Cursuri și ateliere gratuite pentru copii, în ”GRĂDINA VALORILOR ROMÂNEȘTI”

Luni, 2 iulie a.c., au început cursurile și atelierele gratuite, în ”GRĂDINA VALORILOR ROMÂNEȘTI” din Parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4. Până la 1 septembrie, copiii între 3 și 18 ani au șansa să descopere în ”GRĂDINA VALORILOR ROMĂNEȘTI”, alternative noi și interesante, de a-și petrece vacanța de vară în București, într-un mod creativ și distractiv.

Ca în fiecare an, activitățile din ”GRĂDINA VALORILOR ROMÂNEȘTI”, se vor desfășura în jurul ansamblului statuar alcătuit din 76 de busturi ale unor personalităţi remarcabile, definitorii pentru istoria şi cultura naţională, inaugurat cu ocazia lansării acestui program.

Cursurile și atelierele interactive sunt structurate pe categorii de vârstă în așa fel încât, copiii și tinerii care aleg să își petreacă vacanța de vară în ”GRĂDINA VALORILOR ROMÂNEȘTI”, să își poată dezvolta potențialul creativ, într-un mediu prielnic atât studiului cât și relaxării.

În fiecare zi vor avea loc diverse activități, copiii fiind liberi să creeze și să se distreze, participând la ateliere gratuite de quilling, fun english, National Geographic Learning, arta improvizației, string art, dezvoltare personală, lectură în limba română și limba engleză pentru copii, ateliere de confecționat păpuși, ateliere de arte vizuale, cusături artizanale și idei creative, modelaj în lut, origami sau ateliere de reciclare, pictură pe apă și piatră, etc.

Week-end-urile vor fi dedicate activităților recreative precum: teatru de păpuși și teatru de umbre, spectacole uimitoare de magie, concerte, serate muzicale, concursuri, dar și alte activități inedite și distractive.

De asemenea, o bibliotecă în aer liber, amenajată de Editura ”Litera” și Fischer International, va sta la dispoziția cititorilor de toate vârstele.

Programul a ajuns la Ediția a IX-a și este realizat și implementat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Primăria Sectorului 4.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.