Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Cod al insolvenței, NECONSTITUŢIONAL

Publicat: marți, 29 octombrie 2013

Curtea Constituțională a României a dat marți o grea lovitură Guvernului, declarând neconstituțională o ordonanță de urgență care a stârnit valuri în întreaga societate. Este vorba despre faimosul deja Cod al insolvenței, care a fost adoptat de Executiv prin ordonanță de urgență. Prevederile care au născut mari diferende erau cele care prevedeau suspendarea licenței unei televiziuni intrate în insolvență până la aprobarea planului de reorganizare. Curtea Constituțională a fost sesizată în acest caz de Avocatul Poporului, dar nu s-a limitat să judece prevederile contestate de acesta. CCR a decis cu majoritate de voturi nu doar că articolele contestate sunt în afara legii fundamentale, ci însăși emiterea ordonanței de urgență. Astfel, potrivit președintelui CCR Augustin Zegrean, Guvernul nu avea dreptul să emită OUG în acest domeniu de legiferare, pentru că prin Constituție este interzis Executivului să emită ordonanțe care pot afecta drepturile cetățenilor. De asemenea, CCR a decis că Guvernul a încălcat Constituția și prin faptul că a emis ordonanță de urgență, deși nu exista o urgență de legiferare, așa cum se cere la articolul 115 din legea fundamentală.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=17647

Publicat de la data oct. 29 2013. Categorii Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

14 decembrie 2019, 11:00
 

NE
Ceaţă
6°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 4°C
Presiunea: 1000 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:44
Apus: 16:36
Prognoza 15 decembrie 2019
Zi
 

VSV
Înnourat
11°C
Vânt: 7 km/h VSV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

VSV
Senin
0°C
Vânt: 4 km/h VSV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 13-12-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 23:00 si 05:00 In zona : Județul Caraş-Severin: Reșița, Moldova Nouă, Oravița, Anina, Teregova, Bozovici, Pojejena, Carașova, Berzasca, Prigor, Lupac, Luncavița, Iablanița, Sichevița, Răcășdia, Buchin, Grădinari, Sasca Montană, Dognecea, Lăpușnicu Mare, Bănia, Dalboșeț, Târnova, Coronini, Forotic, Eftimie Murgu, Ticvaniu […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 13-12-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 23:00 si 05:00 In zona : Județul Ialomiţa: Urziceni, Fierbinți-Târg, Coșereni, Gârbovi, Manasia, Bărcănești, Dridu, Jilavele, Bărbulești, Ion Roată, Adâncata, Axintele, Armășești, Sălcioara, Movilița, Alexeni, Grindu, Sinești, Sfântu Gheorghe, Valea Măcrișului, Balaciu, Roșiori, Maia, Rădulești, Moldoveni, Sărățeni, Drăgoești, Ciocârlia, […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 11-12-2019 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Zonele afectate : conform textului și hărții Fenomene : viscol în zona montană înaltă și strat consistent de zăpadă Mesaj : ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN  Interval de valabilitate: 12 […]

Loto

Horoscop

  • 248.655 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team