Cu ce-şi bate paşa capul
Milioane de oameni din această ţară au ajuns să trăiască de pe o zi pe alta, la limita traiului decent. Familii onorabile, de profesori, de ingineri, în care intră două salarii, ca să nu mai vorbim de cele în care se află un şomer, un pensionar, un student, au ajuns să-şi restrângă cheltuielile la coşniţă, la încălţăminte, îmbrăcăminte. Pragul sărăciei este trecut lună de lună de alte eşaloane de sacrificiu, de sute de mii de persoane, o dată cu galopanta devalorizare a leului, cu creşterea aberantă a preţurilor, cu extinderea şomajului. Disperarea se citeşte pe tot mai multe feţe. În faţa acestui tablou subru, responsabilii ţării, aleşii şi demnitarii plătiţi cu salarii şi indemnizaţii grase, afişează un dezinteres revoltător. De parcă n-ar mai fi rămas nimic de reglementat, domnii parlamentari dezbat la nsfârşit, în mod de-a dreptul indecent, problema homosexualilor. În România asemenea aberaţii sunt sancţionate de oprobriul public mai eficient decât orice prevedere legală. Pentru majoritatea oamenilor, asemenea problemă nu există. Şi atunci cui i se oferă spectacolul de gargară parlamentară zile de-a rândul?
Nu este prima dată când domnii senatori şi deputaţi consideră prioritare, vitale, cu totul alte probleme decât cele pe care s-ar aştepta alegătorii lor să le rezolve. Pentru ei presantă a fost autoacordarea a tot felul de privilegii ulterioare mandatului, iar, mai nou, confecţionarea unei botniţe pentru presă, care îi supără prin obstinaţia cu care arată adevărata faţă a unora dintre parlamentari. În vremea aceasta, îşi aşteaptă rândul pachete întregi de legi, reglementări ultranecesare pentru stoparea declinului industriei, pentru relansarea agriculturii, pentru instaurarea relaţiilor de piaţă, pentru apărarea patrimoniului naţional şi asanarea vieţii sociale. Am scris despre ele în repetate rânduri. Au scris şi alţii. Sunt notorii. Domnii parlamentari îşi văd netulburaţi de interese. Când nu sunt cele de partid, sunt cele private. Vile luate cu japca sau ridicate ca din pământ, afaceri înfloritoare, slujbe paralele. Între ei se află avocaţii cei mai bine cotaţi, cu cele mai multe procese. Normal, doar ei au făcut şi fac legile, ei cunosc cel mai bine dedesubturile lor. Dacă nu le-am face o reclamă suplimentară, am publica şi lista lor. Poate că, totuşi, o vom face. Să afle şi alegătorul unde-i sunt aleşii când se uită la Actualităţi şi constată că sala este mai mult goală.
Guvernul, la rândul lui, îşi bate capul să aducă în ţară câteva milioane de dolari, să împrumute, să cerşească. Dar, în acelaşi timp, sub pulpana sa, indivizi veroşi au aranjat torpilarea producţiei interne de sfeclă de zahăr, de pildă, care ne va costa aproape un miliard de dolari. Ministerele au devenit sucursale ale Aeroportului Otopeni, în vreme ce multe birouri au ajuns şi sedii de firmă pentru unii dintre înalţii domni funcţionari.
Nu coborâm mai jos. Se întâmplă la fel, se întâmplă mai rău. Vede şi e martor fiecare. Dar răul începe de sus. De la cei care ţin, care ar trebui să ţină timona, dar preferă să joace şoptic. Sau la Caritas.
(17 noiembrie 1993)
