Corona este partener oficial al Festivalului Massif 2024

Corona, unul dintre brand-urile premium din portofoliul Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, a devenit partener oficial al festivalului Massif 2024.

Prin acest parteneriat, Corona va continua să ofere experiențe memorabile consumatorilor, iar participanții la festivalul Massif vor avea ocazia să descopere și să savureze gustul unic al berii mexicane într-o atmosferă montană.

„Suntem încântați că putem colabora cu un eveniment atât de mare și atât de așteptat în România, precum festivalul Massif. Corona a fost dintotdeauna o bere specială, dedicată momentelor unice petrecute alături de prieteni.

Suntem fericiți că anul acesta putem fi aproape de consumatori și să le oferim o experiență specială la festival”, a punctat Virginia Radu, Senior Manager Premium Brands

Festivalul Massif are loc în perioada 14-17 martie, iar Poiana Brașov va fi locul în care mii de iubitori ai sporturilor de iarnă, muzicii, aventurii, distracției dar și a experiențelor exclusiviste se vor aduna. Fanii se vor bucura de cele mai tari petreceri alături de artiștii prezenți în festival.

Iar pentru toți cei care se bucură mereu de o călătorie muzicală inedită și care sunt nostalgici după atmosfera de pe plajă, brand-ul a pregătit „Corona Oasis”, un colț unde petrecăreții își pot lua un #CoronaCocktail, fără să se deconecteze de la energia montană a festivalului.

Pentru mai multe informații despre festivalul Massif și parteneriatul cu Corona, puteți vizita site-ul www.bemassif.com.

Despre Bergenbier S.A.

Parte a grupului Molson Coors Beverages Company Central & Eastern Europe, compania Bergenbier S.A. a fost fondată în 1994, iar cea mai importantă marcă din portofoliul său, Bergenbier, a fost lansată un an mai târziu. Astăzi, Bergenbier S.A. este în top trei companii producătoare de bere din România, având o fabrică modernă la Ploieşti şi o reţea performantă de distribuţie naţională. Bergenbier S.A. acordă o atenție sporită impactului pe care îl are în comunitate și asupra mediului. Portofoliul companiei cuprinde mărci care acoperă toate segmentele pieţei. Pe lângă berile produse la Ploiești – Bergenbier, Fresh, Staropramen, Staropramen Unfiltered, Stella Artois, Beck’s, Noroc, Löwenbräu – compania importă și distribuie în exclusivitate specialitățile pragheze Staropramen Dark, berile de abație belgiene Leffe și Hoegaarden, berea americană Miller Genuine Draft, cea mai iubită bere mexicană, Corona, precum și berea albă germană nefiltrată Frazinskaner. De asemenea, compania are din 2023 în portofoliu și variantele 0.0% alcool pentru Stella Artois și Staropramen.

Despre Molson Coors

De peste două secole, Molson Coors fabrică băuturi care aduc oamenii împreună pentru a se bucura de toate momentele vieții. De la Coors Light, Miller Lite, Molson Canadian, Carling și Staropramen la Coors Banquet, Blue Moon Belgian White, Saint Archer Gold, Leinenkugel’s Summer Shandy, Creemore Springs și multe altele, Molson Coors produce unele dintre cele mai îndrăgite și emblematice mărci de bere realizate vreodată. În timp ce istoria companiei este înrădăcinată în bere, Molson Coors oferă un portofoliu modern care se extinde dincolo de industria berii cu cocktail-uri carbonatate, cafea, vin, kombucha, cidru și multe altele. Molson Coors Beverage Company este o companie cotată la bursă, care operează prin Molson Coors America de Nord și Molson Coors Europe și este tranzacționată la New York și la bursa canadiană (TAP). Angajamentul companiei de a ridica standardele industriei și de a lăsa o amprentă pozitivă asupra angajaților, consumatorilor, comunităților și mediului se reflectă în Our Beer Print și în obiectivele de sustenabilitate 2025. Pentru a afla mai multe despre Molson Coors Beverage Company, vizitați molsoncoors.com sau pe Twitter @MolsonCoors.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.