Din 2015, spitalele neacreditate rămân fără finanțare
Spitalele care nu vor primi acreditare până la sfârşitul anului 2015 nu vor intra în contract cu Casele de sănătate, a anunţat marţi, în cadrul unei dezbateri, preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS), dr. Bogdan George Jansen.
El a precizat că 77 de unităţi sanitare cu paturi dintr-un total de aproape 500 existente în ţară au fost acreditate până în prezent.
„Am format aproximativ 500 de evaluatori externi pe care a trebuit să îi şcolarizăm. În prima fază se acreditează actul managerial-administrativ. CoNAS nu dă amenzi, nu închide spitale, pune la dispoziţie o serie de standarde. Poate nu toate cele 77 de spitale meritau să primească acreditare. Spitalele trebuie să se raporteze la un standard unic de calitate. Avem în vedere o procedură pentru a verifica annual spitalele care sunt acreditate şi care mai au probleme de rezolvat şi dacă acestea nu şi le rezolvă îşi vor pierde acreditarea. Prin noua lege spitalelor care nu şi-au rezolvat problemele li se va retrage acreditarea. Spitalele trebuie să fie acreditate până la sfârşitul anului 2015 şi dacă nu au obţinut acreditarea nu vor mai primi finanţare de la Casele de sănătate”, a arătat Jansen.
El a explicat că acest lucru nu înseamnă că se vor închide acele spitale, ci pot primi finanţare privată.
Jansen a menţionat că există suficien timp ca până la sfârşitul anului 2015 să fie finalizat procesul de acreditare pentru cele 500 de spitale pe baza celor 9 standarde şi a aproximativ 2.100 de indicatori.
Preşedintele CoNAS a făcut referire şi la faptul că instituţia pe care o reprezintă nu este acreditată internaţional şi nici ISO.
„CoNAS nu este acreditată internaţional, poate fi acreditată ISO în aproximativ 2-3 luni, iar internaţional în aproxima
tiv 2 ani”, a punctat reprezentantul CoNAS.
Procesul de acreditare urmăreşte gradul de îndeplinire, pentru fiecare spital în parte, a unui set extins de indicatori, din diferite grupe de interes.
Autor: Cornelia Stanciu