Consiliul Naţional al PNL a validat propunerile: Orban – premier al liberalilor şi Iohannis – candidat prezidenţial
Consiliul Naţional al PNL a validat, duminică, propunerea ca liderul liberalilor, Ludovic Orban, să fie propus de partid pentru funcţia de prim-ministru iar Klaus Iohannis, candidat la funcţia de preşedinte al României pentru alegerile din 2019.
Pentru propunerea de prim-ministru al PNL a candidat şi Viorel Cataramă.
Propunerea de desemnare a lui Klaus Iohannis drept candidat la funcţia de preşedinte din partea PNL a fost votată favorabil de 793 de liberali, 24 de voturi fiind nule.
Orban a fost desemnat candidat al PNL pentru funcţia de premier cu 685 de voturi „pentru”. Cataramă a înregistrat 113 de voturi „pentru”. De asemenea, au fost înregistrate 23 de voturi nule. AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Orban către liberali: Vreau să văd cum fiecare lider judeţean ”dă cu parul” în aleşii locali ai PSD
* Orban: PNL trebuie să vină cu un guvern suplu, de 14-15 ministere
* Orban: PNL are candidat la funcţia de preşedinte al României, în persoana lui Klaus Iohannis
* Orban: Vom veni cu un program de guvernare
* Consiliul Naţional al PNL a adoptat o hotărâre privind criteriile de evaluare a filialelor partidului
* Falcă: Obiectivul PNL – în 2020 să guverneze ţara în spiritul valorilor creştin-liberale
* Turcan: PNL e singura formaţiune politică ce poate schimba destinul României; vom depune moţiune de cenzură
* Flutur: PNL, dacă este responsabil, trebuie să răspundă la nişte provocări
* Rezoluţie pentru transparenţă şi deschidere către societate a PNL, adoptată de Consiliul Naţional
* Consiliul Naţional al PNL şi-a deschis lucrările cu propunerile de validare a lui Orban ca premier al liberalilor şi Iohannis, candidat prezidenţial
Sursa: AGERPRES