Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

CNADNR: Podul de la Agigea ar putea fi închis de la 1 octombrie din cauza degradării

Publicat: luni, 23 septembrie 2013

Podul de la Agigea ar putea fi închis traficului rutier în totalitate de la 1 octombrie până pe 20 decembrie. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale motivează că starea inelului central al podului este în continuă degradare, fiind necesare aşadar reparaţii capitale. Restricţia are însă efecte devastatoare asupra localnicilor din Agigea. Oamenii din jumătate de comună, inclusiv elevii, vor fi nevoiţi să ocolească până cel puţin 100 de kilometri pe zi.

Podul de la Agigea este singura cale de acces spre sudul litoralului şi principala către Bulgaria. Sute de persoane fac zilnic naveta pe acolo, iar din octombrie vor fi nevoiţi să ocolească până la 100 de kilometri, prin localităţile Moviliţa, Basarabi sau chiar să treacă cu barca. Excepţie ar urma să facă pietonii, care pot circula zece minute pe oră, şi maşinile de Ambulanţă sau Pompieri.

Cele mai mari probleme ar apărea în comuna Agigea. Localitatea este despărţită în două de Canalul Dunăre – Marea Neagră: pe o parte a canalului se află localitatea Lazu, în timp ce pe celălalt mal se află Agigea. Învăţământul ar fi cel mai afectat de închiderea podului, iar elevii ar trebui să ocolească zeci de kilometri pe alte rute, în loc de trei, cât ar fi făcut în mod normal pe pod.

Cristian Cârjaliu, primarul localităţii, trage un semnal de alarmă. „Economic vorbind, este dezastru. Dezastru pentru cei care muncesc în Constanţa, pentru cei care fac naveta din Constanţa spre Agigea. Păi vă daţi seama că muncitorii care vin în Constanţa Sud Agigea vin pe la Moviliţa, adică ocolesc 100 de km pe zi numai pentru navetă?”

Intenţia autorităţilor de a închide podul a fost făcută publică de prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola: „Podul de la Agigea va fi închis de la 1 octombrie până pe 20 decembrie. În toată această perioadă, câte zece minute la fiecare oră vor circula pietonii. Maşinile nu vor mai circula pe cele 80 de zile. Este o hotărâre pe care cei de la CNADR Bucureşti o vor explicita. Vom vedea luni cum şi în ce fel. Însă acest pod, de la 1 octombrie, teoretic, trebuie închis total”, a spus prefectul.

Primarii din sudul litoralului nu sunt de acord cu decizia drumarilor, iar luni se întâlnesc cu prefectul judeţului pentru a găsi soluţii la problemele cauzate de închiderea podului.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=14776

Publicat de la data sept. 23 2013. Categorii ACTUALITATE.

Zona comentariilor

Meteo în țară

23 octombrie 2019, 6:54
 

N
Ceaţă
8°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 8°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:40
Apus: 18:19
Prognoza 24 octombrie 2019
Zi
 

ENE
Înnourat
23°C
Vânt: 4 km/h ENE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

ENE
Parţial noros
9°C
Vânt: 0 km/h ENE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-10-2019 Ora : 0 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 00:00 si 06:00 In zona : Județul Bacău: zona joasă;Județul Botoşani;Județul Suceava: zona joasă;Județul Galaţi;Județul Neamţ: zona joasă;Județul Vrancea: zona joasă;Județul Iaşi;Județul Vaslui; Se vor semnala : Local ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m, izolat sub 50 m.
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-10-2019 Ora : 0 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 00:00 si 03:00 In zona : Județul Brăila;Județul Buzău: zona joasă; Se vor semnala : local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m

Loto

Horoscop

  • 235.492 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team