Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Cod galben de ploi abundente și instabilitate atmosferică în 23 de județe

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de ploi abundente și instabilitate atmosferică, valabilă de duminică, ora 10:00, până luni la ora 9:00, pentru un număr de 23 de județe.

Astfel, vor fi afectate nordul centrul și sudul țării, mai exact județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Cluj, Mureș, Harghita, Covasna, Alba, Sibiu, Brașov, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț, Mehedinți, Dolj, Gorj, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Olt, Giurgiu.

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ în sudul, centrul și nordul țării, precum și în zonele de deal și de munte. Vor fi descărcări electrice frecvente, averse, izolat grindină și intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20 l/mp și pe arii restrânse 30 l/mp.

În noaptea de duminică spre luni (3/4 septembrie) aria precipitațiilor se va restrânge treptat spre regiunile nordice.

Meteorologii au adăugat că în după-amiaza zilei de duminică vremea se va menține călduroasă în sud-estul teritoriului, în timp ce, în rest, temperaturile vor fi în scădere. Luni, răcirea vremii va cuprinde toată țara.

În Oltenia, Transilvania, local în Muntenia și nordul Moldovei, precum și în zona de munte vor fi averse torențiale, vijelii și căderi de grindină, iar cantitățile de apă vor depăși pe arii extinse 25 l/mp și izolat 40 — 50 l/mp.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=84912

Publicat de la data sept. 3 2017. Categorii ACTUALITATE.

Zona comentariilor

Meteo în țară

23 iunie 2018, 1:12
 

N
Parţial înnourat
20°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 17°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 82%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:31
Apus: 21:04
Prognoza 24 iunie 2018
Zi
 

SSE
Parţial însorit
24°C
Vânt: 4 km/h SSE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

NNV
Predominant senin
14°C
Vânt: 0 km/h NNV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Avertizare nowcasting
    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 22-06-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 19:45 si 21:00 In zona : Județul Vaslui: Bârlad, Zorleni, Murgeni, Fălciu, Banca, Vinderei, Tutova, Perieni, Epureni, Grivița, Mălușteni, Bogdănești, Pogana, Ivești, Șuletea, Băcani, Coroiești, Găgești, Blăgești, Dodești, Fruntișeni, Pochidia, Pogonești, Ciocani;Județul Bacău: Podu Turcului;Județul Vrancea: Adjud, Mărășești, Homocea, […]
  • Tipul mesajului : Avertizare nowcasting
    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 22-06-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 19:20 si 20:20 In zona : Județul Vrancea: Focșani, Panciu, Odobești, Vidra, Dumitrești, Vânători, Țifești, Bolotești, Cotești, Garoafa, Jariștea, Nereju, Mera, Vârteșcoiu, Vrâncioaia, Golești, Gura Caliței, Poiana Cristei, Cârligele, Câmpineanca, Reghiu, Nistorești, Chiojdeni, Paltin, Vintileasca, Andreiașu de Jos, Broșteni, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 22-06-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 19:20 si 20:30 In zona : Județul Giurgiu: Giurgiu, Călugăreni, Ghimpați, Frătești, Izvoarele, Letca Nouă, Răsuceni, Vedea, Stănești, Putineiu, Găujani, Malu, Toporu, Slobozia, Schitu, Gogoșari, Stoenești;Județul Teleorman: Orbeasca, Drăgănești-Vlașca, Călinești, Blejești, Pietroșani, Trivalea-Moșteni, Gălăteni, Băbăița, Olteni, Frăsinet, Rădoiești, Talpa, […]
  • Tipul mesajului : Avertizare nowcasting
    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 22-06-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 4 Intre orele : 19:15 si 20:15 In zona : Județul Galaţi: Matca, Corod, Munteni, Drăgușeni, Valea Mărului, Negrilești, Cerțești, Corni, Vârlezi, Bălăbănești, Smulți; Se vor semnala : averse care vor cumula 40...45 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 22-06-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 5 Intre orele : 19:10 si 20:30 In zona : Județul Ialomiţa: Jilavele, Adâncata, Maia, Rădulești;Județul Prahova: Mizil, Urlați, Valea Călugărească, Bărcănești, Puchenii Mari, Ciorani, Poienarii Burchii, Albești-Paleologu, Colceag, Berceni, Gorgota, Râfov, Sângeru, Drăgănești, Iordăcheanu, Tomșani, Ceptura, Dumbrava, Baba Ana, Fulga, Gornet-Cricov, Balta […]

Loto

Horoscop

  • 107.968 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team