De vineri, ordin de ministru care va stabili metodologia de calcul în cazul prețurilor maximale ale medicamentelor

Guvernul a abrogat HG 800/2016 pentru adoptarea metodologiei privind modul de calcul și procedura de avizare și aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de punere pe piață în România, a anunțat, miercuri, ministrul Sănătății, Florian Bodog.

„Abrogarea hotărârii de Guvern numărul 800 a fost ultima măsură din Planul de guvernare pe care Ministerul Sănătății trebuia să o inițieze. Practic, această hotărâre a rămas fără subiect urmare a apariției Legii 10 din 2017 cu privire la abrogarea Ordonanței de Urgență 59/2016, metodologia de calcul a prețurilor urmând a fi stabilită prin ordin de ministru”, a declarat Bodog, la Palatul Victoria.

Potrivit lui Bodog, hotărârea de Guvern adoptată miercuri va fi publicată în Monitorul Oficial vineri, împreună cu ordinul de ministru care va stabili metodologia de calcul în cazul prețurilor.

Totodată, ministrul Sănătății a amintit faptul că, în conformitate cu programul de guvernare, va fi redus cu 35% prețul la medicamentele inovative care își pierd patentul.

„Ieri, am avut la Guvern, împreună cu primul-ministru, cu un secretar de stat de la Ministerul de Finanțe, cu personalul tehnic din Ministerul Sănătății, o întâlnire cu cele trei asociații ale producătorilor, distribuitorilor și importatorilor de medicamente și am convenit aplicarea măsurii din programul de guvernare — reducerea cu 35% la medicamentele inovative care-și pierd patentul”, a arătat Bodog.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.