Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Despre corespondenţele din infern, cu Adelin Petrişor, la Jurnal de front.

Publicat: vineri, 14 martie 2014


 

În ediţia din această săptămână a emisiunii „Jurnal de front”, moderatoarea Daniela Zeca Buzura îl va avea ca interlocutor pe Adelin Petrişor, unul dintre cei mai cunoscuţi corespondenţi de război din România.

 

De-a lungul anilor, el a fost cel care a transmis românilor corespondenţe din linia întâi a celor mai fierbinţi zone de risc şi de conflict din lume. „Războaiele” lui s-au desfăşurat pe mai toate meridianele globului:  Liban, Egipt, Algeria, Libia, Albania, Iugoslavia, Afganistan, Cisiordania şi Gaza, Guantanamo sau Israel.

 

 A  transmis de la eveniment importante precum: prăbuşirea controlată a staţiei spatiale MIR, scufundarea submarinului nuclear Kursk, luarea de ostatici din teatrul moscovit, atentatele din Turcia, atentatele de la Madrid, revolta anti-Mubarak din Cairo.

 

 În 2003, Adelin a fost singurul jurnalist român aflat la Bagdad în timpul bombardamentelor, iar în 2011, singurul corespondent roman în Tripoli, în timpul războiului lui Gaddafi cu rebelii. A realizat interviuri cu Yasser Arafat, Ehud Barak, Benjamin Netanyahu, liderul spiritual al Hezbollah, ayatolahul Mohammad Fadlallah, dar şi cu Jeliko Raznatovic, (cunoscutul terorist sârb, Arkan) sau cu şeicul Omar Bakri, primul extremist sunnit care a amenințat cu atentate România și Bulgaria.

 

Până în prezent, Adelint a primit 5 premii ale Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune, în 2000 şi 2002 Premiul pentru corespondenţe de război, iar în 2003 Marele Premiu APTR pentru transmisiunile de la Bagdad. Palmaresul său s-a îmbogăţit în 2007 cu Premiul pentru cel mai bun reportaj, “Guantanamo-periferia lumii libere”, iar în 2009 cu Premiul pentru documentar politic. Tot în 2003, alături de alți colegi din presă, MAE şi CNA l-au declarat pe jurnalistul Adelin Petrişor „Corespondentul anului”.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=25397

Publicat de la data mart. 14 2014. Categorii MASS-MEDIA.

Zona comentariilor

Meteo în țară

21 iulie 2019, 1:56
 

N
Senin
20°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 20°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 82%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:50
Apus: 20:53
Prognoza 22 iulie 2019
Zi
 

V
Parţial însorit
35°C
Vânt: 4 km/h V
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

NE
Predominant înnourat cu furtună
19°C
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 20-07-2019 Ora : 18 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 18:50 si 20:00 In zona : Județul Brăila: Ianca, Însurăței, Viziru, Tufești, Ulmu, Dudești, Victoria, Stăncuța, Cireșu, Bărăganul, Zăvoaia, Mărașu, Berteștii de Jos, Ciocile, Bordei Verde, Roșiori;Județul Ialomiţa: Coșereni, Bărcănești, Movilița, Sinești, Roșiori, Drăgoești, Borănești;Județul Buzău: Pogoanele, Smeeni, Padina, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 20-07-2019 Ora : 18 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 18:35 si 19:30 In zona : Județul Bacău: Bacău, Buhuși, Mărgineni, Blăgești, Gârleni, Buhoci, Filipești, Horgești, Letea Veche, Pâncești, Parincea, Săucești, Măgura, Racova, Ungureni, Hemeiuș, Tamași, Berești-Bistrița, Itești; Se vor semnala : local, averse ce vor cumula 25...30 l/mp, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 20-07-2019 Ora : 18 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 18:35 si 19:30 In zona : Județul Constanta: Ostrov, Băneasa, Lipnița, Oltina, Dobromir; Se vor semnala : averse ce vor cumula 25...30 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări de scurtă durată ale vântului
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 20-07-2019 Ora : 18 Nr. mesajului : 4 Intre orele : 18:20 si 19:00 In zona : Mun. Bucureşti; Se vor semnala : îndeosebi în sudul și sud-estul municipiului vor fi averse ce vor cumula local 15...20 l/mp și izolat 25 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări de […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 20-07-2019 Ora : 18 Nr. mesajului : 5 Intre orele : 18:10 si 19:10 In zona : Județul Bacău: Onești, Moinești, Comănești, Târgu Ocna, Dărmănești, Sascut, Dofteana, Oituz, Balcani, Poduri, Răcăciuni, Helegiu, Asău, Mărgineni, Blăgești, Pârjol, Cleja, Mănăstirea Cașin, Berești-Tazlău, Faraoani, Slănic-Moldova, Luizi-Călugăra, Berzunți, Zemeș, Căiuți, Livezi, Târgu Trotuș, Corbasca, […]

Loto

Horoscop

  • 220.512 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team