Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Declaraţia noului Șef al Familiei Regale a României: Începe un nou timp

Publicat: marți, 05 decembrie 2017

„România,Țara a pierdut pe Regele Mihai I. Timp de peste nouă decenii, el a închinat României toate puterile, cu devotament și răbdare. Am pierdut, ca voi toți, un părinte. O pierdere personală și o pierdere pentru întreaga Națiune. În aceste clipe grele, suntem uniți în suferința noastră. Cu infinită iubire și principii puternice, Regele Mihai a înscris în cartea Neamului cea mai valoroasă pagină din istoria contemporană. Bunătatea și iertarea sa au învins toate relele secolului trecut. Înțelepciunea lui a asigurat continuitatea identității noastre, în momente de gravă abatere de la mersul firesc al țării. Regele nostru a fost o parte din fibra Statului român. Prin întreaga sa viață, tatăl meu a continuat legătura Familiei Regale cu națiunea română. Pentru ziua noastră de mâine, el ne-a dăruit ziua lui de astăzi”.

Așa și-a început Declarația, noul șef al Familiei Regale a României, principesa Margareta:

„Începe un nou timp pentru Casa Regală a României. Cu aceleași principii și sentimente ca ale tatălui meu, voi continua să servesc interesele fundamentale ale poporul român. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, mai arată în scurta sa declarație  Custodele Coroanei române.

Sursa: Familia Regală a României

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=88435

Publicat de la data dec. 5 2017. Categorii ACTUALITATE.

Un comentariu pentru “Declaraţia noului Șef al Familiei Regale a României: Începe un nou timp”

  1. Din pacate asta este cursul firesc al vietii.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 septembrie 2018, 19:27
 

E
Soare
25°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 24°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 33%
Vânt: 11 km/h E
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 6:58
Apus: 19:21
Prognoza 19 septembrie 2018
Zi
 

ESE
Parţial însorit
26°C
Vânt: 4 km/h ESE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 5
Noapte
 

ESE
Predominant senin
12°C
Vânt: 0 km/h ESE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 5
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-09-2018 Ora : 7 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 07:10 si 09:30 In zona : Județul Harghita: Miercurea Ciuc, Toplița, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaș, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârța, Siculeni, Mihăileni, Tomești, Gălăuțaș, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dănești, Subcetate, Mădăraș, Tușnad, Sântimbru, Voșlăbeni, Cozmeni, Leliceni, […]

Loto

Horoscop

  • 130.702 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team