„Crăciunul care mi-a schimbat viața”, de Daniela Gumann. Despre realitatea care „bate” ficțiunea
Înainte de orice prezentare detaliată a cărții „Crăciunul care mi-a schimbat viața”, este necesară o precizare: autoarea, Daniela Gumann, este prozator, publicist, jurnalist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, poet și… antreprenor.
Acestea fiind subliniate, lectura volumului de față stă sub semnul veridicității, al experienței, al onestității și al acelui tip de povești de viață care taie răsuflarea, devin exemple și modele după ce se scufundă în hău.
„Pierdusem căsnicia, pierdusem controlul asupra educației copilului, pierdusem casa, pierdusem afacerea, pierdusem ani din viața mea. Pierdusem cam tot ce aveam de pierdut…”.
Și acesta este începutul. După o seară de Crăciun în care Carmen este anunțată de soțul Robert că vrea să divorțeze pentru o altă femeie, eroina o ia de la capăt într-un fel brusc, radical și neașteptat: pleacă din țară și se angajează îngrijitoare.
Zi după zi, destinație după destinație, o femeie cu pregătire universitară, care lăsase acasă prosperitate și o familie care doar aparent fusese ideală, trăiește cu „furtuna perfectă” în suflet.
Așa aleargă de la job la job, așa doarme noaptea, epuizată complet, ca un soldat de tranșee, așa încearcă să facă față. Tot acest tablou este greu de imaginat, și mai greu de citit fără emoție, cu atât mai greu de trăit.
De unde forța de a fi amabil, îngăduitor, permisiv, decent, onest, calibrat? De unde „zăcământul” care transformă o decizie uimitor de curajoasă într-o turnură de destin?
„Îmi displăcea să o găsesc pe doamna Rafaela pe patul de spital, stând pe o parte, cu mâna sub pernă, uitându-se absentă la mine, cu ochii duși în fundul capului”.
Dincolo de povestea de iubire pe care Carmen ajunge s-o trăiască cu fiul unei persoane care o angajează ca îngrijitoare, mai presus, așadar, de „filmul” impresionant care ar ieși din această carte, transpar două repere fixe majore: credința în Dumnezeu și construcția interioară majestuoasă a unei femei.
Nu este regină, nu este o răsfățată a sorții, nu este un orgoliu pe un soclu de săpun. Carmen, în care se întrevede ușor experiența personală a autoarei, este viața însăși și, în același timp, reacția la ea.
Povestea pe care o spune este tot viața dublată de reacția la ea; personajele sunt veridice și „sar” din pagini, locurile sunt animate, percepute în toate detaliile lor și descrise ca un eșafodaj al unui parcurs, calea spre fericire trece, uluitor, dar plauzibil, prin dezastru interior. Fără vină.
„Crăciunul care mi-a schimbat viața” depășește hotarul copertei și intră frontal în inima cititorului care, poate, a pierdut un soț și a luat-o de la capăt cu un copil de 5 ani, a pierdut economiile strânse într-o bancă devalizată și repornește, distrus, dar determinat, la reconstrucție, a pierdut părinți-piloni și sparge ghețurile existenței rând pe rând, singur, a pierdut zona de confort, locuri familiare, posesiuni…
Singurele lucruri cu care înaintează sunt speranța și acumulările interioare, ridicate semeț pe un munte de credință.
A parcurge „Crăciunul care mi-a schimbat viața” este a trăi prin plonjon în viața altcuiva; reală, acută, stringentă, învingătoare prin suferință și prin lecție transformată în triumf.
Roxana Istudor