Cipru va debloca 10% din sumele de peste 100.000 de euro aflate în conturi la Bank of Cyprus

Cipru va debloca 10% din sumele mai mari de 100.000 de euro aflate în conturi la Bank of Cyprus, cea mai mare instituţie de credit locală, unde pierderile în urma restructurării sectorului bancar sunt estimate la până la 60% din banii deponenţilor. Decizia a fost luată în acord cu troica creditorilor internaţionali, au declarat surse din interiorul băncii centrale cipriote pentru Reuters.

De asemenea, plafonul pentru tranzacţii financiare derulate fără acordul băncii centrale va fi ridicat de la 5.000 de euro la 25.000 de euro.

Deponenţii de la Bank of Cyprus ar putea pierde până la 60% din sumele pe care le au în conturi peste nivelul garantat de 100.000 de euro. Astfel, 37,5% din fonduri vor fi convertite în acţiuni la bancă, parte a unui proces de recapitalizare, iar o parte de 22,5% va fi menţinută ca rezervă, urmând să fie transformată, de asemenea, în acţiuni dacă devine necesar.

Acordul dintre zona euro şi Cipru prevede acordarea unui pachet de împrumuturi externe de 10 miliarde de euro în schimbul restructurării sectorului bancar şi implementării de măsuri de austeritate.

A doua mare bancă a ţării, Laiki, va fi închisă, pierderile fiind estimate la până la 80% din depozite. Activele solide ale Laiki vor fi transferate la Bank of Cyprus.

Bank of Cyprus a anunţat luni că suspendă operaţiunile din România pentru o săptămână, începând de la 1 aprilie, potrivit deciziei Băncii Centrale a Republicii Cipru, pentru a identifica o soluţie de vânzare a sucursalei de la Bucureşti, iar clienţii pot retrage bani de la bancomate.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.