De vorbă cu jurnalistul Dumitru Graur despre sportul universitar din România
Asociaţia Student Sport şi Liga Sportivă Universitară au organizat miercuri un eveniment dedicat personalităţilor de renume din sportul românesc, cărora li s-au oferit titlul de “Ambasadori ai sportului universitar românesc”.
Printre aceste persoane s-a aflat şi unul dintre cei mai mari comentatori sportivi ai României, actualmente preşedinte al Asociaţiei Presei Sportive, Dumitru Graur, care a avut bunavoinţă de a-i răspunde lui Alin Grigore la un set de întrebări.
În primul rând, cum aţi primit vestea organizării acestui eveniment?
Aşteptam de mult un asemenea proiect ca cel demarat de Student Sport, de aceea am fost foarte fericit când am primit invitaţia de a veni aici.
Din postura dumneavoastră de preşedinte al Asociaţiei Presei Sportive, cum vedeţi sportul universitar de astăzi faţă de cel din vremea comunismului?
E o comparaţie interesantă. Ce se întâmpla în urmă cu peste 23 de ani şi ce se întâmplă astăzi, diferenţele sunt ca de la cer la pământ. Mai exact, în timpul comunismului, sportul universitar nu exista.
Ştiţi mai multe lucruri din acea vreme?
Atunci totul era o falsitate. Aşa zisul sport universitar era făcut de sportivi profesionişti, care se aflau, mai mult sau mai puţin, acoperiţi sub titulatura de studenţi la o oarecare universitate şi eventual i se garanta şi o diplomă la sfârşitul aşa ziselor studii, bineînţeles că diplomele erau false.
În democraţie cum priviţi sportul universitar?
Cred că prin proiectele celor de la Student Sport şi Liga Sportivă Universitară se face primul pas în a pune bazele a ceea ce înseamnă adevăratul sport universitar. Dacă mai marii sportului din România şi guvernanţii acestei ţări nu se vor întoarce şi nu vor înţelege că aceasta e unica şansă a sportului românesc, atunci vom ajunge sub Bangladesh ca rezultate.
Totuşi, de la ce nivel ar trebui să se înceapă această reconstrucţie a sportului în România?
Cu siguranţă, sportul şcolar este pe primul plan, după care cel universitar. Trebuie ca tinerii din şcoli să înceapă să facă sport încă din primii ani. Pentru că atunci când ajung la sportul universitar, practic trec la următorul nivel, iar fără sportul şcolar este ca şi cum ai vrea să vorbeşti, dar nu ştii alfabetul.
Suntem obişnuiţi să ne comparăm cu celelalte ţări din Europa. Când credeţi că vom ajunge şi noi măcar la jumătatea Marii Britanii în ceea ce priveşte sportul universitar?
Să ne mulţumim cu ideea că suntem la început cu domeniul ăsta de sport universitar şi să ne gândim că se va dezvolta peste multe decenii de acum înainte. Nu ne putem compara, cel puţin în următorii 20 de ani, cu alte ţări europene. Important este că s-au făcut primii paşi şi par promiţători.
La acest eveniment au fost prezenţi oameni de marcă ai sportului românesc, iar toţi aceştia au susţinut un singur lucru, sportul universitar. Aşadar, ce impresie v-a lăsat acest eveniment?
A fost un eveniment frumos, plăcut pot spune, unde au venit oameni de sport care au fost alături de această mişcare, pentru că oamenii de sport înţeleg mai bine ce înseamnă această disciplină decât oamenii simpli şi îşi dau seama că, sprijinind această activitate există o şansă în plus în a se realiza ceva. E nevoie de notorietatea lor, e nevoie de imaginea lor pentru a da un exemplu celor care vor să facă un sport.
De-a lungul timpului aţi câştigat multe premii datorită meseriei, dar şi talentului dumneavoastră de jurnalist, acum v-a fost înmânat titlul de “Ambasador al sportului universitar românesc”. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această distincţie?
Mă onorează această diplomă. Îmi face plăcere să fiu numit “Ambasador al sportului universitar românesc” şi al asociaţiei Student Sport pe care o sprijin şi sunt alături de prietenul meu Adrian Socaciu, căruia i-am şi dat o serie de sfaturi.
Ne puteţi spune ce fel de sfaturi i-aţi dat domnului Socaciu?
Bineînţeles că nu vă voi spune despre ce e vorba, dar am să vă spun ceea ce mi-a plăcut la el. La Adrian Socaciu mi-a plăcut că, el a venit cu ideea de a face competiţii si nu s-a adresat forurilor pentru a fi ajutat. El s-a dus la sursă, a vorbit cu diverse universităţi, cu foarte mulţi studenţi din diferite zone, de la Cluj, de la Iaşi, de la Timişoara, pe unde a umblat, studenţii au raspuns afirmativ. Aşa a plecat această idee, de jos. Şi iată că, prin existenţa asociaţiei Student Sport, lucrurile par să se îndrepte.
În încheiere vreau să vă întreb despre un studiu realizat de Student Sport care reflectă o realitate nu tocmai fericită. Sub 37% dintre studenţii români se mai duc la orele de sport din universităţi. Ce mesaj le transmiteţi acestora?
Nu e o cifră rea. Eu mă aşteptam să se ducă sub 5%. Chiar e o cifră îmbucurătoare. Nu mă aşteptam să fie atât de mulţi cei care se duc la aceste ore, în condiţiile în care nu s-a făcut nimic pentru sportul universitar.
Alin GRIGORE