DEVA ŞI PALATUL MAGNA CURIA
Deva, istoria şi destinul unei cetăţi transformate mult prea devreme în ruine, povestea breslelor meşteşugăreşti de odinioară şi a palatului de la poalele muntelui de andezite, Magna Curia care adăposteşte în prezent Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane.
Până în noiembrie 2004, când a fost dat în folosinţă, pe Dealul Cetăţii de la Deva, ascensorul pe plan înclinat, unic în România acelor vremuri, singura cale de acces din oraş, spre impunătoarele ruine aflate la peste 370 de metri altitudine, era drumul care şerpuieşte anevoios, pe versantul abrupt al muntelui, până sub zidurile de piatră… S-au păstrat până astăzi, în tradiţia locală, numeroase legende legate de originea îndepărtată a cetăţii, folosită ca post de pază şi observaţie încă din cele mai vechi timpuri… Dar dincolo de poveşti, cercetările ştiinţifice, istorice, făcute de-a lungul timpului, au scos la iveală faptul că, după năvălirile tătarilor din anul 1241, peste ruinele unor fortificaţii dacice şi romane, cu mult mai vechi, aici, pe umărul de andezite care domină şi astăzi valea Mureşului, rest al unui străvechi vulcan, stins cu multe milioane de ani în urmă, regatul maghiar, aflat în plină expansiune în Transilvania, a ridicat, cu rol de fortăreaţă militară, Cetatea Devei… Nu întâmplător deci, primul înscris, care pomeneşte de această fortificaţie, este documentul din 1269 prin care Ştefan, fiul regelui Bela al IV-lea donează Cetatea Devei baronului Chyl din Calnic.
Construcţia, transformată ulterior în castel nobiliar de către Iancu de Hunedoara, va trece prin numeroase transformări şi se va întări, devenind prin secolul al XVIII-lea, cea mai puternică cetate de apărare din Transilvania. A rezistat eroic numeroaselor asedii turceşti din secolul al XVI-lea, din care a ieşit întărită devenit apoi… reşedinţă voievodală şi nobiliară… refugiu pentru populaţie, în momente grele, dar şi locul în care s-au dat importante şi crâncene bătălii… A fost închisoare pentru regi, nobili nesupuşi, iobagi răzvrătiţi ori luptători pentru credinţă… dar şi adăpost pentru nobilime în timpul Răscoalei lui Horia din 1784… Transformată în garnizoană, de către trupele imperiale austro-ungare, cetatea nu va mai supravieţui Revoluţiei de la 1848…. Aruncată în aer un an mai târziu ea se va transforma definitiv în ruine…
Ansamblul monumental de aici, de pe Dealul Cetăţii, care a străjuit de secole oraşul de la poale, la iniţiativa administraţiei locale, intrat într-un amplu şi ambiţios program de reabilitare, şi-a propus, ca după finalizarea lucrărilor de conservare şi protecţie a acestuia, să îl propulseze în circuitul turistic intern şi internaţional, ca element de referinţă arhitectonic, dar mai ales istoric… pentru acest colţ de lume. Totul s-a executat sub directa supraveghere a specialiştilor de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, care, cu ocazia săpăturilor de descărcare arheologică, necesare şi fireşti în asemenea situaţii, au scos la lumină noi şi interesante vestigii ce vin să completeze şi să confirme unicitatea structurilor din cadrul acestui complex arheologic unic la nivelul Transilvaniei…
Ruinele unui turn de piatră din secolul al XIII-lea… obiecte din ceramică, fier şi bronz… vârfuri de săgeţi, o ţeavă de tun de calibru mic, bile şi ghiulele de tun din fier şi piatră sau monede… sunt doar câteva din cele mai noi descoperiri…Alături de celelalte date de observaţie şi informaţii, adunate cu migală de-a lungul timpului… ele vin să completeze impresionantul tablou al unei poveşti, care pentru arheologi, coboară în timp, pe Dealul Cetăţii de la Deva şi în împrejurimi, pînă în neolitic. Ceasul istoriei s-a oprit însă aici în mod tragic, în ziua de 13 august 1849, la orele 9 dimineaţa când explozia zguduitoare, produsă accidental la depozitul de muniţie, a distrus definitiv puternica şi semeaţa fortificaţie, ce timp de secole a domnit peste întregul ţinut, îngropându-i sub ruine pe cei 38 de soldaţi revoluţionari care o păzeau la acea vreme…
