De centenar, căutăm România și nu o găsim
Guvernul l-a plătit din greu, de centenar, pe liderul societăți civile din România, un domn Cumpănașu, care are o emisiune la România TV. Nu e nici o noutate: acest domn, cu fundația lui, care are și o coaliție pentru viitorul României sau așa ceva, a avut înainte emisiune ani de zile, cu audiență confidențială, și la Realitatea TV, televiziunea curat opusă, iar ministerele s-au întrecut în a-i da milioane, indiferent că la putere au fost PDL, PNL sau PSD.
Pentru că de fapt statul paralel și societatea sa civilă sunt singurele permanent la putere. Sub dna Dăncilă și dnul Dragnea însă, se joacă piesa „Lupta cu statul paralel”, care e de fapt un remake după mai vechiul „Lupta pentru a câștiga bunăvoința statului paralel”.
În alte știri, consorțiul Universitaria, adică al universităților teoretic mai bune, cele care s-ar putea uni ca să tragă standardele în sus, față de cele care doar vând diplome fără pretenții, cere Ecaterinei Andronescu ceva. Nu știu ce, pentru că nici nu contează. Vorba e cine sunt universitățile astea bune. La una e rector unul care și-a angajat băiatul la el în departament, la alta rectorul a încălcat incompatibilitatea între funcția de rector și cea de parlamentar, la a treia s-au dat vreo douăzeci de patalamale unor condamnați pentru corupție, pentru că ar fi scris lucrări academice, iar la două, colaborările rectorilor cu fosta Securitate, minore, dar de necontestat, au fost publicate recent. Poate asta contează mai puțin decât faptul că la aceste universități de elită s-a statuat obiceiul ca rectorii să candideze singuri, fără contracandidați. Un exemplu publicat de un student (UBLeaks) zilele astea, ne arată și de ce: pentru că bursele de merit sunt folosite pentru a-i cumpăra pe studenți, care la revoluția din 1989 dădeau afară rectori și profesori și curățau universitățile, iar asta (plus gradațiile de merit) umple Senatele și consiliile cu vechea specie genetic selectată a celor care stau cu mâna pe sus, nu ca să spună ceva, ci ca să-și manifeste aprobarea.
Îmi amintesc cu nostalgie și recunoștință că am fost purtătorul de cuvânt al acestor studenți, de mult plecați prin Canada sau Africa de Sud. Salut pe cei rămași acasă și îi rog să nu își cumpere cărți ale istoricilor în vogă pe 1 decembrie. Nu sunt alții decât cei demascați de lectori străini din anii optzeci, zilele astea traduși și în românește, ca având misiunea de a-i supraveghea ca să nu vorbească cu foștii deținuți politici. Azi inundă lumea cu cărți care se cheamă „România Something”. Titlul mai corect ar fi „România S”. Mai scurt și mai la obiect. Într-o variantă de lux care mi-a căzut recent în mână, titlul e „Românii de Pretutindeni”, o mică eroare geografică, mai exact ar fi „Românii de Acolo”. Numele unității poate diferi, desigur.
Ultima oară când l-am văzut pe Sorin Vieru, mi-a spus „Valorile nu se așază bine, nu se așază bine deloc”. Ne vedeam odată pe an, așa că nu aveam timp decât de comunicări din astea esențiale.
La fel cu Mihnea Constantinescu: în telefonul meu vechi, de care cu greu m-am despărțit ca să îmi iau iphone, am găsit toate mesajele lui, de la „Chapeau”, când cu EBA, la „Intru acuma peste ei”, când l-am trimis să-i spună lui Tăriceanu că nu îl poate lăsa pe Voiculescu să fie vicepremier, că îl nenorocim.
Din păcate, acești doi oameni buni, din generații diferite, sunt morți. Și din puținii aliați de calitatea lor, nu mulți se simt bine.
Ce petrecere grozavă de o sută de ani o să trageți voi, ceilalți, în frunte cu patriarhul la care numai numărul de etaje ale Catedralei bate gradele!
Vedeți doar, din prea mult zel, să nu dați jos guvernul de Crăciun din greșeală, că mai aveți șase luni de președinție europeană română în față să rezistați în securismul vostru, nu e nevoie să vă stricați sărbătorile.
Cât privește poporul rămas în țară, văzând că a cheltuit anul ăsta de Black Friday cu o treime în plus față de anul trecut, deși zice în sondaje că nu se mai poate cu sărăcia asta, cred că va petrece grozav de sărbători. Și mai cred că, așa cum e el, consumerist și cu memorie scurtă, prost nu e, iar dacă i-am arăta măcar un colț de Românie alternativă, ar vota cu ea.
Vorba e, de unde să o luăm, când avem pe unii care nu sunt în stare să ne arate un guvern din umbră nici în ajunul unei moțiuni de cenzură. Pentru că dacă ni l-ar arăta, ar rămâne pe vecie în umbră.
O sută de ani buni viitori vă urez, și nu mai faceți atâtea eforturi să ieșiți din Europa, că integrarea acolo a fost principala realizare a trecutei sute de ani, și nu plătită pe coronarele voastre. Cine știe, poate de aia vi se pare așa o bagatelă, pentru că nu ați făcut nimic pentru ea.
Alina Mungiu-Pippidi,
Roma, 26 noiembrie 2018