EcoFest 2023 s-a încheiat cu decernarea Trofeului Festivalului unei pelicule din România
Festivalul Internațional al Filmului Ecologist, ajuns la cea de-a XIII-a ediție, cea mai mare manifestare de gen din Europa de Est, s-a încheiat cu premierea filmelor care au participat la concurs și a elevilor care au prezentat moment artistice în cadrul secțiunii „Zona liberă de indiferență”.
Dintre cele 12 pelicule, selectate din cele 35 care au participat, din 20 de țări, juriul de specialitate al Festivalului, format din regizori, critici de film, producători, a acordat Premiul pentru imagine filmului francez „Țara Florilor”, Premiul pentru cel mai bun scenariu filmului canadian „Insula Zug”, Premiul pentru cea mai bună regie co-producției Belgia-Portugalia-Ungaria – „Halda de Steril”.
Mențiunea acordată de juriu si Premiul special al acestuia au mers spre filmele „Etnofobia”, din Grecia, și „Măsura lucrurilor”, din Belgia.
Trofeul EcoFest 2023, acordat de Juriul elevilor, format din 50 de elevi din județul Ilfov, a fost decernat producției românești „Promisiunea ”, în regia lui Ioan Octavian Frecea.
Juriul elevilor a optat, așadar, pentru o poveste de animație, în care oameni buni și oameni răi se întâlnesc cu o mamă balenă și puiul ei, o producție plină de tandrețe, culoare și umor.
La concursul Zona Liberă de Indiferență, secțiune în cadrul Festivalului, au prezentat proiecte și momente artistice peste 1.000 de elevi, coordonați pe peste 250 de cadre didactice.
Cele mai bune dintre acestea au fost premiate în cadrul Galei Zona Liberă de Indiferență, cu diplome și cu cărți de la Editura Litera.
EcoFest – Festivalul Internațional al Filmului Ecologist a fost organizat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Consiliul Județean Ilfov, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, Primăria și Consiliul Local Bragadiru, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Inițiativa Ecologistă Europeană, Antena 3CNN și a fost susținut de Canal 33, DC News, Gândul, Ziua News, Jurnalul, Impact News, TV Moldova și Ultima Oră.
Pingback: EcoFest 2023 s-a încheiat cu decernarea Trofeului Festivalului unei pelicule din România – Ultima Oră - newsflash