EAST EUROPEAN MUSIC CONFERENCE FESTIVALURI ÎNTR-O EUROPĂ ÎN CRIZĂ

 

Prima întâlnire a elitei industriei muzicale europene în România, East European Music Conference, un eveniment organizat de ARTmania cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Sibiu, reunește, în perioada 27-29 iulie, directori ai celor mai mari festivaluri, organizatori de spectacole, specialiști internaționali în securitate, avocați sau experți în sistemul internațional de taxe. Seria conferințelor, găzduite, pe durata a două zile, de Sala Thalia din Sibiu, începe vineri, 28 iulie, de la ora 10.00, cu o dezbatere pe o temă actuală: “Festivaluri într-o Europă în criză”.

Ceremonia de deschidere a reuniunii East European Music Conference este programată joi, 27 iulie, în Piața Mare din Sibiu, și include două concerte cu artiști internaționali de anvergură: olandezii My Baby și britanicul Alex Clare. Laureați ai unuia dintre cele mai prestigioase premii muzicale din Olanda, Edison, care se atribuie pentru compoziții muzicale de calitate excepțională, trupa olandeză My Baby cântă pentru prima dată în România. My Baby vor deschide concertul britanicului Alex Clare, favoritul topurilor britanice și germane, al cărui single “Too Close”, cu peste 100 de milioane de vizualizări numai pe youtube, i-a adus vânzări record, o colaborare cu Microsoft și o foarte prețioasă nominalizare la Brit Awards. Pentru cele două concerte programate în cadrul galei de deschidere East European Music Conference intrarea este liberă.

  • East European Music Conference se desfășoară în aceeași perioadă cu Festivalul ARTmania, transformând încă o dată orașul Sibiu într-o veritabilă Capitală a Culturii. Pe afișul celei de-a 12-a ediții a Festivalului ARTmania au fost anunțate până acum șapte trupe importante: Tarja, Lacuna Coil, Riverside, Beyond the Black, Walkways, You Me At Six și Devin Townsend Project. Abonamentele pentru festivalul ARTmania costă 190 de lei în perioada de pre-sale.

  • Biletele pentru cele două zile de întâlniri din cadrul East European Music Conference costă 190, 210 sau 240 de lei, în funcție de momentul achiziției. Biletele permit accesul la ambele zile de eveniment și sunt valabile pentru întreaga serie de seminarii și conferințe incluse în program.

FESTIVALURI ÎNTR-O EUROPĂ ÎN CRIZĂ

Cum se cântă pe un continent care încearcă să-și păstreze echilibrul în fața provocărilor actuale, de la polarizarea economică și divizarea societăților naționale, până la idei naționaliste, xenofobie, amenințări teroriste și, dincolo de acestea, prea multe tipuri de probleme de natură culturală? Conferința de deschidere a reuniunii EEMC, “Festivaluri într-o Europă în criză”, programată la Sala Thalia din Sibiu, vineri, 28 iulie, de la ora 10.00, este organizată sub egida Take a Stand, o campanie de încurajare a implicării civice și a coeziunii sociale și o declarație pentru apărarea valorilor europene. Campania Take a Stand este o inițiativă a Yourope, asociație la care Festivalul ARTmania este afiliat, alături de 90 dintre principalele festivaluri din Europa.

Confruntată cu crize identitare, inegalitate socială, valuri de migrație, terorism sau fascism, Europa își cultivă noile generații de vizionari, oamenii care pot înțelege și analiza schimbările, pentru a asigura calitatea și continuitatea evenimentelor care celebrează viața. Sub titlul generic “Festivaluri într-o Europă în criză”, vor problematiza și ne vor împărtăși din experiența lor trei organizatori cu zeci de ani de experiență în industria internațională de spectacol, directori ai unora dintre cele mai importante dintre festivalurile europene: Fruzsina Szep – directorul Festivalului Lollapalooza din Berlin, Christof Huber – președintele Yourope și directorul OpenAir St.Gallen – cel mai mare festival din Elveția, Guido Janssens – directorul Emagic – organizatorul de concerte și festivaluri care a revoluționat industria de evenimente live din România. Conferința va fi moderată de jurnalistul Lucian Mândruță care, după 20 de ani de experiență în presă, gestionează acum spațiul social “Interactiv”, la DigiFM, o zonă publică în care sunt puse în dezbatere cele mai importante teme ale momentului, cele despre care oamenii vorbesc în online, în media sau pe platformele sociale.

