Cum înjurau românii odinioară
Originea înjurăturilor moderne se pierde în negura timpurilor, însă Academia Română, sub patronajul Regelui Mihai, a avut inspirația să ne lase moștenire un document editat în 1942, unde sunt menționați „termenii considerați obsceni” acum aproape 80 de ani.
De fapt este un supliment al Atlasului Linguistic Român, unde în urma unui sondaj în rândul populației, s-a stabilit cum se se înjura, precum și diverse eufemisme pe regiuni.
Mulțumită Monicăi Busuioc, şefa Secţiei de Lexicologie a Institutului de Lingvistică al Academiei Române, am reușit să răsfoiesc valorosul document prăfuit.
Din el am aflat că în anii ’40, jumătatea de nord a țării folosea pentru înjurătură, cu precădere, termenul sudalmă, iar în cealaltă jumătate se folosea îjurătura. În unele regiuni echivalentul cuvântului înjurătură eraocară, blestăm, caromlaș, sovane.
La întrebarea „cum se mai înjură aici”, oamenii timpului au răspuns, printre altele: să-l omuoră dracu, sa-l calce iuda, sa-l bântuie călcătura; f***-ț tuarta cerului, kifla lu dumnezeu, pita, harhanghelii, maica precesta, sorele, beserica, troița; mînca-mn-ai camicu dim p**ă; f**ă dracu pi**a mîne-ta, bată dracu p**a-m mama vostă; calce-l nevoile; du-te-m p**a cui t-o făcut; f**u-lu-suflitu mă-sî, f**u-d muierea-n c*r; mînca-l-ar frigurile; etc.
Detalii pe site-ul Identitatea Romaneasca