CyDEx18, cel mai important exerciţiu de securitate cibernetică din România

Peste 300 de experţi se reunesc în cadrul celui mai important exerciţiu de securitate cibernetică din România – CyDEx18 -, care se va desfăşura în perioada 8 – 10 octombrie la Palatul Snagov, informează site-ul Serviciului Român de Informaţii.

La evenimentul organizat de SRI vor participa peste 90 de entităţi din mediul public, privat şi academic, reunind peste 300 de experţi în securitate cibernetică.

CyDEx18 este organizat de Serviciul Român de Informaţii prin intermediul Centrului Naţional Cyberint, în parteneriat cu MApN, MAI, MAE, STS, SPP, SIE, ORNISS, CERT-RO şi cu sprijinul Universităţii Politehnica din Bucureşti.

Potrivit organizatorilor, principalul obiectiv îl reprezintă exersarea capacităţilor de apărare în domeniul securităţii cibernetice şi mecanismelor de intervenţie rapidă în cazul unor ameninţări la adresa infrastructurilor critice IT&C relevante pentru securitatea naţională. „De asemenea, este importantă şi verificarea nivelului de expertiză tehnică a specialiştilor din cadrul entităţilor participante, în cazul unui incident cibernetic major la nivel naţional”, a precizat SRI.

CyDEx18 este singurul exerciţiu naţional de tip hands-on (axat pe componenta practică), particularitate ce îi conferă un grad ridicat de complexitate şi un nivel avansat de realism. Simulările complexe se vor derula într-un poligon de securitate cibernetică creat şi personalizat special pentru acest exerciţiu de specialiştii SRI din cadrul Centrului Naţional Cyberint.

Faţă de ediţia din 2017, anul acesta vor exista mai multe scenarii, cu grad ridicat de realism, propuse atât de entităţi din mediul public cât şi din cel privat: SRI, SPP, MApN, CERT-RO, UNICREDIT şi ENEVO GROUP. Scenariile vor provoca jucătorii să descopere şi să analizeze aplicaţii malware cu un grad ridicat de complexitate şi să investigheze diverse tipuri de atacuri simulate, arată sursa citată.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.