Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Comisiile Senatului au aprobat plafonarea dobânzilor la credite

Comisiile de buget, economică şi juridică din Senat au emis raport de admitere cu amendamente propunerii legislative care modifică OG 13/2011, astfel încât dobânda pentru creditele ipotecare nu va depăşi de 2,5 ori dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României (BNR).

De asemenea, dobânda maximă care poate fi percepută la creditele de consum va putea depăşi mai mult de 18%, dacă propunerea se va transforma în lege.

„Am stabilit şi s-a votat ca dobânda pentru creditele ipotecare să nu depăşească cu de 2,5 ori dobânda de referinţă a Băncii Naţionale. Astăzi dobânda BNR fiind de 2,25, asta înseamnă că dobânda maximă care poate fi percepută pentru creditele ipotecare (ar) ajunge undeva la 5,4%. În ceea ce priveşte dobânda maximă care poate fi percepută la creditele de consum, aceasta nu poate depăşi mai mult de 18%”, a declarat senatorul Daniel Zamfir (FOTO), iniţiatorul proiectului de lege, citat de Mediafax.

Daniel Zamfir a fost și inițiatorul proiectul legii „dării în plată” a locuințelor pentru care debitorii nu își mai pot plăti creditele.

Senatorul citat a explicat că a fost luată în considerare ca referinţă „dobânda maximă pe care statul român o percepe debitorul atunci când sunt deposedaţi de bunuri. Ca să eliminăm orice fel de discuţie care a existat şi care va mai exista în spaţiul public că ar exista o limitare a dreptului agenţilor economici într-o piaţă liberă, este o practică europeană. Sunt foarte multe ţări din Europa care practică o limitare a dobânzilor. Am decis ca şi noi, în România, să intrăm în rândul ţărilor europene în ceea ce priveşte creditarea”, a mai spus senatorul Daniel Zamfir, iniţiatorul proiectului de lege.

Prevederile ar urma să se aplice atât băncilor, cât şi instituţiilor financiare non-bancare, la noile contracte, nu şi celor în derulare.

„Am stabilit foarte clar ca DAE (dobânda anuală efectivă) să nu depăşească respectivele plafoane. Am decis să introducem acest amendament şi să plafonăm DAE pentru că, de cele mai multe ori, chiar dacă am fi plafonat dobânda remuneratorie sau pe cea penalizatoare, ar fi existat diverse mecanisme de introducere a speţelor bancare, comisioane şi aşa mai departe, care să fi ridicat DAE. Pe noi ne interesează ca cetăţenii români să ştie foarte clar cât vor plăti dobândă. Ori, limitând DAE, ştim foarte clar, de la bun început, cât va fi dobânda pe contract”, a mai spus senatorul citat.

Sursa: cursdeguvernare.ro

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=92357

Publicat de la data feb. 21 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

24 iunie 2018, 8:10
 

N
Soare
14°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 17°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 71%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 2
Răsarit: 5:32
Apus: 21:04
Prognoza 25 iunie 2018
Zi
 

ESE
Înnourat
27°C
Vânt: 4 km/h ESE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 8
Noapte
 

NE
Predominant senin
15°C
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 8
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 108.278 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team