Crin Antonescu, despre rolul Serviciilor în alegerea viitorului președinte

Președintele PNL Crin Antonescu a declarat într-un interviu acordat zilele trecute ziarului Adevărul și publicat luni pe siteul acestuia, că nu face parte dintre aceia care consideră ca numai cine este susținut de Serviciile secrete poate ajunge în funcția de președinte al României. Antonescu a admis însă că există persoane care cred așa ceva. Liderul PNL a făcut acest comentariu în contextul în care fusese rugat să încerce să descifreze mesajul directorului SRI, George Maior, care afirma recent că există persoane care și-ar dori să implice SRI în campania prezidențială de anul viitor. „Mi-e greu să decriptez mesajele de genul acesta, nu numai al domnului Maior. Nu e prima dată când le aud: unele forţe, unele grupuri, există oameni care ar vrea… Avem încă în funcţie un preşedinte care a făcut din relaţia şi din efortul de a implica serviciile secrete în viaţa politică firul roşu al mandatelor sale. Sigur că e complicat şi nedrept să judeci Serviciile dacă preşedintele a fost principalul motor al acestei implicări. Sunt unii care îşi imaginează că preşedinţii ajung preşedinţi dacă şi numai dacă vor serviciile. Eu nu mă număr printre ei, consider că aceasta este o idee dintre cele mai păguboase şi neadevărate”, a spus Crin Antonescu. El a fost întrebat și dacă oamenii din jurul său îl sfătuiesc să-i schimbe pe șefii Serviciilor secrete când va ajunge președinte. „Nu. Oamenii pot fi schimbaţi, e natural să fie schimbaţi din timp în timp peste tot, ca şi la Preşedinţie, ca şi în fruntea Guvernului şi la Servicii că nu or să se eternizeze acolo. Dar marea problemă nu sunt actualii şefi ai Serviciilor, nici numărul unu, nici numărul doi, nu asta e problema. Problema este aşezarea deasupra dubiului care planează asupra lor de atâţia ani”, a punctat Crin Antonescu.
A.M.PRESS

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.