Documente medievale, în expunere la Palatul Suțu

Muzeul Municipiului București invită publicului să vadă, începând cu data de 21 iulie 2021, ora 10.00, la Palatul Suțu (Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2), o nouă expoziție care valorifică deosebita colecție de documente medievale.

Pergamente din colecția Muzeului Municipiului București” vor putea fi studiate pe îndelete fiind prezentate de MMB, care este beneficiarul unei Colecţii de documente foarte valoroase și variate.

Este vorba despre acte din cancelariile cârmuitorilor Ţării Româneşti, începând cu cea de-a doua domnie a lui Dan al II-lea (1428 iun. – aug.) și continuând cu Basarab cel Tânăr, Alexandru al II-lea Mircea, Mihnea Turcitul, Mihai Viteazul, Radu Șerban, Matei Basarab, Grigore Ghica, Gheorghe Duca, Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Nicolae și Ioan Mavrocordat, Ștefan Racoviță ș.a.

Hrisoavele emise de cancelariile domnești cuprind referiri la întăriri privind stăpânirea de moşii, sate, case, prăvălii răspândite în diverse locuri din ţară sau din Capitală, danii ale unor asemenea bunuri către diverşi boieri, credincioşi domniei şi ţării, «ridicări» în diferite ranguri, dar şi porunci domneşti pentru marii boieri din Sfatul Domnesc. Toate documentele au drept suport de redactare pergamentul şi sunt scrise de către diecii cancelariilor domneşti în limbile slavonă și română cu caractere chirilice.

Cele mai multe dintre aceste acte sunt ornamentate cu bogate frontispicii din care nu lipseşte stema Țării Româneşti, care apare sub mai multe forme – acvila cruciată sau acvila bicefală a Cantacuzinilor de sorginte bizantină. Apoi, întâlnim stema unită a Munteniei şi Moldovei, atunci când ne referim la documentele emise de către cancelariile domnilor fanarioţi care au deţinut tronul alternativ în cele două ţări, de o parte şi de alta a râului Milcov. În cazul hrisoavelor domnilor fanarioţi, stema din frontispiciu este înconjurată de iniţialele numelui domnului emitent. Deseori, acvila și boul au coroane deasupra capetelor sau întreaga stemă este timbrată de o coroană, flancată de însemnele puterii – sceptrul şi buzduganul.

Majoritatea documentelor au titulatura domnească scrisă cu chinovar, soluţie de aur, dar şi cu cerneală neagră. Uneori, primele rânduri din textul hrisovului sunt delimitate în partea dreaptă de o a doua vinietă. Întotdeauna, în interiorul textului sunt marcate, fie cu cerneală roşie, fie cu soluție de aur, sfârşitul frazelor prin diferite semne, apoi literele de început ale noilor fraze sau menţiuni de ani şi sume de bani.

În partea de jos a textelor sunt scrise monogramele domneşti, întotdeauna cu chinovar, mai rar cu soluție de aur, precedate sau nu de invocaţia simbolică. Semnătura autografă a domnului emitent este mereu scrisă cu cerneală neagră, dar sunt şi acte care nu beneficiază de semnătura primului demnitar în stat. Toate hrisoavele sunt autentificate cu sigiliul mijlociu domnesc, aplicat în ceară roşie, cu sau fără timbru de hârtie, cusut sau nu de suport cu mătase de diverse culori. În câmpurile sigilare este redată scena săgetării sau sigiliul este de tip heraldic. În exergă, legenda este scrisă cu litere chirilice, prin trunchiere care conţine invocaţia simbolică, particula «Io», numele posesorului, titlul de «voievod» şi calitatea de «domn» al ţării, uneori fiind menţionată şi data la care a fost lucrată respectiva matrice sigilară” – Dr. Grina-Mihaela Rafailă, muzeograf, curator al expoziției.

Expoziția constituie un bun prilej pentru expunerea unor documente spectaculoase ca ornamentică, redactate pe pergament, și se adresează atât publicului larg, care poate admira calităţile estetice ale unor adevărate capodopere realizate de către diecii cancelariilor domneşti, cât și celor care au ca preocupare zilnică studiul documentelor. Expoziția rămâne deschisă până pe data de 10 octombrie 2021.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.