.Aşezarea de la poale, care a crescut şi s-a dezvoltat, odată cu cetatea, şi-a croit de atunci propriul ei drum în istorie, devenind treptat cel mai important centru economic şi administrativ din această parte a ţării. Ca şi aici, pe dealul Cetăţii, locul în care istoricul Octavian Floca plasa Singidava, enigmatica cetate dacică, acolo în vale, sub temeliile construcţiilor mai vechi sau mai noi, se suprapun, într-o încăpăţânată continuitate de locuire urmele şi vestigiile unor civilizaţii străvechi şi ale unor culturi pe care arheologii le-au botezat după numele localităţii unde au fost ele descrise pentru prima dată. Mai întâi, au poposit pe aceste meleaguri, cu multe milenii în urmă, în neolitic, creatorii culturii Turdaş… Epoca bronzului este puternic reprezentată de culturile Coţofeni şi Witenberg, iar cea a fierului de culturile Hallstattiene timpurii, scitice şi dacice… Peste toate se aştern urmele civilizaţiei romane şi medievale timpurii. Istoricii susţin că pe timpul Provinciei Dacia, pe dealul de aici, funcţiona un “castellum”, iar jos la poale au existat mai multe construcţii romane de tip “villa rustica”.
Dar de unde provine numele oraşului de aici, de pe malul Mureşului, râul cel cu ape molcome şi înşelătoare, pomenit de istoricul antic Herodot, în anul 484 înainte de Hristos, sub numele de Maris? A intrat deja în tradiţie faptul că Deva provine din cuvântul dac, “dava”, care înseamnă fortăreaţă sau cetate, dar există şi alte ipoteze care leagă numele aşezării de Legiunea romană Augusta a II-a, mutată aici, în preajma carierei de andezite de la Pietroasa, tocmai din “Castrum Ceva”, astăzi Chester în Marea Britanie. Cu argumente de ordin lingvistic unii încearcă să lege toponimul de cuvântul slav “deva” care înseamnă fecioară, iar alţii merg până acolo încât asociază numele, cu legendara Diva, frumoasa soră a regelui Decebal, despre care se povesteşte că ar fi rătăcit prin pădurile din împrejurimi.
Dar să lăsăm aceste dispute pe seama specialiştilor, să ne reîntoarcem în prezent şi să ne oprim din hoinăreala nostră, prin frumosul parc de la poalele cetăţii, în faţa acestui impunător edificiu devenit, aidoma ruinelor de sus, de pe muntele de andezite, emblemă a oraşului Deva…
“Palatul Magna Curia”…
În limba latină, folosită în vestul şi centrul Europei în mod curent la redactarea documentelor din Evul Mediu, “Magna Curia” înseamnă “Curtea Mare”. Edificiul a intrat în istorie şi sub numele de “Castelul Bethlen”, în onoarea celui care, pe la începutul secolului al XVII – lea, i-a conturat ultima înfăţişare, Principele de atunci al Transilvaniei, Gabriel Bethlen. Încă din 1938 el găzduieşte Muzeul de Istorie al Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. În opinia specialiştilor este cea mai veche clădire care se mai păstrează în oraşul zilelor noastre, iar istoria ei este cel puţin la fel zbuciumată şi de interesantă ca şi cea a ruinelor de pe Dealul Cetăţii de deasupra.
Nu întâmplător în faţa muzeului şi-au găsit locul busturile eroilor din toamna anului 1784, Horea, Cloşca şi Crişan care, în fruntea a 400 de răsculaţi, printre care se aflau şi mineri din Certej şi Hondol, din Munţii Metaliferi, vor asalta Cetatea Devei în care se refugiaseră nobilii, funcţionarii statului şi slujbaşii de comitat.
