Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Dezarmare: Coreea de Nord vrea să aibă mai multă „încredere” în SUA

Publicat: luni, 01 octombrie 2018

Coreea de Nord nu se va dezarma fără să aibă încredere în SUA, a afirmat sâmbătă la ONU şeful diplomaţiei nord-coreene, Ri Yong Ho, potrivit căruia „continuarea sancţiunilor îi agravează neîncrederea”, transmite AFP.

„Fără încredere în SUA, nu va exista încredere în securitatea noastră naţională. Şi în astfel de circumstanţe, noi nu vom putea niciodată să ne dezarmăm primii unilateral”, a spus ministrul nord-coreean într-un discurs în faţa Adunării Generale anuale a Naţiunilor Unite.

„Recenta ameliorare” în Peninsula Coreeană „arată că stabilirea încrederii poate fi decisivă”. „Coreea de Nord şi SUA trebuie să se străduiască să restabilească încrederea înainte de toate”, a insistat el.

De la summitul americano-nord-coreean din iunie, „impasul vine din SUA şi de la susţinerea lor faţă de măsurile coercitive care ucid stabilirea unei încrederi” mutuale între cele două ţări, a mai apreciat ministrul nord-coreean.

În această săptămână, China, la fel şi Rusia au cerut în faţa ONU o relaxare a sancţiunilor internaţionale împotriva Coreei de Nord în paralel cu destinderea angajată la începutul verii.

Susţinute în special de Franţa, SUA au refuzat categoric până în prezent cea mai mică relaxare a sancţiunilor internaţionale. Washingtonul vrea în prealabil să vadă un început al denuclearizării în peninsulă, verificabilă în mod independent.

„Preşedintele Kim Jong-Un este hotărât să transforme Peninsula Coreeană într-un pământ al păcii, fără arme nucleare şi ameninţări nucleare”, a subliniat ministrul nord-coreean.

„Trebuie să ne eliberăm de vechile moduri de a gândi”, a pledat Ri Yong Ho, a cărui ţară este sub incidenţa mai multor serii de sancţiuni economice internaţionale severe.”Noi avem mai multe motive decât SUA să nu avem încredere”, a precizat el, exprimând „bunăvoinţa” ţării sale de a stabili relaţii paşnice.

Ministrul nord-coreean susţine că Phenianul a pus „capăt testelor nucleare şi cu rachete balistice intercontinentale”, trecând la „destructurarea siturilor nucleare într-un mod transparent”.

„Totuşi, noi nu vedem un răspuns corespunzător din partea SUA”, şi-a exprimat regretul el.

În special în 2017, la iniţiativa SUA, Consiliul de Securitate a adoptat în unanimitate trei serii de sancţiuni împotriva Coreei de Nord, care vizând exporturile de fier, cărbune, textile, precum şi pescuitul. Sancţiunile internaţionale impun trimiterea înapoi în ţară a expatriaţilor nord-coreeni şi limitează importurile de petrol rafinat ale Phenianului.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=104413

Publicat de la data oct. 1 2018. Categorii EXTERN, MAPAMOND, Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

21 octombrie 2018, 10:24
 

V
Noros
13°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 11°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 4 km/h V
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:38
Apus: 18:22
Prognoza 22 octombrie 2018
Zi
 

NE
Predominant înnourat
18°C
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 18 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

NNE
Predominant senin
6°C
Vânt: 0 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 140.530 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team