Deșteptarea/trezirea unora versus trezirea/deșteptarea altora
“Românii iștea, basarabenii iștea”…
Hărăzit fiindu-ne a ne naște pe o așchie de pământ, parte din trupul Țării, lăsat în administrarea rusă/sovietică mai bine de 200 de ani, generații de români basarabeni au trebuit să supraviețuiască în condiții de prizonierat.
Deși martori sau mai mult sau mai puțin actori ai procesului de Renaștere Națională de la sfârșitul anilor 80, începutul anilor 90, când se pare că am fost sloboziți, nu și eliberați din laț, suntem aproape că în imposibilitatea de a explica cu logica minții miracolul produs de acel suflu al trezirii, care a avut repercusiuni asupra întregului spațiu estic.
Unii s-au trezit mai devreme, lor le datorăm lansarea primei scântei, alții s-au alăturat mai târziu contribuind la menținerea acelui impuls care a declanșat procesul , de loc ușor, al recunoașterii ființării noastre naționale în stânga Prutului.
S-a reușit mai mult la începuturi, pentru că mai târziu, morbul Egou-lui, dorința de preamărire “cine a fost primul, ale cui sunt meritele?” devenită principala preocupare a clasei politice a întreținut perpetuarea oscilării între Est și Vest.
Scriu aceste rânduri în contextul declanșării în spațiul public a discuțiilor pe marginea scrisorii Înalt Preasfințitului Mitropolit Vladimir către Kirill, Patriarhul Moscovei și întregii Rusii din 5.09.2023 – gest epocal prin care, în spiritul învățăturii creștine “neamurile merg împreună spre mântuire” sunt enumerate unele din dureri le/rănile adunate sub oblăduirea Bisericii Ruse.
De ce acum? Deloc acum, dintotdeauna, scrisoarea concepută fiind mult mai devreme.
De ce acum? Au făcut-o mai devreme cei care, după Independență, ne-au inclus în CSI/Comunitatea Statelor Independente , cei care s-au perindat la conducerea statului Republica Moldova? S-au angajat ei să contribuie la consolidarea Unității și Reîntregirii Naționale?
De ce acum? Sunt altele legile ascultării în instituțiile religioase decât în lumea laică. Și-apoi păstorii, dintotdeauna trebuie să țină cont de multe și în primul rând să întrețină spiritul de supraviețuire, viața–dar divin, ce trebuie apărată cu orice preț.
Înțelegem sau nu perpetuarea spiritului național, creștin, românesc a fost întreținut prin jertfă și sacrificiu.
Un sacrificiu ar putea fi și semnalul trasat la începutul toamnei acestui an de Înalt Preasfințitul Mitropolit Vladimir, sau, poate, o ultimă piesă din puzzle ce-și va găsi locul în istoria contemporană a neamului românesc.
Iuliana Gorea Costin
P.S. În secole de despărțire românii din Țară și cei din Basarabia au trecut multe experiențe similare dar și multe diferite, adunând multe răni nevindecate ce le condiționează comportamentul.
“Românii iștea, basarabenii iștea”…..- sunt exprimări/concepții ce s-ar cere dezvoltate, pentru mai bună înțelegere, în piese de teatru.