Daniel Chiţoiu, confirmat ministru interimar al Economiei
Preşedintele Traian Basescu a semnat joi decretul de desemnare a lui Daniel Chiţoiu în funcţia de ministru interimar al Economiei, concomitent cu decretul prin care ia act de demisia lui Varujan Vosganian din funcţie, informaează Administraţia Prezidenţială.
Decretul prin care ministrul Finanțelor Publice, Daniel Chițoiu, a fost numit în fucția de ministru interimar la Ministerul Economiei a fost publicat, joi, în Monitorul Oficial.
Totodată a fost publicat și decretul prin care se ia act de demisia lui Varujan Vosganian din funcția de ministru al Economiei şi se constată încetarea calităţii acestuia de membru al Guvernului.
Senatorul PNL Varujan Vosganian şi-a dat demisia, luni seară, în urma unei discuţii cu prim-ministrul Victor Ponta.
Solicitarea procurorilor se referă la dosarul de subminare a economiei naţionale în care este cercetat şi liderul PDL Adriean Videanu. Vosganian era acuzat de subminarea economiei naţionale şi complot.
Președintele Senatului, Crin Antonescu, a anunțat, luni, în urma demisiei lui Varujan Vosganian, că interimatul la MInisterul Economiei va fi asigurat de către Daniel Chițoiu.
”Interimatul va fi asigurat de vicepremierul Daniel Chițoiu, lucru stabilit alături de premierul Victor Ponta. Vosganian a considerat că rămânerea sa în Guvern ar fi dat posibilitatea unor atacuri asupra Guvernului”, a precizat liderul PNL.