Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

E de grindă, Grindeanu? Din ce lemn e Dragnea?

Publicat: marți, 13 iunie 2017

Noaptea trecută, cică, Dragnea ar fi cerut, întrebuințând vocea personală, demisia imediată a lui Grindeanu. Până acum a cerut-o, feminin, prin vocile de acioaie ale doamnelor Firea și Lia Olguța, tăioase ca bisturiul în politică și catifelate, probabil, doar la domiciliu, când își alintă consorții. A greșit rău Grindeanu, cu guvernul lui, primit în plic de la Dragnea, față de programul PSD, sau a greșit mortal față de conducătorul suprem? Dragnea e foc și dinamită, nervos de ai crede că se va strânge singur de gât, scrâșnit și apoplectic. Grindeanu, pe care l-a ales să-i fie argat executiv, a început să iasă din voia stăpânului, iar teleormăneanul suportă orice, de la tămâiere în sus, mai puțin ieșirea din perimetrul strâmt al docilității.
Dragnea vrea – o confirmă inclusiv amicii lui – dărâmarea guvernului pe care l-a plămădit din plastilina care-i place, moale și aducătoare de plecăciuni. Neputând fi premier direct, s-a făcut prin supuși. Supușii, iată, cam repede, nu concordă cu visele jupânului, îndrăznețe și cu bătaie lungă spre Dealul Cotrocenilor, pe care vrea să-l cucerească la baionetă. Să te lovești, în bătătura ta politică, de ciotul unui premier pe care tu l-ai pus, fie el și Grindeanu, nume cam obraznic pentru o viață politică modelabilă, e de neadmis. În consecință, ceea ce se petrece cam rar în politica mondială și chiar dâmbovițeană, unde totul e posibil și pe dos, partidul Dragnea e pe cale de a depune moțiune de cenzură, dacă altcum nu se poate, spre a-și dărâma propriul guvern, adică guvernul Dragnea.
Grindeanu, în aste condiții, arată – în stilul lui cam scălâmb, cu mimici reluate, ca virgulele în text – o bățoșenie pe care nu i-o bănuiai. Nu s-a prezentat urgent la nu știu ce chemări, n-a intrat aplecat pe ușa stăpânului, cum făcea la început, nu l-a dat afară pe Iohannis, când a venit ăla nechemat la Guvern, se arată în fața presei manfișist și liber schimbist. A strănutat chiar în biserica teleormăneanului, vopsită pe toți pereții, din pronaos până-n altar, cu portretul său de mitropolit fără barbă, dar cu mustață ajustată cu foarfecă de argint. Se aude că premierul i-a ieșit din voie primăriței de la Capitală, nedându-i încă un buget, pe lângă cel care-i cât cel al României și vorbește neîntrebat cu Iohannis. Cică și-a tras și gagică, ceea ce nu e permis decât scaunelor înalte, iar el e prea mic pentru așa ceva.
Că Grindeanu nu e atât de vinovat față de programul de mituit alegătorul, tâind moțul din fașă oricărei investiții, e limpede. A făcut ce i s-a cerut. Dar sacul se mai golește și atunci încep ”luptele politice”. Grindeanu e însă patibular prin deranjarea liderului maxim. Va plăti, plecând? Aș! A zis – auzi obrăznicie – că nu vrea să demisioneze! Păi demisia e iscălită în alb! Se va ajunge la ”trebunal”? Încotro ne va duce birjarul? Aici, Dumnezeul Dragnea trebuie să-și arate mușchii fulgerelor, să dea în Sodoma guvernului său, dedat la plăcerea neascultării, să arate poporului la cine trebuie să se închine. Sau se va pleoști, micșorând sonoritatea unei flatulații cât Bărăganul, la un fâs care se va pierde în odăile din Băneasa ale partidului?

Lucian AVRAMESCU

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=81861

Publicat de la data iun. 13 2017. Categorii COLȚUL OPINIILOR, Editorial, LUCIAN AVRAMESCU.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 august 2018, 12:07
 

NE
Soare
29°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 31°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 36%
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 6
Răsarit: 6:22
Apus: 20:17
Prognoza 19 august 2018
Zi
 

NE
Parţial însorit cu furtună
33°C
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

NNE
Parţial înnourat
20°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 17-08-2018 Ora : 11 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 17 august, ora 13 – 19 august, ora 22 Zonele afectate : conform textului; Fenomene : intervale de timp cu manifestări de instabilitate atmosferică; Mesaj : ACTUALIZAREINFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 17 august, ora 13 – 19 august, ora 22Fenomene vizate: […]

Loto

Horoscop

  • 121.760 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team