Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Daniel Chițoiu: Economia României, pe un trend ascendent

Publicat: vineri, 11 octombrie 2013

Ministrul Finanțelor Publice, Daniel Chițoiu, a declarat că economia României se află pe un trend ascendent, fapt certificat de toate evaluările organismelor naționale și internaționale de profil, iar marile ajustări s-au terminat.

‘Anul acesta, România va avea o creștere economică de peste 2%. Au apărut mai multe firme decât s-au închis. Au fost deblocate fondurile europene, obținând totodată un an în plus pentru absorbția acestora, ceea ce înseamnă că firmele din Romania vor avea la dispoziție un plus de aproximativ două miliarde de euro. Avem cea mai mare creștere a lucrărilor de construcții din UE. Am atins un nivel record de exporturi, avem un deficit de 2 ori mai mic decât în aceeași perioadă din 2011, am câștigat credibilitate externă și astfel ne-am împrumutat la niveluri minime, avem cea mai mare creștere a producției auto din Europa, am atins locul 2 în UE la creșterea producției industriale. Toți aceștia sunt indicatori care arată că lucrurile merg într-o direcție bună’, a declarat Daniel Chițoiu, într-un comunicat de presă.

‘Condamn faptul că există persoane în rândurile Partidului Național Liberal care își doresc cu tot dinadinsul să-și facă imagine publică, adunând zestre politică prin denigrarea muncii unui întreg guvern. Este regretabil că oameni fără expertiză, precum senatorul Cristian Bodea, se pronunță asupra unor subiecte foarte delicate, în totală necunoștință de cauză. Acesta nu beneficiază de experiența profesională necesară pentru a face o analiză economico-financiară coerentă’, a spus ministrul Finanțelor Publice.

Referitor la totalul veniturilor bugetare realizate de ANAF în primele 8 luni, ministrul a spus că gradul de realizare este de 98, 82% (114,967 miliarde lei).

‘Guvernul USL a reușit continuarea ajustării fiscale, fără a tăia din veniturile populației, găsind concomitent soluții de relansare a economiei. Am demonstrat că PNL este cu adevărat preocupat de buna guvernare, gândirea strategică și competența făcând diferența față de lipsa de soluții a guvernărilor anterioare. Marile ajustări s-au terminat. De acum vrem să menținem credibilitatea pe piețele financiare internaționale și în fața investitorilor, să atragem investiții străine și linii de finanțare pentru dezvoltarea economică a României. Suma ce va fi alocată în bugetul anului viitor pentru unitățile administrativ teritoriale va fi mai mare decât cea prevăzută în acest an. Ne aflăm într-un context în care e nevoie de solidaritate, mai ales în cadrul coaliției aflate la guvernare. A fi om politic responsabil înseamnă să-i susții pe cei care muncesc cu adevărat și caută soluții la problemele lăsate de guvernarea anterioară. Partidul Național Liberal nu trebuie să-i permită niciunui membru să denigreze munca unei întregi echipe’, a spus vicepreședintele PNL.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=16397

Publicat de la data oct. 11 2013. Categorii ECONOMIC.

Zona comentariilor

Meteo în țară

24 iunie 2019, 21:48
 

NE
Parţial noros
27°C
18 km/h
Perceput de temperatură: 27°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 65%
Vânt: 18 km/h NE
Rafale de vânt: 18 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:32
Apus: 21:04
Prognoza 25 iunie 2019
Zi
 

NE
Parţial însorit cu furtună
31°C
Vânt: 14 km/h NE
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 8
Noapte
 

NNE
Predominant înnourat cu furtună
21°C
Vânt: 11 km/h NNE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 8
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Avertizare meteorologica
    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 24-06-2019 Ora : 10 : 30 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : ACTUALIZARE INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 24 iunie, ora 10:30 – 25 iunie, ora 23Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică, disconfort termic       […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 24-06-2019 Ora : 10 : 30 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 24 iunie, ora 23 – 25 iunie, ora 06; Zonele afectate : conform textului și hărții; Fenomene : manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată; Mesaj : MESAJ 2 ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN Interval de valabilitate: 24 iunie, ora 23 […]

Loto

Horoscop

  • 216.485 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team