După 17 ani, contractul de servicii de curăţenie între CNAB şi Romprest Service s-a încheiat

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a angajat 91 de femei de serviciu, pe durată determinată, după ce contractul avut cu firma prestatoare de servicii de curăţenie pe Aeroportul Otopeni, Romprest Service, s-a încheiat miercuri, 31 ianuarie.

Potrivit datelor furnizate de CNAB la solicitarea AGERPRES, Compania Aeroporturi a organizat luni, 29 ianuarie 2018, licitaţia pentru asigurarea curăţeniei în Aeroportul Henri Coandă. Comisia tehnică a analizat ofertele transmise de societăţile specializate în domeniu, urmând ca firma câştigătoare să îşi îndeplinească serviciile contractuale la „standarde înalte de calitate”, în avantajul pasagerilor.

„Având în vedere că serviciile de curăţenie şi salubritate din aeroport au fost, de-a lungul timpului, criticate de pasageri, transformându-se într-unul dintre punctele vulnerabile ale Aeroportului Henri Coandă, managementul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti a decis ca noile contracte să fie guvernate conform unor reguli de eficienţă şi să instituie o serie de criterii stricte de verificare a activităţilor de curăţenie, pe care firma câştigătoare trebuie să le respecte”, afirmă reprezentanţii CNAB.

Într-un raport de audit al inspectorilor Curţii de Conturi la Compania Naţională „Aeroporturi Bucureşti” SA, la sfârşitul anului 2013, era precizat că Aeroportul Henri Coandă plăteşte circa 3.000 de dolari pe lună pentru fiecare metru pătrat curăţat de angajaţii Romprest Service.

„Durata iniţială a contractului a fost de 5 ani, adică pînă în 2006, dar prin actul adiţional, a fost prelungită valabilitatea contractului până în 2018. Suprafaţa iniţială pentru care s-au contractat servicii de curăţenie a fost de 25.900 mp, iar tariful mediu, aferent abonamentului lunar, a fost de 2.855 USD/lună/mp. Spaţiile interioare şi exterioare pentru care se asigurau servicii de curăţenie şi salubrizare au fost identificate şi incluse în contract prin acte adiţionale semnate de părţi. Suprafaţa actuală pentru care se asigură servicii de curăţenie şi salubrizare este de 87,8 mii mp, iar valoarea abonamentului lunar este de 220,6 mii USD/lună, fără TVA, rezultînd un tarif mediu de aproximativ 2.513 USD/lună/mp”, conform documentului Curţii de Conturi prezentat în decembrie 2013, conducerii Camerei Deputaţilor.

Pentru a eficientiza cheltuielile şi pentru a respecta standardele de calitate oferite pasagerilor, începând de joi, 1 februarie, până la intrarea în vigoare a noului contract, o parte dintre angajaţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti se vor implica voluntar, pentru o scurtă perioadă, într-un proiect de contingenţă pe domeniul serviciilor de curăţenie din aeroport, care până acum au fost externalizate.

„Această strategie vizează asigurarea cu resurse proprii, de către Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, a serviciilor de curăţenie şi salubritate, astfel încât să se instituie în acest domeniu criteriile interne de performanţă ale CNAB. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti va continua să ia toate măsurile necesare pentru a oferi pasagerilor servicii cât mai înalte calitativ, dar şi pentru desfăşurarea în deplină siguranţă şi securitate a operaţiunilor aeroportuare”, dă asigurări CNAB.

Romprest este lider pe piaţa serviciilor de profil, cu un capital social de 15.010.000 lei şi peste 6.000 de angajaţi, potrivit datelor companiei. În 2016, a obţinut un profit de 22,084 milioane de lei, dublu faţă de cel raportat în 2015, respectiv 11,149 milioane de lei.

Romprest Service avea în 2016 o cifră de afaceri de 242,588 milioane de lei.

 

Sursa: AGERPRESCapital

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.