Duioase amintiri…
În cadrul primei ediții a Festivalului internațional de muzică interbelică, FIMI 2024, desfășurat timp de trei zile la București, a avut loc un foarte interesant și atractiv colocviu de specialitate cu tema ”Muzica ușoară interbelică – liant între România și Europa”.
Un public relativ numeros a înfruntat canicula cumplită într-o duminică, din fericire sala mare a ARCUB (Hanul Gabroveni, în str. Lipscani) este mai mult decât ospitalieră (aer condiționat, lumini, sonorizare, pian acordat). Parteneri media principali au fost Radio România Cultural, TVR Cultural (nu era deloc rău dacă și filmau…), ”Actualitatea Muzicală”, iar între parteneri s-au numărat UCMR, Fundația ”Constantin Silvestri” și firește ARCUB.
Cei doi inițiatori și organizatori, prin Asociația ProCultArt, actrița și interpreta Miruna Ionescu și violonistul Valentin Albeșteanu, au deschis, respectiv au închis evenimentul, explicând, în luările lor de cuvânt, mobilul care a dus la organizarea festivalului, ei fiind de altfel, de ani de zile, protagoniștii unor concerte circumscrise acestei teme generoase. Deși pe frumosul roll-up de pe scenă era precizat intervalul 1920-1940, vorbitorii au extins perioada în discuție până în 1945, având în vedere numărul foarte mare de șlagăre lansate, uimitor, în timpul celui de-al doilea război mondial.
Legătura cu Europa, ce figurează în genericul colocviului, a fost dintotdeauna mai mult decât evidentă, pentru că interpreții noștri de frunte cântau în marile centre culturale, dar mai ales își înregistrat discurile la Paris, Berlin sau Budapesta. Este vorba de Maria Tănase, Mia Braia, Jean Moscopol, Gică Petrescu, Petre Alexandru, Gion, Dorel Livianu, Titi Botez, Zavaidoc, Alla Baianova, Rodica Bujor sau de cel numit de Ion Vasilescu ”Ultimul trubadur”, Cristian Vasile. De numele acestuia se leagă titluri de neuitat, cum ar fi ”Ramona”, ”Zaraza”, ”Iubesc femeia”, ”Cărăruie du-mă iar”, ”Minte-mă”, ca și numeroase romanțe. În prezidiu, ca să spunem așa, au luat loc vicepreședintele UCMR, muzicologul Nicolae Gheorghiță, compozitorul și muzicologul Florian Lungu, interpreta Marieta Bratu Palaghia, văduva compozitorului Nicolae Kirculescu, Ioan Dobrinescu – violonist, profesor, orchestrator, compozitor, redactor muzical la Radio România, dezbaterile fiind ”strunite” de moderator, colegul nostru Octavian Ursulescu. Fiecare dintre aceștia a avut intervenții pertinente, cu precizări, amintiri, completări nu o dată pline de savoare și umor. Se înțelege că nota dominantă a fost dată de nostalgia unor vremuri apuse, cu perioada de glorie a tangoului și a valsului, dar și a charlestonului sau foxtrotului, în care s-au lansat melodii calde, romantice, care ne vin și acum în memorie, cu versuri adesea naive, de o simplitate care mergea la inimă. Așa încât au fost pomenite nu doar numele compozitorilor, dar și ale textierilor care au contribuit la nașterea unor adevărate cântece de patrimoniu: Puiu Maximilian (tatăl lui Mihai Maximilian, soțul Stelei Popescu, și el un textier și libretist de excepție), Vasile Vasilache, N. Stroe, N. Vlădoianu, Nicușor Constantinescu, Eugen Mirea.
După primul război mondial, în ”Micul Paris” au înflorit zeci de localuri, unele devenite celebre, în care oficiau ”lăutari cu carte”: Grigoraș Dinicu (”Hora staccato”), George Pantazi, alias Georges Boulanger (”Avant de mourir”), Angheluș Dinicu (”Ciocârlia”), Fănică Luca, Ionel Budișteanu. O lume fascinantă aceasta a lăutarilor, care i-a inspirat pe Mihail Jora, Paul Constantinescu, Theodor Rogalski, Mircea Chiriac, așa născându-se ”Înmormântare la Pătrunjel” (lăutarii aveau chiar și un cimitir al lor!), baletul ”La piață”, opera ”O noapte furtunoasă”, tabloul coregrafic ”Din vechiul București”…În localurile bucureștene se cânta muzică ușoară, dar și cafe-concert, populară sau chiar clasică. Unele din piesele de muzică ușoară de mare circulație au ajuns din acest motiv să fie asociate folclorului, într-atât de populare erau, cum ar fi ”Ionel, Ionelule” de Claude Roamno (George Sbârcea), ”Țac, țac, țac” (Morărița) de Vasile Vasilache și mai ales ”Sanie cu zurgălăi” de Richard Stein (cu o versiune cunoscută și a solistei de muzică populară Maria Lătărețu). Circulația mondială a acestei piese este probată și de faptul că a fost pur și simplu furată fără jenă de americanul Les Paul (”Johnny is the boy for me”), de la care a preluat-o Edith Piaf (”Johnny, tu n es pas un ange”) și, mai recent, de trupa Vaya con dios. La conferința de presă de dinaintea recitalului de la ”Cerbul de aur”, acum niște ani, Danny Klein, solista acesteia din urmă, a respins cu insolență și tupeu informația noastră că ar fi vorba de o creație românească!
