Comuniștii i-au furat votul domnului Păun

În perioada în care, în mod normal ar fi trebuit să avem o campanie electorală în toată regula, s-a vehiculat sloganul ,,alegerilor fraudate’’, prin urmare, dați-mi voie să mai răscolesc în sipetul cu amintiri și să vă povestesc ceva foarte amuzant.

Ne aflam prin anul 1980, eu și soția mea, la Caracal, orașul meu natal de care nu mă voi dezice în ruptul capului, oricâte s-ar spune sau s-a zvoni pe seama lui. După un ritual al casei, mama ne invita să o însoțim în vizitele pe care le făcea la familii prietene din urbe. Vizite în care ne simțeam foarte bine, pentru că mergeam la familii frumoase, oameni cu care aveai despre ce și cum discuta.

De data asta, a venit rândul să mergem la familia P, adică la nenea Relu și la tanti Sarmiza, oameni cultivați și primitori. Ajungem noi acolo și nici nu apucăm să ne așezăm în jurul mesei pe care se aflau bunătăți ispititoare, că ușa sufrageriei se întredeschide și apare domnul Păun, tatăl Sarmizei, dar, mai cu seamă, persona non grata pentru ginerele său. Și nu doar că apare, ci și mi se adresează cu glas dogit:
– Domnu’ Cionoff, vrei să vii puțin?

La care, toți cei din sufragerie au rămas nițel șocați, dar, spuneți și dumneavoastră, eu era să fac? M-am ridicat și m-am dus în camera în care era exilat domnul Păun. Care, mi s-a adresează direct și fără alte introduceri sau precauții:
– Domnu’ Cionoff, dumneata mai ești prieten cu fata lui domnu’ Ceaușescu?

Întrebare deloc fără rost, de vreme ce în oraș era bine știut faptul că, la începutul lui 1969, Zoia (Dumnezeu să o odihnească!) a fost cea care a intervenit la tatăl său și i-a cerut să declanșeze cercetările în cazul nemernicei înscenări prin care mama mea, farmacistă-dirigintă a Farmaciei de stat nr 16 din Caracal, a fost condamnată la ani grei de închisoare. Cercetări la capătul cărora mama a fost eliberată din pușcărie și și-a reintrat în drepturi.
– Da, i-am răspuns, sunt prieten, dar de ce mă întrebați asta?
– Te-am întrebat, fiindcă vreau să o rogi să îi transmită tatălui său că eu la alegeri nu am votat, dar la radio s-a spus că aș fi votat.

Oricât ar părea de șocantă treaba asta, dar, mai târziu, mergând pe firul faptelor am văzut că era adevărul-adevărat. Da, cetățeanul Păun Neațu, la acea dat cel mai vârstnic locuitor al Caracalului, nu a mers la vot.

Și asta pentru că atunci când au fost afișate listele de alegători numele său lipsea. După care, interesându-se la autorități, fiica și ginerele au aflat că, de vreme ce mai mulți vecini au declarat că nu l-au mai văzut de ceva vreme, ei cred că a murit. Atunci, familia, adică fiica sa, tanti Sarmiza, a stăruit și numele lui Păun Neațu a apărut pe liste. Dar ce folos? În ziua votului, domnul Păun a declarat foarte bățos:
– Eu nu merg la vot. Comuniștii m-au omorât, așa că nu vreau să îi votez!

De aici, să te ții tărăboi, mai ales nenea Relu care striga sus și tare că domnu’ Păun vrea să îi bage Securitatea în casă. Până la urmă, treaba s-a aranjat și, la secția de votare, tanti Sarmiza a votat și pentru tăticul ei. Iar lucrurile nu s-au oprit aici!

Cineva de la primărie, vroind probabil să facă ceva publicitate orașului, i-a spus corespondentei radioului public, regretata Liliana Branca, cum că Păun Neațu a fost chiar printre primii care a mers la secția de votare.

Bombă de presă, ce mai la deal la vale, care a fost difuzată cu toate ingredientele propagandistice de rigoare. Devenind, astfel, știrea care i-a intrigat la culme pe vecinii lui domnu’ Păun. Unul și același cu domnu’ Păun care, zile la rând, le făcuse capul calendar că el nu merge să îi voteze pe comuniști.

– Domnule Neațu, am încercat să îl iau cu binișorul, nu cred că Zoia ar fi cea mai în măsură să îi aducă la cunoștință tovarășului Ceaușescu treaba asta.
– Bine, s-a lăsat înduplecat preopinentul. Atunci scrie dumneata un articol, că am auzit că ești ziarist acolo, la București.

Și, cu asta, vorba comunicatelor oficiale, convorbirea bilaterală a luat sfârșit. Nu m-am întors bine în sufragerie că nenea Relu m-a luat din scurt:
– Ce a vrut boșorogul de la tine?
– Păi, ce să vrea? M-a rugat să îi transmit Zoiei Ceaușescu o plângere pe care să i-o dea tatălui ei.
– Ați văzut, a luat foc nenea Relu, acum mă reclamă direct lui Ceaușescu?!
– Stați liniștit, i-am răspuns, că nu pe dumneavoastră vă reclamă, ci pe cei de la Primărie și de la radio care au scos zvonul că dânsul a votat la alegeri. Dar s-a mai liniștit și s-ar mulțumi doar cu un articol. Articol pe care, bineînțeles, nu am de gând să îl scriu, fiindcă cine naiba mi l-ar publica?!

Ei, și uite așa, i-au furat, în 1980, comuniștii, votul domnului Păun!

Șerban CIONOFF

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.