Dar să ne reîntoarcem la clădirea de aici care datează din perioada Renaşterii, prima ei fază de construcţie, din secolul al XVI-lea fiind legată de persoana lui Francisc Geszthy, căpitan suprem al armatei transilvane în perioada 1594-1595. După jaful şi incendiul suferit la începutul secolului al XVII-lea, domeniul intră în posesia familiei Bethlen de care se leagă cea de-a doua fază de construcţie, lucrări conduse de arhitectul Giacomo Resti da Verna. În perioada care a urmat, poate cea mai aventuroasă şi romantică, domeniul şi castelul au trecut de la un proprietar la altul până a ajuns la Maria Szechy.
Cântată de literatura maghiară sub numele de “muranyi Venus”, ea a rămas văduvă la 25 de ani, s-a recăsătorit, după care, în 1634, şi-a părăsit soţul, pentru a se retrage la Magna Curia. De aici spun poveştile, s-ar fi refugiat în cetatea de sus, de unde a respins atacul soţului gelos, venit în fruntea a trei sute de călăreţi, să o readucă la ascultare… După 1687, după ce armata austriacă trece de hotarele Principatului, domeniul Devei intră într-un soi de admnistraţie fiscală, care s-a perpetuat până în anul 1743, când acesta intră în posesia guvernatorului Transilvaniei, Ioan Haller. De numele lui, în perioada anilor 1744 şi 1746 se leagă cea de-a treia, şi ultima fază de construcţii, la Palatul Magna Curia. Conrad Hammer, antreprenor şi zidar în acelaşi timp a fost cel care s-a ocupat de lucrările de refacere…Sculpturile, semnate de Friedrich Wacherberger, precum şi restul decoraţiunilor interioare şi exterioare refăcute, aproape în totalitate sunt de influenţă barocă… În sala festivă a palatului este construit şemineul iar în partea ei centrală apar blazoanele de alianţă a familiei Haller-Daniel – lebăda cu gâtul săgetat aparţinând Sofiei Daniel şi leul lui Ioan Haller – încoronat de imaginea legendei păsării Phoenix.
Bazele Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane adăpostit din 1938 de impunătorul Palat Magna Curia, aflat la poalele dealului Cetăţii de aici din Deva, au fost puse în anul 1880 de către Societatea de Istorie şi Arheologie a judeţului Hunedoara. Primele secţii, înfiinţate în anul 1882, au fost cele de arheologie şi etnografie. În prezent el include şi secţiile de ştiinţele naturale şi artă din Deva, precum şi muzeele din localităţile Sarmizegetusa Orăştie, Aurel Vlaicu, Brad, Crişan şi Complexul Ţebea.
Există câteva multe elemente care creează un soi cu totul special de legături între muzeele din această parte a ţării, dar mai ales între cel de aici şi Muzeul de la Alba Iulia, care se află doar la câţiva zeci de kilometri în amonte de Deva, pe acelaşi râu legendar… Mureş. În primul rând, spaţiul geografic şi istoric la care se raportează, începând cu impresionantul culoar al Mureşului, care desparte Munţii Metaliferi de Munţii Poiana Rusca şi de Sebeş şi încheind cu regiunea vestitului patrulater aurifer de care se leagă cele mai interesante descoperiri de epocă preromană, dacică, dar mai ales, romană privind istoria exploatării zăcămintelor de metale preţioase de aici. Şi, nu întâmplător, au devenit celebre tezaurele monetare, descoperite pe teritoriul judeţului Alba vestitele “brăţări dacice”, intrate în legendă, alături de monedele de aur tip Kosson, descoperite de-a lungul timpului în Munţii Orăştiei… ori fibulele de aur de la Băile Geoagiu. Expuse la unul sau la altul din cele două muzee judeţene, piesele de orfevrărie dacică sau romană, obiectele din fier, resturile de ceramică, tezaurele monetare romane târzii sau bizantine, descoperite în judeţul Alba sau aici în judeţul Hunedoara, toate recompun imaginea unui spaţiu fluid, extraordinar de bogat în evenimente… spaţiu pe care doar istoricii şi arheologii pot fi în măsură să îi definească limitele.Încă nu se ştie cu exactitate ce factori au condus la deplasările masive, succesive de populaţii migratoare, care de-a lungul istoriei, au pustiit de nenumărate ori Europa… contribuind din plin la decăderea şi uneori chiar la dispariţia unor importante civilizaţii. Să fie vorba de schimbările climatice, de atracţia bogăţiilor din lumea civilizată ?… Greu de spus. Un singur lucru este cert. De aici din spaţiul carpatic nimeni nu a plecat niciodată… cu excepţia “administraţiilor imperiale”. În bună parte populaţiile care au tranzitat acest teritoriu au fost asimilate ori s-au stabilit definitiv aici… Pentru zona Munţilor Apuseni mirajul dintotdeauna a fost Aurul şi Argintul ascuns în pântecul de piatră al muntelui… Stau mărturie numeroasele obiecte şi unelte care atestă practicarea mineritului din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre… o istorie care abia acum începe să fie rescrisă.