Unul din eroii incontestabili ai perioadei interbelice a fost târgovișteanul Ionel Fernic, care în scurta sa viață de numai 38 de ani a fost jurnalist, actor, scriitor, textier, parașutist, aviator (s-a prăbușit cu avionul undeva lângă Suceava), dar mai ales compozitor al unor șlagăre care au străbătut timpul: ”Minte-mă!”, ”Pentru tine am făcut nebunii”, ”Iubesc femeia”, ”Adio, doamnă!”, ”Aprinde o țigară”, ”Nunuțo”, ”Minciuna” (Pe boltă când apare luna), ”Balada crucii de mesteacăn”, ”Țiganca”, ”Pe sub fereastră curge-un râu”, ”Îți mai aduci aminte, doamnă?”, ”La umbra nucului bătrân”, nu întâmplător multe din ele reluate an de an pe scena celui mai longeviv festival din țară, cel de romanțe ”Crizantema de aur” din orașul său natal, Târgoviște.
Considerat pe drept cuvânt părintele muzicii ușoare românești, Ion Vasilescu a avut o traiectorie profesională impresionantă, studiind la conservatoarele din București, Paris și Craiova. Primii pași i-a făcut la Teatrul din Craiova, orașul său natal, fiind rând pe rând corist, figurant, corepetitor, violonist, orchestrator și dirijor. În București a fost dirijor al orchestrelor tuturor teatrelor de revistă, la unul din ele, cel care-i purta numele, fiind și director. Să nu uităm însă că în 1926 a fost distins cu Mențiunea I la Premiul de compoziție ”George Enescu”! Aproape la fiecare titlu rostit la microfon de invitații la colecviu spectatorii, mai ales cei în vârstă, oftau și începeau să fredoneze, fiindcă lista marilor șlagăre compuse de Ion Vasilescu este absolut impresionantă: ”Inima-i un telefon”, ”Fetițele din București”, ”Azi-noapte te-am visat”, ”Nu mă uita”, ”Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?”, ”La fereastra unde doarme o pisică”, ”, ”Noapte bună, Mimi!”, ”Să-mi cânți un cântec de iubire”, ”Cântă-mi să uit dragostea”, ”Nu-ți pare rău când vezi că plâng?”, ”Cel mai frumos tango din lume”, ”Ți-am luat un mărțișor”, ”Glasul roților de tren”, ”Hai, acasă, puișor”, ”Habar n-ai tu”, ”Așa-mi bate inima”, ”Mi-am pus busuioc în păr”, ”Țărăncuță, țărăncuță”…Chiar și cei mai tineri cunosc multe din aceste refrene, fiindcă la toate evenimentele actuale există și gustate reprize retro, cu soliști cunoscuți sau programate de DJ.
Mai există un Vasilescu, Vespasian, care a rămas în istoria genului cu ”Am iubit doi ochi albaștri”, așa cum tot în perioada interbelică au lansat refrene fără vârstă Nell Martini (”Mână, birjar!”, ”Femeia, eterna poveste”), Nello Manzatti (Ion Mânzatu) – ”Frumoasa mea cu ochii verzi”, Mișu Iancu (”Iubirea-i doar o glumă”), Henry Mălineanu (”Ce să fac dacă-mi placi?”, ”Ce bine ne-nțelegem noi doi”, ”Deschide, deschide fereastra”). Ca și Ionel Fernic, Vasile Vasilache a avut un destin tragic, pierind la doar 37 de ani la bombardamentele din 1944 asupra Capitalei. A fost ziarist, actor, textier, cântăreț, om de radio, cele mai cunoscute titluri rămase de la el fiind ”Trurli, trurli”, ”Toată ziua-n ascensor”, ”Du-mă acasă, măi tramvai”, ”Cine mi te-a supărat”, ”Parcă ieri ne-am iubit”. Vasile Vasilache a fost desemnat Membru de onoare post-mortem al UCMR.
