Douăzeci de titluri, pe lista lungă a premiului German Book Prize

Lista lungă cu cele 20 de titluri care concurează anul acesta pentru German Book Prize a fost dată publicităţii marţi de asociaţia editorilor şi librarilor germani, potrivit DPA.

Premiul în valoare de 25.000 de euro pentru marele câştigător (şi de 2.500 de euro pentru ceilalţi cinci autori care vor fi selecţionaţi pe lista scurtă) va fi acordat la data de 8 octombrie, înaintea târgului anual de carte de la Frankfurt, cel mai mare eveniment de acest gen din lume.

Juriul l-a plasat din nou pe lista lungă de anul acesta pe Arno Geiger, câştigător în 2005 al premiului pentru cel mai bun roman în limba germană, şi care de atunci a fost premiat anual de către organizaţia umbrelă a industriei de carte germane.

Angelika Kluessendorf şi Stephan Thome se regăsesc pentru prima dată, anul acesta, pe lista lungă, care a fost alcătuită după analiza a 199 de titluri propuse juriului de către editorii germani.

Printre nominalizaţi se mai află autorii Helene Hegemann, Adolf Muschg, Maxim Biller, Nino Haratischwili, Gert Loschuetz, Gianna Molinari şi Maria Cecelia Barbetta.

Pe lista lungă se află, de asemenea, Carmen-Francesca Banciu, scriitoare germană de origine română, stabilită la Berlin în anii 90, autoarea romanului ”Lebt wohl, Ihr Genossen und Geliebten!”.

Cei şase finalişti vor fi anunţaţi în data de 11 septembrie.

Sursa: AGERPRES 

Foto: Deutscher Buchpreis

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.