Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

DEZBATERE: „ROLUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII ÎN DEZVOLTAREA ECONOMIEI ROMÂNEȘTI”

În cadrul Proiectului „Dezbaterile AOSR”Academia Oamenilor de Ştiinţă din România organizează cea de-a doua întâlnire, pe o temă de importanţă majoră pentru lumea  românească:Dezbaterea „Rolul întreprinderilor mici şi mijlocii în dezvoltarea economiei românești”.

Evenimentul va avea loc în data de 12 iulie 2017, începând cu ora 10.00, în Aula Carol I a Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti şi va reuni reprezentanți ai Guvernului și ai Parlamentului României, ai altor instituţii ale administraţiei publice centrale, ai IMM-urilor, ai mediului de afaceri, oficiali ai economiei, finanţelor, ai educației şi cercetării, responsabili ai vieții politice și factori de decizie, membri ai lumii academice, cercetători științifici, experți în politici şi strategii economice, antreprenori, exponenți ai societății civile, cadre didactice universitare și preuniversitare, absolvenți, studenți etc.

Dezbaterea se va focaliza pe următoarele teme:

  • politici şi programe  guvernamentale în sprijinul IMM-urilor;

  • cercetarea şi inovarea in sprijinul dezvoltării IMM-urilor;

  • educaţia pentru promovarea spiritului antreprenorial;

  • forţa de muncă bine pregătită – factor esențial pentru dezvoltarea economică; 

  • dificultăţi şi provocări ale mediului de afaceri din România. Aşteptări şi cerinţe;

  • diplomaţia economică – activitate esenţială pentru promovarea economiei româneşti;

  • soluţii de finanţare pentru IMM-uri.

Manifestarea face parte din Proiectul „DEZBATERILE AOSR”, inițiat de Academia Oamenilor de Știință din România în anul 2016, prin care instituția își propune să realizeze o serie de întâlniri și discuții, având ca participanți responsabili politici, factori de decizie, reprezentanți ai mediilor academice, profesionale și educaționale, oameni de știință, cercetători, experți, studenți, membri ai societății civile etc., pe teme de interes prioritar pentru România de azi și pentru viitorul țării. Prin Proiectul „Dezbaterile AOSR”, instituția organizatoare intenționează să constituie o agora a personalităților vieții publice și academice, a reprezentanților societății românești în diversitatea ei, un spațiu al dialogului pe teme majore, al ideilor și soluțiilor și, nu în ultimul rând, un cadru al dialogului între generații. Obiectivul fundamental al Proiectului îl reprezintă realizarea unui for academic, științific, cultural și civic în cadrul căruia să fie identificate și promovate soluții pentru dezvoltarea și afirmarea României în Uniunea Europeană și în lume.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=83020

Publicat de la data iul. 11 2017. Categorii Economic, FINANTE - BANCI.

Zona comentariilor

Meteo în țară

22 iunie 2018, 12:36
 

V
Soare
29°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 34°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 34%
Vânt: 4 km/h V
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 10
Răsarit: 5:31
Apus: 21:04
Prognoza 23 iunie 2018
Zi
 

NNE
Înnourat
21°C
Vânt: 7 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 4
Noapte
 

ESE
Predominant senin
13°C
Vânt: 0 km/h ESE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 4
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 22-06-2018 Ora : 7 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 07:30 si 10:00 In zona : Județul Braşov: Brașov, Făgăraș, Săcele, Tărlungeni, Ghimbav, Hărman, Bod, Hălchiu, Cristian, Șinca, Recea, Sânpetru, Mândra, Voila, Șercaia, Hârseni, Viștea, Părău, Lisa, Beclean, Sâmbăta de Sus, Drăguș;Județul Covasna: Întorsura Buzăului, Sita Buzăului, Barcani;Județul Harghita: […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 21-06-2018 Ora : 14 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : Interval de valabilitate: 22 iunie, orele 06 – 23 Zonele afectate : conform textului și hărții Fenomene : pe arii extinse instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate Mesaj :      ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ   COD GALBENInterval de valabilitate: 22 […]
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 21-06-2018 Ora : 14 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 22 iunie, ora 16 – 23 iunie, ora 10 Zonele afectate : conform textului Fenomene : perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică accentuată Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂInterval de valabilitate: 22 iunie, ora 16 – 23 iunie, ora 10Fenomene vizate: perioade […]

Loto

Horoscop

  • 107.725 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team