Ca și Mișu Iancu, Henry Mălineanu sau Aurel Giroveanu, Elly Roman și-a continuat cu succes activitatea și după 1945. Din perioada interbelică se detașează creațiile sale ”Nu mai plânge, baby!” (piesă aleasă de numeroși cântăreți străini la primele ediții ”Cerbul de aur”, 1968-1971), ”Două viori”, ”Ilona”, ”De ți-ar spune poarta ta”, ”Mi-e dor de acasă”, ”Tu nu știi să iubești”, ”Tu nu mai ești a mea”. Marieta Bratu a cucerit multe premii la festivalul de la Mamaia, atât ca solistă, cât și ca interpretă a creațiilor soțului său Nicolae Kirculescu. După moartea acestuia s-a recăsătorit și s-a stabilit la Paris, dar a revenit adesea în țară, atât pentru a lansa CD-uri conținând compoziții ale maestrului, cât și pentru a susține recitaluri cu refrenele acestuia, cum a făcut de pildă la Târgoviște, la ”Crizantema de aur”, anul trecut. A punctat cu emoție crâmpeie din viața alături de marele compozitor (care, pentru cei care nu știu, a absolvit Dreptul la Paris!), iar noi ne-am reamintit o parte din titlurile rămase în ”Fonoteca de aur”: ”La căsuța cu zorele”, ”Inimă, de ce nu vrei să-mbătrânești?”, ”Să nu-ți spui dorul nimănui”, ”Violete pentru fete”, ”Coșarul” (titlu nelipsit la concursurile pentru copii, cu adevărate performanțe actoricești din partea acestora), ”Anii trec, anii vin”, ”Nu te pot uita” (Marina Florea o cântă, într-o versiune modernizată, în toate recitalurile sale), ”Așa începe dragostea”…
Asemeni lui Ion Vasilescu, Gherase Dendrino a primit titlul de Maestru Emerit al Artei și ocupă o poziție de prim ordin în istoria muzicii ușoare românești. Ca și Kirculescu, a studiat Dreptul, dar și Conservatorul și…Medicina, fiind un personaj cu totul aparte, actor cu roluri în film și în teatru, dar și autor de operete celebre și firește dirijor. Moștenirea creației sale interbelice include titluri superbe, cum ar fi ”Să nu de despărțim…” (piesă de rezistență, azi, în repertoriul Marinei Voica), ”Ce faci astă-seară tu?”, ”Să nu te superi dacă plâng”, ”Mai spune-mi că nu m-ai uitat”, ”Drum bun”, ”Un gondolier cânta o melodie”, ”Doi ochi albaștri”, ”Poate cânți și tu aceeși melodie” sau ”Pentru ochii tăi am plâns”.
Înafara personalităților din prezidiu, fiecare cu consistente intervenții la microfon, au ținut să nu lipsească de la colocviu poetele Rodica Elena Lupu și Evelyne Croitoru, solista de muzică ușoară Andreea Petricean (cu multe piese interbelice în repertoriu), colecționarul de viniluri vintage Mihnea Badea, precum și aproape întreaga redacție a revistei noastre, în frunte cu redactorul-șef Mihai Cosma. Este vorba, înafară de moderator, de Oana Georgescu, implicată și în organizare, Doru Ionescu (care a și filmat evenimentul), David Lapadat. S-a vorbit, s-a discutat, s-a râs, s-a mai șters pe furiș câte o lacrimă, dar se înțelege că s-a și cântat. Protagoniști au fost tenorul Marius Nine (formidabil cum și-a adaptat maniera interpretativă perioadei interbelice!) și pianistul Valentin Cucu. O primă aducere aminte nu putea ocoli celebra ”Zaraza”, cu care Cristian Vasile a frânt multe inimi. Tangoul a fost compus în 1929 de uruguayanul Benjamin Lara, iar binecunoscutele versuri românești aparțin lui Ion Pribeagu. Ca și Gherase Dendrino și Nicolae Kirculescu, Petre Andreescu a absolvit facultatea de Drept, fiind un apreciat compozitor, textier, dar și dirijor la teatrele de revistă. Un detaliu mai puțin cunoscut: a fost co-libretist la opereta ”Ana Lugojana” de Filaret Barbu! La loc de cinste în creația sa interbelică se înscriu șlagăre cum ar fi ”Pe boltă când apare luna”, ”Mi-e dor de sărutarea ta”, ”Când felinarele se-aprind”, alături de un altul compus în 1933, la 40 de ani și cu care Cristian Vasile sau Titi Botez au înflăcărat multe iubiri. Colocviul s-a încheiat cu toți spectatorii reluând în cor, alături de Marius Nine și Valentin Cucu, șlagărul lui Petre Andreescu ”Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă”, anticipând spectacolul din acea seară, de la sala Radio, cu Miruna Ionescu, Valentin Albeșteanu și invitații lor. Așa cum au spus și artiștii străini, veniți din Franța, Marea Britanie și Germania, avem cu ce ne mândri: ”A music to remember”.
OCTAVIAN URSULESCU
Un regal! Felicitări!