Dar să ne reîntoarcem la Cetatea Devei, cea care ne-a călăuzit paşii prin acest puzzle impresionant al istoriei şi cea care mai bine de şapte secole a vegheat asupra culoarului Mureşului domnind peste oraşul de la Poalele Muntelui de andezite. Ceea ce ne-a rămas nu poate decât să ne trezească curiozitatea şi nostalgia… Ziduri masive şi înalte, turnuri uriaşe, porţi monumentale …
Istorie, legende, poveşti… Toate acestea sunt atributele oricărei cetăţi, este adevărat dar fiecare este specială, fiecare a reprezentat inima ţinutului pe care l-a vegheat, rânduitorii care le-au construit, uneori i-au apărat, alteori i-au găzduit, deseori i-au oprimat pe cei care trăiau la poalele zidurilor lor şi care îi slujeau….Şi pentru unii şi pentru ceilalţi, cetatea era punctul de sprijin şi de referinţă….
Înconjurată îndeaproape de cerul din jur, şi protejată de departe de Munţii Ţării Haţegului, Cetatea Devei îşi visează trecutul … printre resturile de ziduri groase, impunătoare, susţinute de contraforţi uriaşi dovadă a invincibilităţii alianţei dintre om şi natură… Undeva, în vale, încă din acel ev îndepărtat, s-a dezvoltat şi a evoluat odată cu cetatea şi târgul… din care, odată cu vremurile, mai limpezi sau mai tulburi, s-a născut oraşul pe care-l cunoaştem astăzi. Încă de atunci, Deva s-a impus ca un puternic centru meşteşugăresc… Aici se prelucra pielea, lemnul, metalele de tot felul, dar şi piatra… Se făcea comerţ… Atunci, ca şi acum, viaţa pulsa odată cu istoria, iar aşezarea creştea, prin truda de zi cu zi a meseriaşilor, strânşi în bresle meşteşugăreşti. Stau mărturie a vremurilor de atunci documentele care atestă existenţa acestora. Extrem de valoroase pentru cercetători sunt cele bilingve prin care aflăm, dincolo de obiectul de activitate şi numele meseriaşilor, atât români cât şi maghiari, aceiaşi care stau şi astăzi alături, într-o deplină toleranţă şi înţelegere. Ei se numeau pe atunci ca şi acum…Albu, Dumitru, Ferenczi sau Miklos. Din munca acestor meşteri, ieşiţi din anonimat prin documentele şi înscrisurile, păstrate cu mare grijă în arhivele Muzeului din Deva, s-au ridicat edificiile care mai dăinuie şi astăzi. Şi chiar dacă nu există înscrisuri, mulţi dintre ei s-au răzvrătit împotriva nobilimii şi au stat, nu doar cu sufletul, alături de Horia, Cloşca şi Crişan în timpul Răscoalei din 1784. Din praful uitării, pe care timpul l-a aşternut peste multe din evenimentele, care au marcat destinul acestui ţinut… locuitorii Devei, urmaşii celor care au scris istoria, şi-au recuperat cetatea, la umbra căreia s-au născut şi de la care au învăţat să îşi respecte eroii…
Teodora MARIN şi Mihai RĂDUCĂ
Foto: servuspress.ro; glasul-hd.ro