Dezbatere privind sustenabilitatea sistemului de pensii din România
Asociația „Ține de Noi”, împreună cu Fundația Hanns Seidel – România, organizează o dezbatere asupra sustenabilității sistemului de pensii din România. Evenimentul se va desfășura la Tulcea pe data de 24 noiembrie.
Dezbaterile asupra pensiilor abundă în întreaga Uniune Europeană. Având în vedere creșterea speranței de viață și scăderea ratei natalității, multe țări au fost forțate fie să reducă beneficiile acordate pensionarilor, fie să schimbe vârsta la care se pot retrage cetățenii. În plus, recenta criză financiară internațională a adus mai multă presiune asupra fondurilor publice de pensii, dat fiind că de multe ori guvernele au fost forțate să ia împrumuturi doar pentru a-și menține capacitatea de a plăti pentru beneficiile actuale.
În acest context, 30% din bugetul național al României se îndreaptă către pensii, forțând reduceri recente ale sumelor destinate investițiilor în infrastructură și în alte sectoare critice. Analiștii politici și economici au avertizat că această situație nu este numai nesustenabilă, dar afectează negativ creșterea economică a României pe termen mediu și lung. De aceea, este necesară o debatere pe tema sustenabilității sistemului de pensii care va afecta, cu siguranță, nu numai beneficiarii actuali de pensii, ci și generațiile viitoare.
Invitați: Doina Pârcălabu – fost Președinte al Casei Naționale de Pensii, Valentin Ionescu – fost ministru al privatizării, Oana Vîrlănuță – Conferențiar Universitatea Dunărea de Jos, Ștefana Zibileanu – Director Direcția de Asistență Socială Tulcea