DOMNUL CONOPIDĂ – in luna Octombrie, la OPERA COMICĂ PENTRU COPII

În prima lună din stagiunea 2013 – 2014, OPERA COMICĂ PENTRU COPII vă invită la spectacolul „DOMNUL CONOPIDĂ”, povestea amuzantă plină de farmec a proaspătului îmbogăţit personaj principal, care organizează o serată muzicală în propria casă, prilej de situaţii comice născute din incultura sa.
Reprezentaţiile vor avea loc in zilele de luni 7, 14, 21, 28 si marti 1, 22, 29 octombrie, de la orele 11.00 si 13.00 – şi vă vor prilejui întâlnirea cu musicalul conceput după opereta celebrului compozitor francez Jacques Offenbach. Premiera absolută a lucrării a avut loc la Paris, în 1861, chiar în prezenţa lui Napoleon al III-lea.
Pentru pregătirea acestui spectacol pe scena OPEREI COMICE PENTRU COPII, a lucrat o echipă dedicată de artişti: Cătălin Voineag – regie, Viorica Petrovici – scenografie, Vali Roşca – coregrafie, Valentin Racoveanu – asistent regie.
Îi veţi aplauda şi revedea pe îndrăgiţii artişti ai teatrului: Raluca Oprea, Oana Şerban, Ştefan Schuller, Andrei Lazăr, Lucia Racoveanu, Levente Ambrus, Fang Shuang, Andrei Manea, Ionuţ Bîrjovanu şi, nu numai. Alături de aceştia îşi va da concursul ansamblul de balet al OPEREI COMICE PENTRU COPII.

Pentru mai multe detalii despre producţiile OPEREI COMICE PENTRU COPII, vă invităm să consultaţi site-ul operacomica.ro.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.