Donald Trump va declara URGENȚĂ NAȚIONALĂ în SUA

Donald Trump va declara URGENȚĂ NAȚIONALĂ în SUA

 

Preşedintele american Donald Trump urmează să declare ”urgenţă naţională” pentru a obţine finanţarea zidului pe care vrea să-l ridice la frontiera cu Mexicul, în lupta împotriva imigraţiei clandestine, a anunţat joi liderul majorităţii republicane în Senat.

 

Potrivit lui Mitch McConnell, preşedintele ”a anunţat că este pregătit să semneze” compromisul bugetar la care au ajuns parlamentari democraţi şi republicani pentru a evita un nou „shutdown”.

 

”El va declara în acelaşi moment o situaţie de urgenţă naţională”, a precizat liderul majorităţii republicane în camera superioară a Congresului.

 

Mitch McConnell a anunţat că el va susţine acastă procedură rară, care îl autorizează pe preşedintele Statelor Unite să ocolească Congresul pentru a mobiliza fonduri.

 

Casa Albă a confirmat pe Twitter intenţia lui Donald Trump de a declara ”urgenţa naţională” cu scopul de a finanţa infrastructura promisă în campanie.

 

”Va fi foarte rău”, a reacţionat în hemiciclu liderul minorităţii democrate în Senat Chuck Schumer.

 

Acest anunţ- surpriză pune la îndoială acordul la care au ajuns parlamentarii, care păreau pregătiţi să-l aprobe într-un Congres împărţit.

 

Într-o conferinţă de presă, imediat după aceea, preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a anunţat un vot ”maitârziu astăzi” asupra acordului bugetar, fără să reacţioneze imediat faţă de anunţul declarării iminente a unei ”urgenţe naţionale”.

 

Pelosi a declarat însă că ar putea declanşa proceduri judiciare în cazul în care Trump declară această ”urgenţă naţională”.

 

Washingtonul are termen până vineri, la miezul nopţii, să evite un nou impas care ar putea conduce la ”secarea” bruscă a bugetelor – „shutdown” – a 25% din administraţiile federale.

 

O lege adoptată în 1976 – „National Emergencies Act” – îl autorizează pe preşedintele Statelor Unite să invoce o ”urgenţă” naţională, pentru a activa puteri extraordinare, care i-ar permite lui Donald Trump să ocolească Congresul şi să se sprijine pe armată pentru a construi edificiul reclamat.

 

Ultimii preşedinţi ai Statelor Unite au făcut uz de aceste dispoziţii – însă în circumstanţe diferite.

 

George W. Bush a decretat urgenţa naţională după atentatele de la 11 septembrie 2001, iar Barack Obama a făcut la fel în timpul epidemiei de gripă H1N1.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.