Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Constantin: Am scris conducerii PNL în 28 martie privind funcţionarea Alianța de Centru-Dreapta

Publicat: sâmbătă, 22 iunie 2013

Preşedintele conservator Daniel Constantin a declarat referitor la decizia de a face parte din USL ca partid distinct

că nu ştie de ce această poziţie ar fi surprins pe cineva având în vedere că a trimis o scrisoare către PNL la sfârşitul lui martie.

„Ieri (joi – n.r.) a fost o poziţie a domnului Bogdan Ciucă, aşa cum cunoaşteţi Bogdan Ciucă este purtător de cuvânt al Partidului Conservator, iar poziţia pe care a susţinut-o Bogdan Ciucă este practic o constatare, care a fost făcută în Biroul Executiv al Partidului Conservator şi o constatare care pe mine nu m-a surprins şi nu ştiu de ce ar fi surprins pe cineva, pentru că se ştia de foarte mult timp că există o stare de nemulţumire ca să spun aşa. Pentru mine, dacă vreţi, este mai mult un regret al faptului că un proiect politic care se dorea a fi unicul reprezentant al forţelor de dreapta în România, aşa cum a început el, nu funcţionează aşa cum ne-am fi dorit”, a spus Constantin, într-o conferinţă de presă.

Constantin a spus că nu poate fi pus în pericol „un proiect la care românii ţin foarte mult”.

„Însă, există această stare … nu a fost o ameninţare, aşa cum s-a spus, nu a fost o nemulţumire, este o stare de regret că nu funcţionează şi de ce spun că nu trebuia să surpindă pe nimeni, pentru că am discutat în nenumărate rânduri cu colegii din PNL aceste lucruri. Mai mult decât atât, am şi trimis o scrisoare către conducerea PNL încă din data de 28 a III-a 2013 în care anunţam că sunt anumite probleme şi că ar fi bine să avem o reuniune de urgenţă să clarificăm toate aceste probleme. Întrucât din 28 a III-a până în prezent nu am primit niciun răspuns, am considerat că într-adevăr … în această scrisoare, noi spuneam că există probleme de funcţionare, de nerespectare a protocolului din ACD (Alianța de Centru-Dreapta, n.r.) şi ar fi bine să remediem aceste probleme. Întrucât nu am primit niciun răspuns, am considerat că acest protocol într-adevăr nu funcţionează şi ca atare…Repet, nu vrem să creăm şi nu a vrem să amplificăm această discuţie, dar pur şi simplu cred că este foarte important şi pentru noi, dar şi pentru PNL ca de acum înainte toate lucrurile să fie discutate de fiecare în numele fiecărui partid”, a mai spus Constantin.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=8185

Publicat de la data iun. 22 2013. Categorii POLITIC.

Zona comentariilor

Meteo în țară

26 august 2019, 13:46
 

NE
Soare
31°C
14 km/h
Perceput de temperatură: 32°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 39%
Vânt: 14 km/h NE
Rafale de vânt: 14 km/h
UV-Index: 5
Răsarit: 6:31
Apus: 20:04
Prognoza 27 august 2019
Zi
 

ENE
Predominant însorit
33°C
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 6
Noapte
 

ENE
Senin
17°C
Vânt: 4 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 6
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 26-08-2019 Ora : 12 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 12:25 si 13:25 In zona : Județul Caraş-Severin: Reșița, Bocșa, Oravița, Anina, Berzovia, Carașova, Lupac, Măureni, Răcășdia, Grădinari, Sasca Montană, Dognecea, Doclin, Forotic, Ramna, Vermeș, Ticvaniu Mare, Ciclova Română, Vărădia, Berliște, Vrani, Ciuchici, Ciudanovița, Goruia, Ocna de Fier;Județul Timiş: […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 26-08-2019 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textului; Zonele afectate : conform textului și hărții; Fenomene : conform textului; Mesaj : MESAJ 1ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ   COD GALBENInterval de valabilitate: 26 august, ora 14 – 26 august, ora 22Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuatăZone […]
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 26-08-2019 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 3 Intervalul : conform textului; Zonele afectate : conform textului; Fenomene : conform textului; Mesaj : MESAJ 2INFORMARE METEOROLOGICĂInterval de valabilitate: 27, 28 și 29 augustFenomene vizate: disconfort termic și manifestări de instabilitate atmosfericăZone afectate: conform textului          În intervalul menționat, disconfortul termic va […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 26-08-2019 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : conform textului; Zonele afectate : conform textului și hărții; Fenomene : conform textului; Mesaj : COD GALBENInterval de valabilitate: 26 august, ora 22 – 27 august, ora 08Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuatăZone afectate: conform textului […]

Loto

Horoscop

  • 225.770 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team