Contracte de finanţare în valoare de 25 milioane de euro, semnate de Rovana Plumb

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb a participat, alături de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, la cea de-a 12-a Reuniune a Comitetului de Monitorizare pe Programul Operaţional Sectorial Mediu, desfăşurată ieri, 06 iunie 2013, la Constanţa.
În cadrul reuniunii s-a discutat stadiul general al implementării POS Mediu, măsurile administrative pentru optimizarea fluxurilor procedurale la nivelul AM şi OI  şi iniţiativele orizontale privind îmbunătăţirea procesului de absorbţie.
Ministrul Rovana Plumb a prezentat stadiul actual al implementării proiectelor din cadrul POS Mediu, gradul de absorbţie, dar şi măsurile luate în vederea atingerii unui grad de absorbţie superior. „Am resetat sistemul aşezându-l pe o direcţie complet nouă şi funcţională, venind în sprijinul beneficiarilor cu rapiditate a fluxurilor financiare, simplificarea procedurilor de lucru şi ajutorul pro-activ în implementarea proiectelor”.
În contextul acestei reuniuni, ministrul român al Mediului a avut o întrevedere cu ministrul Mediului din Republica Moldova, Gheorghe Şalaru. A fost pusă în discuţie continuarea colaborării dintre cele două state şi identificarea de proiecte comune, care să ducă la dezvoltarea zonei de frontieră.
Ministrul Rovana Plumb l-a felicitat pe ministrul Gheorghe Şalaru pentru continuitatea sa în funcţia de ministrul mediului şi să-i mulţumească pentru susţinerea propunerii de creare a unei rezervaţii a biosferei trilaterale România – Republica Moldova – Ucraina, prin declararea rezervaţiei biosferei în zona Deltei Dunării şi Prutului de Jos.
Crearea acestei rezervaţii se va realiza prin intermediul proiectului „Consolidarea reţelei de arii naturale protejate pentru protecţia biodiversităţii şi dezvoltare durabilă în regiunea Deltei Dunării şi a Prutului de Jos – PAN  Nature”, depus spre finanţare prin intermediul Programului Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova (2007 – 2013).
În cadrul reuniunii Comitetului de Monitorizare POS Mediu, ministrul Rovana Plumb a semnat şase contracte de finanţare pentru realizarea unor proiecte europene în valoare totală de circa 25 milioane de euro, ai căror beneficiari sunt autorităţi locale şi societăţi din Constanţa, Tulcea, Vrancea şi Bucureşti.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.