Continuă izolarea migranților din taberele din Grecia

Grecia a anunţat o prelungire până la sfârşitul lunii august a izolării impuse migranţilor din taberele supraaglomerate de pe teritoriul său, măsură luată în contextul în care numărul de cazuri de contaminare cu noul coronavirus este în creştere în ţară, relatează AFP.

Izolarea taberelor, care a intrat în vigoare la 21 martie, va fi prelungită până la 31 august „pentru a preveni apariţia şi răspândirea cazurilor de coronavirus”, a anunţat Ministerul Migraţiei.

Grecia, cu 203 de decese cauzate de COVID -19, nu a fost la fel de grav afectată ca şi alte ţări europene şi nu s-a înregistrat niciun deces în taberele de migranţi.

Dar prezenţa a peste 26.000 de solicitanţi de azil în tabere, cu o capacitate de primire de cel puţin 6.100 de locuri, situate pe cele cinci insule de la Marea Egee, a fost o sursă de tensiune cu populaţia locală.

Redeschiderea aeroporturilor şi a frontierelor elene pentru turiştii străini, precum şi ridicarea restricţiilor impuse în cadrul izolării populaţiei sunt însoţite de o creştere a numărului de cazuri.

Începând cu 1 iulie, au fost înregistrate peste 340 de cazuri confirmate în rândul celor aproape 1,3 milioane de călători care au intrat în Grecia, a declarat protecţia civilă.

Grecia a anunţat recent că purtarea măştii va fi obligatorie în magazine, bănci, servicii publice şi în aproape toate spaţiile închise, ca răspuns la reapariţia cazurilor de infecţii cu noul coronavirus.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.