Danone România retrage preventiv unele produse

După primirea rezultatului pentru aflatoxină M1 pentru o livrare de la unul dintre furnizorii săi de lapte, rezultat care era peste limita legală, Danone România a sistat imediat colecta de lapte de la ferma respectivă şi, pentru siguranţa consumatorilor, a decis să blocheze în depozitul său 75 tone de produse şi să retragă preventiv de pe piaţă unele produse care ar fi putut să conţină urme de lapte contaminat de la acea fermă. Procesul de retragere se desfăşoară foarte rapid şi facem toate eforturile să fie finalizat până la finalul zilei. Danone colaborează şi este în legătură cu autorităţile pentru a garanta siguranţa alimentară a laptelui colectat şi ne asigurăm toţi clienţii că siguranţa alimentară rămâne prioritatea noastră principală, în concordanţă cu standardele companiei. După alerta naţională referitoare la aflatoxină, Danone România a implementat mai multe măsuri suplimentare şi voluntare de auto-control faţă de obligaţiile legale de monitorizare şi control şi planul aferent validat de autorităţi, inclusiv achiziţia unui echipament propriu de testare a conţinutului de aflatoxină. Niciun lapte pentru care există suspiciunea unui conţinut de aflatoxină peste norme nu este acceptat în fabrică.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.