 “Mesajul meu este despre oameni, despre un mod pozitiv și pașnic de a trăi împreună, despre un dialog deschis și constructiv. Poate să pară utopic, însă, noi, organizatorii de festivaluri, cu o gândire creativă, împătimiți de muzică, suntem visători, luptători și apărători ai bunei credințe, și nu avem altă cale. Nu am mai putea face ceea ce facem dacă am gândi și am simți altfel. Europa are nevoie de ambasadori ai bunăvoinței curajoși, deschiși, activi și pozitivi, oameni inteligenți ale cărori inimi stau în locul potrivit, oameni cărora nu le este teamă să-și arate emoțiile, nu le este teamă să acționeze, să arate ce înseamnă să nu pleci capul. Să aibă atitudine! Festivalurile noastre sunt adunări ale păcii, unde oamenii vin să se bucure de muzică, de artă, de cultură, să se bucure de prietenie și de viață. Aceasta este Europa mea. Poate că este un univers utopic această lume temporară a bucuriei, lumea pe care organizatorii de festivaluri au posibilitatea să o creeze pentru vizitatorii lor. Facem asta în fiecare an, aceasta este forța care ne călăuzește, forța din care ne tragem puterile. Aceste festivaluri sunt ambasadori ai democrației și ai solidarității și niciun guvern nu le poate reduce la tăcere. Se vor ridica și vor vorbi despre arta libertății și despre dialogul liber. Muzica poate exprima ceea ce cuvintelor le scapă, lucruri pe care nu le putem trece sub tăcere. Dragostea și muzica sunt mai puternice decât ura, decât bombele și decât teroarea.  Este timpul pentru o schimbare a generației politice și a mentalității viitorilor lideri ai Europei. Nu trebuie să contemplăm felul în care Europa și Uniunea Europeană se destramă. Este cel mai mare proiect de pace al timpurilor noastre! Trebuie să facem tot ce ne stă în puteri pentru a o sprijini și pentru a-i da putere”

Fruzsina Szep, Directorul Festivalului Lollapalooza din Berlin

Cele mai recente vești care au zguduit scena muzicală a Europei sunt doar ultimele evenimente dintr-o serie care a adus tristețe și îngrijorare la nivel internațional. Oricum, era deja primul an în care au fost folosite opritoare de tancuri pentru a proteja anumite festivaluri europene – în seria măsurilor luate pentru a face față noilor realități. Acestea sunt tot atâtea teme de la care ar putea porni dezbaterea cu privire la viitorul marilor festivaluri într-o Europă a schimbărilor. Noile reguli de securitate, noile filosofii și concepte privind organizarea de evenimente, noile trenduri și curente artistice, alături de viziuni politice adaptate cu privire la respectul social și egalitatea de șansă sunt noi linii directoare pentru sutele de festivaluri mari găzduite anual de Bătrânul Continent. Recunoscând schimbările evidente survenite în aproape toate domeniile esențiale ale vieții, în special în cele care influențează coeziunea societății civile în Europa, Yourope, Asociația Festivalurilor de Muzică din Europa, a inițiat campania Take A Stand, a cărei principală misiune este sensibilizarea societății și încurajarea implicării civile. „Este timpul să luăm poziție pentru Europa și pentru întreaga lume, în încercarea de a crea o mișcare care să încurajeze coeziunea socială. Prin campanii de informare și conștientizare, promovăm toleranța pentru toate culturile, genurile, rasele, religiile, orientările sexuale, culorile și originile. A motiva oamenii să participe la activități politice și sociale, a milita pentru un dialog pașnic, pentru umanism, toleranță și pentru înțelegere reciprocă, este cea mai bună cale de a face lumea un loc mai bun pentru fiecare individ și pentru noi toți la un loc” – se arată în declarația care definește scopul și misiunea Take a Stand.

“În vremuri tensionate de schimbări politice, pe fondul crizei refugiaților și al amenințărilor teroriste, este esential ca festivalurile lumii să-și unească vocile într-o declarație comună, pentru a apăra valorile coeziunii sociale, ale diversității culturale și ale păcii. Dorim să ne motivăm publicul să participle la activități politice și sociale, luând poziție pentru un dialog pașnic, umanism, toleranță și înțelegere reciprocă. Este vremea să luăm poziție!»

Christof Huber, Directorul OpenAir St.Gallen, Elveția

Yourope îi salută pe toți profesioniștii din domeniul muzicii live și îi încurajează să se alăture ca parteneri acestei campanii! Festivaluri, promotori, cluburi, asociații, companii de producție și alte persoane implicate în industria de eveniment sunt invitate să devină ambasadori ai Campaniei Take a Stand, pentru o Europă Unită. (https://www.take-a-stand.eu/)

DESPRE TRUPA MY BABY

My Baby. Blues, country și funk cu olandezii My Baby, un trio șamanic psihedelic format în 2012, laureați ai unuia dintre cele mai prestigioase premii muzicale din Olanda, Edison, care se atribuie pentru compoziții muzicale de calitate excepțională. Au fost aplaudați în turnee în țările nordice și Marea Britanie, dar și în Africa de Sud sau Noua Zeelandă, și au devenit favoriți ai marilor festivaluri, în special faimosul Glastonbury, unde au fost invitați de șapte ori. Cu patru albume în palmares, dintre care cel mai recent, Preistoric Ritm, a fost lansat chiar anul acesta, My Baby mizează pe beaturi hipnotice, voci educate și ritmuri psihedelice pentru un show care evocă tradiții străvechi, urmărite mii de ani în urmă prin muzică. Aceasta este, de altfel, viziunea estetică unică a trupei, care explorează felul în care ritualurile străvechi influențează cultura contemporană. Cu o abordare teatrală mito-poetică, o muzică pe care se poate dansa și un mesaj care se adresează conștiinței colective, My Baby oferă o alternativă spiritual arhaică furtunilor și neajunsurilor vieții cotidiene.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.