să fie concediați dacă, în foarte scurt timp, nu vor da rezultate. E clar că pentru a putea supraviețui într-un prezent dur și nemilos, cei doi trebuie să schimbe ceva, vechile metode, de care ei încă mai uzau, nemaifiind potrivite. În tentativa lor de ”adaptare”, cei doi se lovesc de strategia dură a unuia mai tânăr: ori vinzi, cu singurul scop de a fi mereu în câștig (lucru pentru care esti liber să faci orice, chiar să și înșeli), ori te-apuci de altceva. Dialogul nervos și realist, atmosfera tensionată în care evoluează personajele pe tot parcursul filmului, alimentează interesul spectatorului. Deși nu a fost nominalizat la Oscar pentru interpretarea extraordinară de aici, Jack Lemmon s-a consolat totuși cu premiul obținut la Festivalul de la Veneția. În schimb, în același an, 1992, Al Pacino a fost dublu nominalizat la Oscar atât pentru rolul secundar de aici cât și pentru rolul colonelului orb din ”Parfum de femeie” pentru care, de altfel, a și primit râvnita statuetă.
ROBOCOP (Paul Verhoeven, 1987) – duminică, 17 februarie 2019, TNT, ora 21:00. Într-un Detroit al viitorului, în care crima și anarhia au atins cote alarmante, corporația mamut ce conduce orașul dezvoltă un robot care, din păcate, scapă de sub control, atrăgându-și ostilitatea mulțimii. Pentru a recâștiga simpatia cetățenilor, prin intermediul unei complexe tehnologii, liderii corporației dispun ”resuscitarea” unui ofițer de poliție, din care, în urma unui conflict armat, rămăsese întreg doar capul, ”dotându-l” cu un corp de oțel și cu sisteme aproape imposibil de distrus. Murphy (Peter Weller), ofițerul reactivat în felul acesta, devine o imbatabilă mașină de luptă ce-și pune virtuțile cu adevărat în slujba cetățeanului. Dar experiențele prin care trece îi readuc la suprafață straturi ale memoriei profunde și din contururile ce i se înfiripă treptat în minte, el reușește să-l descopere în cele din urmă chiar pe autorul moral al uciderii sale. Thriller excelent, montat susținut, alert, cu un desăvârșit simț al ritmului, pelicula te ține cu sufletul la gură de la început până la sfârșit. Acest prim film realizat de Verhoeven la Hollywood este calificat de către un critic de la ”Chicago Sun-Times” drept ”altfel de thriller”, iar publicația ”Entertainment Weekly” îl cotează pe poziția a XIV-a pe lista celor mai bune filme de acțiune din toate timpurile. Filmul a ”încasat” un Oscar pentru efecte sonore și s-a ales cu multe alte nominalizari și premii la festivalurile de gen.
LA VÂNĂTOARE DE AUDIENȚE (”Open season”- Robert Wuhl, 1995) – luni, 18 februarie 2019, CINEMAX, ora 21:00. Concurența dintre televiziuni naște deseori conflicte majore iar acest film este o comedie caustică ce satirizează astfel de întâmplări. Defectarea aparatelor de măsurat ratingul tv face ca, brusc, televiziunea publică să devină lider de audiență. Numai și această idee și ar fi de ajuns pentru ca filmul să provoace zâmbet, doar că el e cu mult mai generos, propunându-ne pe lângă idei amuzante și personaje simpatice, caractere ce pun la bătaie imense energii pentru a atige ținte extrem de modeste, diferența dintre modestia scopurilor si amploarea mijloacelor folosite pentru a le atinge ducând, de asemenea, la situații hilare. Cu acest film Robert Wuhl debutează și în regie, el fiind cunoscut mai ales ca actor (vizibil în multe seriale comice de televiziune) și scenarist, activitate pentru care a și fost recompensat în timp cu două premii Emmy.
PSYCHO (Alfred Hitchcock, 1960) – marți, 19 februarie 2019, TV 1000, ora 22:00. Ecranizare a romanului cu același titlu de Robert Bloch (inspirat la rândul său de un criminal real din Wisconsin), filmul descrie tentativa secretarei Marion Crane (Janet Leigh) de a fugi cu banii furati de la angajatorul său. Pe drum, surprinsă noaptea de o ploaie abundentă, ea ”eșuează” la motelul lui Norman Bates (Anthony Perkins), un psihopat în profilul căruia se întâlnesc actualizându-se succesiv două personalități opuse, a lui și a defunctei sale mame, conflictul interior generat aici ducând în exterior spre manifestări criminale. Narațiunea de o mare acuratețe expresivă este condusă cu mână sigură de un talentat și rafinat regizor, stăpân desăvârșit pe mijloacele sale. Celebra ”secvență a dușului”, pivot central în canavaua expresivă a întregului film stă mărturie pentru acest lucru. Sub ochii spectatorului în 45 de secunde se derulează pe ecran 78 de cadre. Este soluția prin care, depășind cenzura excesivă ce interzicea pe-atunci nuditatea, Hitchcock, cu deplin curaj, introduce pe ecran corpul feminin ”segmentându-l”, arătând părți evocatoare de întreg: mână, picior, față în ipostaze care evoluează sub avalanșa de lovituri. După o primire inițial rezervată, în urma uriașului succes de casă obținut, filmul s-a bucurat și de recunoașterea unanimă a criticii fiind multiplu nominalizat la diverse categorii (Janet Leigh a și fost răsplătită cu ”Globul de Aur” pentru cea mai bună actriță în rol secundar.) Astăzi el este considerat una dintre capodoperele cinematografului mondial, iar autorul său, un mare și neîntrecut maestru.
