Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Creatorul personajului Jack Reacher se mută din Marea Britanie

Publicat: joi, 28 noiembrie 2019

Scriitorul britanic Lee Child, creatorul seriei thriller „Jack Reacher”, a declarat că aplică pentru un paşaport irlandez din cauza Brexit, informează Press Association.

Lee Child, pe numele real James Grant, trăieşte în Marea Britanie dar şi în Statele Unite şi are dreptul la un paşaport irlandez, deoarece tatăl său s-a născut în Belfast, notează Press Association.

Scriitorul a afirmat că îţi doreşte să obţină paşaport irlandez pentru a evita eventuale restricţii de călătorie în Europa după Brexit.

Încă nu am paşaportul, dar se va întâmpla foarte curând; ca să fiu sincer, pare că trişez pentru că voi intra pe uşa din spate”, a declarat Child pentru The Irish Times.

Autorul a vorbit în Berlin cu ocazia unui ”Turneu al Prieteniei” european, în cadrul căruia Child şi autorii britanici Kate Mosse, Jojo Moyes şi Ken Follett şi-au exprimat poziţia împotriva Brexitului.

Scriitorul l-a criticat pe premierul Boris Johnson, pe care l-a descris drept un elitist. „Dacă ar fi mers la şcoala mea, acum nu ar fi prim-ministru”, a spus Child.

Cărţile semnate de Lee Child s-au vândut în peste 100 de milioane de exemplare.

Autorul de romane thriller a fost desemnat scriitorul anului la Gala British Book Awards 2019, organizată în luna mai.

Scriitorii Ken Follett, Jojo Moyes, Kate Mosse şi Lee Child, patru nume grele ale literaturii britanice, întreprind în luna noiembrie un „Turneu al prieteniei” în Europa, pentru a face auzite vocile celor 48% dintre britanicii care au votat împotriva Brexit în 2016.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=112055

Publicat de la data nov. 28 2019. Categorii Cultură.

Zona comentariilor

Meteo în țară

6 iulie 2020, 15:01
 

NNE
Predominant însorit
31°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 33°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 42%
Vânt: 7 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 3
Răsarit: 5:38
Apus: 21:02
Prognoza 7 iulie 2020
Zi
 

VNV
Predominant înnourat cu furtună
30°C
Vânt: 7 km/h VNV
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 8
Noapte
 

NE
Parţial noros
16°C
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 8
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 05-07-2020 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 06 iulie, ora 10:00 – 08 iulie, ora 10:00; Zonele afectate : conform textului; Fenomene : manifestări de instabilitate, disconfort; Mesaj : MESAJ 3/3 INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 06 iulie, ora 10:00 – 08 iulie, ora 10:00Fenomene vizate: manifestări de […]

Loto

Horoscop

  • 308.776 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team