Corupţia intra-partinică, adevărata bombă cu ceas pentru guvernareaUSL! – Şerban CIONOFF

Au curs lacrimi şi valuri de cerneală pe tema „rectificării bugetare negative” operată de Guvernul Ponta. Motivele şi unghiurile de abordare fiind divergente, antagonice chiar nu o dată. Oficial, principala cauză, recunoscută, de către premier însuşi, formulată în termeni de specialitate fiind:”nerealizarea veniturilor bugetului general faţă de program, estimată la 3,71 miliarde lei”. Mai pe româneşte, la bugetul statului nu au intrat 3,71 miliarde de lei. Din ce cauză? Foarte simplu, pentru că ultra-bugetivora instituţiune , ANAF, nu şi-a făcut treaba!

Să nu credeţi cumva că această „gaură bugetară” se trage, în primul rând de la noi, capetele de locuitor, care, uite-aşa, de-ai dracului ce suntem!, nu ne-am plătit la timp şi în bune condiţiuni dările către stat. Nu zic ba, sunt rău-platnicii de meserie răspunzători pentru „nerealizarea veniturilor bugetului general faţă de program”, dar aportul lor este modest şi până la urmă nu de aici ni se trage.

Fiindcă marile tunuri la bugetul statului le dau „barosanii”, magnaţii, făcătorii şi desfăcătorii trebilor, dintre care, cu înaltă emfază patriotic.transnaţională, unii se proclamă a fi „vârful de lance al capitalismul românesc”.

De aceea, mergând pe firul lucrurilor, nu mă pot opri să nu îmi pun întrebarea: toţi baronii locali, cei care au la degetul mic mersul sau, după caz, stagnarea lucrurilor în fieful lor, sunt cu dările achitate?

Care baroni locali sunt- mai mult sau mai puţiin mărturisit- şi printre finanţatorii formaţiunilor de pe eşicherul politic al ţării. Finanţatori din convingeri politice sau civice sau din interese economice bine determinate Fiindcă, gândind strict managerial şi aplicând în mod creator şi novator, aceste principii moderne la tezaurul de înţelepciunie al neamului românesc, respectivii finanţatori, atunci când susţine un partid şi pe politicieni săi, dezvoltă o investiţie, după modelul operaţional de o înaltă valoare teoretică şi practică „para-ntoarsă!”.

O altă realitate, pe care cu greu am putea-o nega, este caracterul intra-partinic al multor, foarte multor afaceri necurate care înfloresc pe teritoriul scumpei noastre patrii. Care afaceri vor înflori mai abitir ca până acum după decizia Curţii Constituţionale care a demolat, fără cruţare, Codul de insolvenţă al cabinetului Ponta.

Vremea când domnul Ion Iliescu spunea, la schimbarea de guvernare de după alegerile din 2000, cum că ”nu schimbăm corupţii lor cu corupţii noştri!”, ţine de-acum de domeniul baladelor şi idilelor. Acum nu îi mai înlocuim pe”ai lor” cu „ai noştri”, pur şi simplu , îi reevaluăm „pe ai lor”, îi intergrăm printre „ai noştri” sau, cupă caz, conlucrăm cu ei paşnic şi în interesul comunităţii-nu-i aşa?

Cât priveşte structurile administraţiei publice nu trebuie să vă faceţi griji. Şi aici, ca în toate instituţiile statului, principiul „nimic nu se pierde totul se transformă”, funcţionează de minune! De sus în jos şi de la stânga la dreapta…

Vreau să fiu foarte bine înţeles: nu mă refer (şi nu voi face niciodată aşa ceva!)la profesionişti, la funcţionarii publici corecţi, competenţi şi serioşi, oameni care îşi fac treaba fără a încurca borcanele administraţiei cu cele ale politchiei de teşcherea. Mă refer, direct şi răspicat, la clientela de partid, la lipitorii de afişe deveniţi consilieri sau la purtătoarele de cafeluţe şi de măpuţe de birou care a fost de-ajuns să se dea de două trei ori peste cap şi au şi devenit-trup şi suflet!- „de-ai noştri/ de-ale noastre”.

În aceste condiţii e de-a dreptul de domeniul utopiei să ceri unor asemenea funcţionari, de la mic la mare, să îl ia de guler pe nababul evazionist şi să-l pună să achite mintenaş dările restante sau ce mai trebuie să deie statului de pe urma câştigurilor cu parnos. Haida-de! Odată îşi ia boos-ul mâna de pe el şi,mintenaş, ăla micu* se sparge. Şi spart rămâne. Drept pentru care, acum vine şi lozinca:„ barosane, fă evaziune liniştit, ANAF veghează pentru tine!”
Atenţia mărită, aşadar, caracterul intra-partinic, multilateral dezvoltat, al corupţiei- aceasta este bomba cu ceas pentru guvernarea USL!

Revenid la „gaura bugetară” şi la cauzele sale, eu unul am luat foarte în serios promisiunea domnului prim ministru cum că ,până în decembrie, se va finaliza analiza trebilor de la ANAF Şi, mai cu seamă, avertimsmentul: „dacă ANAF tot nu funcţionează, sigur că vom lua măsuri”.
Rămâne de văzut cum va acţiona, şi de această dată, mâna invizibilă a corupţiei intra-partinice.

Până una –alta, decizia Curţii Constituţionale care a făcut zob Codul de insolvenţă le-a dat multora dintre baronii mai mult sau mai puţin locale un puternic şi mobilizator vânt în pânze.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.