OMUL CARE ȘTIA PREA PUȚIN (”The man who knew too little”- Jon Amiel, 1997) – miercuri, 20 februarie 2019, PARAMOUNT, ora 18:30. Wallace Ritchie (Bill Murray) face o surpriză fratelui său aterizând la Londra chiar de ziua lui. Jenat de această apariție neașteptată, încercând să scape, sărbătoritul își îndeamnă fratele, să participe la un joc public numit ”Teatrul vieții”, în care actori adevărați simulau împrejurări de viață șocante, cât mai credibile pentru plătitori. Accidental, fără nici cea mai mică bănuială, el este astfel implicat într-un complot la nivel înalt, încredințat fiind permanent că totul este făcut cu scopul ”nobil” de a-i provoca satisfacție, de a-l distra. De aici și sursa de umor a filmului: diferența dintre ceea ce crede el că se întâmplă și ceea ce i se întâmplă de fapt. Hazul este total. Titlul filmului parodiază titlul capodoperei lui Hitchcock ”Omul care știa prea multe” din 1934 pe care marele maestru l-a ”refăcut” în 1956. Bill Murray pe care-l știți, desigur, din ”Vânătorii de fantome” 1 și 2 (Ivan Reitman, 1984 și, 1989) dar și din multe alte comedii este un actor extrem de versatil fiind prezent și pe genericele unor drame. ”Hamlet”- (Michael Almereyda, 2000) în care îl joacă pe Polonius sau ”Flori frânte” (Jim Jarmusch, 2005) sunt doar două exmple. El a încercat să pozeze oarecum într-un fel de antivedetă când s-a exprimat undeva cam așa: ”Dacă-ți dorești un „Oscar„ cu orice preț, viața devine un coșmar, este ca și cum ai ține morțiș să te însori și pentru asta ai fi în stare să iei pe oricine.” Murray rămâne totuși un actor foarte apreciat, pentru asta stând mărturie cele 55 de premii cu care a fost recompensat în timp, precum și cele 78 de nominalizări (În 2004 i s-a atribuit ”Globul de Aur” pentru prestația din lung-metrajul ”Lost in translation”- Sofia Coppola, 2003).
DIAVOLUL SE ÎMBRACĂ DE LA PRADA (”The devil wears Prada” – David Frankel, 2006) – joi, 21 februarie 2019, PARAMOUNT, ora 20:30. Ingenua și simplă, Andy Sachs (Anne Hathaway) este angajată ca asistent al Mirandei Priestly (Meryl Streep), directoarea unei sofisticate reviste de modă, care îi impune ”exigențe” greu de onorat. Încercarea de a se adapta și de a răspunde ”cerințelor” postului îi schimbă comportamentul, îi afectează viața personală, chiar și relația cu partenerul. Andy ajunge în situația de a alege. Ca și altădată, și aici, chiar dacă acum întruchipează un personaj mai puțin agreabil, Meryl Streep este de-a dreptul fantastică. Presa de la momentul premierei a lăudat-o pentru personajul nesuferit și inuman pe care l-a construit, acesta fiind, după unele păreri, cu mult mai interesant și mai convingător chiar și decât cel din romanul de inspirație. Criticii sunt unanimi: Streep a reușit un personaj deosebit de credibil, dominând de fiecare dată scenele în care apare. Despre ea, ”New York Times” notează: ”Cu părul său de argint și pielea albă, prin șoapte impunătoare perfect focalizate, Miranda lui Streep inspiră teroare dar și o neașteptată uimire”, iar despre film ”The New Yorker” completează: ”…o poveste oarecum obișnuită fără a trece mult dincolo de suprafața a ceea ce are de spus. Și totuși, ce suprafață!”. Filmul a primit numeroase nominalizări iar, Meryl Streep, pentru personajul de aici a fost recompensată în 2007 cu ”Globul de Aur” pentru cea mai bună performanță a unei actrițe într-o comedie sau muzical.
Propunerile formulate până acum trebuie luate drept sugestii pentru o ”energizare” cât mai eficace, pentru că, după demonstrațiile unor tipi competenți, și filmul poate avea asupra noastră efect ”terapeutic”, efect de care am putea profita din plin alegând cu pricepere. Oricum, e sigur că el, filmul, generează emoție și, de aici, un lanț întreg de ”întâmplări” interioare (impresii, reacții, atitudini) pe care le-am putea încerca, după cum ne sugerează diversele tonalități ale discursului vizual-auditiv ce ajunge la noi dinspre ecran. Sper ca măcar unele dintre titlurile de mai sus să vă prilejuiască emoții pozitive și, ca urmare, serile voastre să fie cu adevărat ”ca-n filme”!