Consiliul Național al PSD va fi organizat pe 8 și 9 noiembrie
Social-democrații se vor reuni în Consiliu Național în zilele de 8 și 9 noiembrie, a anunţat, joi, în cadrul Biroului Permanent Național, președintele PSD, Victor Ponta.
BPN al PSD va valida datele conferinţelor organizaţiilor de femei, seniori şi tineret ale PSD, care vor avea loc în perioada următoare, pe agenda acestora fiind teme legate de apropierea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 2014.
„Trebuie, de asemenea, să luăm în discuţie câteva teme – şi guvernamentale, şi parlamentare, şi politice. Cel mai important lucru, în mod sigur, este să pregătim mesajele noastre politice pentru alegerile de anul viitor, alegerile europarlamentare. Sunt foarte mândru şi fericit de partidul din care fac parte, care tot timpul e cel mai unit şi mai serios dintre toate partidele, nu vreau să supăr pe nimeni”, a declarat preşedintele PSD, Victor Ponta, în deschiderea reuniunii BPN.