Croaţii, împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex

Populaţia Croaţiei a votat pentru interzicerea prin lege a căsătoriilor între homosexuali, conform rezultatelor parţiale ale unui referendum sprijinit de biserica catolică.

64,84 la sută dintre cei care au participat la referendum au votat „da” la întrebarea privind modificarea constituţiei astfel încât aceasta să includă o definiţie a căsătoriei ca „o uniune între un bărbat şi o femeie”.

34,56 % din participanţii la referendum au răspuns „nu” la propunerea legislativă.

Rezultatele parţiale, prezentate de Comisia Electorală a Croaţiei, vin după numărarea voturilor exprimate în cadrul a aproximativ o treime din centrele de votare.

Cu trei ore înaintea închiderii centrelor de votare, prezenţa la vot era de 26,75 la sută, dar, conform legilor croate, pentru validarea unui referendum nu este impusă o rată minimă a prezenţei la vot.

Guvernul de centru-stânga al ţării, activiştii pentru drepturile homosexualilor şi importante figuri publice au criticat referendumul şi măsura propusă în cadrul acestuia.

O recentă ordonanţă emisă de guvernul croat permite membrilor cuplurilor homosexuale să se înregistreze ca „parteneri de viaţă”, aceasta stârnind temeri în rândul populaţiei conservatoare din Croaţia, stat care a aderat la UE în iulie, că următoarea măsură ar fi legiferarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.