Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Cod galben de ninsori în mai multe județe, până joi seara

Publicat: marți, 13 februarie 2018

Administrația Națională de Meteorologie a emis marți o atenționare de ploi, ninsori și intensificări ale vântului, în mai multe județe.
În intervalul 13 februarie, ora 20 – 15 februarie, ora 15, precipitațiile vor fi în extindere, dinspre sud-vest și vor cuprinde toată țara. În sudul și în estul teritoriului se vor cumula local 15…20 l/mp și pe spații restrânse, în special la deal și la munte, peste 25…30 l/mp. În Dobrogea va ploua, în Câmpia Română vor predomina ploile, în Câmpia de Vest se vor semnala precipitații mixte, iar în restul țării vor fi mai ales ninsori.
Se va depune strat de zăpadă, local consistent în zonele montane și submontane, iar în a doua parte a intervalului și în Moldova.
Începând din seara zilei de miercuri, 14 februarie, precipitațiile vor fi în restrângere către est-nord-est.
Vântul se va intensifica temporar în majoritatea regiunilor. Vor fi perioade de timp cu rafale de 45…55 km/h în sud, în centru și în est, iar la munte peste 70…80 km/h, astfel că ninsoarea va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută.
Vor fi condiții pentru depuneri de polei sau ghețuș.

COD GALBEN în intervalul 13 februarie, ora 22 – 14 februarie, ora 11
Fenomene vizate: ninsori abundente, local viscolite, depunere de strat consistent de zăpadă
În cursul nopții de marți spre miercuri și în prima parte a zilei de miercuri (13-14 februarie) în Munții Banatului, în Carpații Meridionali, apoi și în cei de Curbură, precum și în zona deluroasă din Banat, Oltenia și Muntenia vor fi ninsori însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 50…55 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m cu rafale de peste 80 km/h, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită și vizibilitate redusă.

COD GALBEN în intervalul 14 februarie, ora 11 – 15 februarie, ora 11
Fenomene vizate: ninsori abundente, local viscolite, depunere de strat consistent de zăpadă

În intervalul menționat, ninsori temporar însemnate cantitativ (în general 20…25 l/mp) cu depunere de strat de zăpadă consistent vor fi în estul Carpaților Meridionali, în Carpații Orientali, în cea mai mare parte a Moldovei și local în nordul Munteniei. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 45…50 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m, în special în Carpații de Curbură, cu rafale de peste 70 km/h, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită și vizibilitate redusă.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=91743

Publicat de la data feb. 13 2018. Categorii ACTUALITATE, ALEGEREA NOASTRA.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 septembrie 2019, 17:31
 

V
Noros
22°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 21°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 28%
Vânt: 11 km/h V
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 6:58
Apus: 19:21
Prognoza 19 septembrie 2019
Zi
 

E
Înnourat
19°C
Vânt: 7 km/h E
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 5
Noapte
 

E
Nori intermitenti
9°C
Vânt: 4 km/h E
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 5
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-09-2019 Ora : 12 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 12:00 si 15:00 In zona : Județul Tulcea: Tulcea, Sarichioi, Valea Nucarilor, Murighiol, Chilia Veche, Mahmudia, Nufăru, Beștepe, Maliuc, Pardina, Ceatalchioi;Județul Tulcea: zona de litoral; Se vor semnala : intensificări ale vântului, cu rafale ce vor depăși 55 - […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-09-2019 Ora : 12 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 12:00 si 15:00 In zona : Județul Olt: Caracal, Corabia, Drăgănești-Olt, Brastavățu, Izbiceni, Fărcașele, Rusănești, Ianca, Tia Mare, Radomirești, Vădăstrița, Dăneasa, Dobrosloveni, Cilieni, Traian, Stoicănești, Grojdibodu, Vișina, Redea, Rotunda, Gostavățu, Obârșia, Deveselu, Scărișoara, Sprâncenata, Studina, Drăghiceni, Giuvărăști, Orlea, Gârcov, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-09-2019 Ora : 10 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 10:45 si 14:00 In zona : Județul Suceava: zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Neamţ: zona de munte de peste cota 1800 m; Se vor semnala : intensificări ale vântului, care la rafală vor atinge viteze de […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-09-2019 Ora : 10 Nr. mesajului : 4 Intre orele : 10:00 si 14:00 In zona : Județul Botoşani;Județul Suceava: zona joasă;Județul Iaşi: Hârlău, Deleni, Cotnari, Scobinți, Lespezi, Tătăruși, Valea Seacă, Șipote, Vânători, Ceplenița, Bivolari, Andrieșeni, Todirești, Cristești, Sirețel, Plugari, Coarnele Caprei; Se vor semnala : intensificări locale ale vântului, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-09-2019 Ora : 9 Nr. mesajului : 5 Intre orele : 09:40 si 14:00 In zona : Județul Alba;Județul Covasna;Județul Braşov;Județul Mureş;Județul Harghita;Județul Sibiu; Se vor semnala : intensificări locale ale vântului care la rafală vor atinge 55...65 km/h, iar la munte vor depăși 70-80 km/h

Loto

Horoscop

  • 229.382 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team