Emoţie, trăire şi simţire românească, cu tenorul Ștefan von Korch, la Nürnberg în concertul DOR

Mult așteptata seară de operă și operetă românească a fost pe deplin savurată în Germania, în concertul DOR.

Prezent în programul elaborat de maestrul Cristian Sandu, tenorul Ștefan von Korch, a purtat publicul pe aripi de cântec românesc, prin tot spectrul de emoții al firii umane și al cursului vieții.

De la dragoste şi dor de țară, la bucuria candidă a copilăriei sau cea a regăsirii persoanei iubite, toate trăirile specifice sufletului românesc au fost făcute cunoscute publicului prezent în seara de sâmbătă 7 octombrie la Peterskirche, prin intermediul unui program colorat și captivant, ce a început cum altfel decât cu “Luceafărul” de Nicolae Bretan și a tranzitat printr-o impresionantă pleiadă de arii și duete.

La prima intrare în scenă, tenorului Ștefan von Korch i-a revenit rolul de a dezvălui impresionantul orizont sentimental al doinei „Mult mă-ntreabă inima” de Tiberiu Brediceanu.

Pasaj de referință din opereta „La seceriș,” piesa iese în evidență prin registrul înalt în care este scrisă și a fost alegerea perfectă a dirijorului pentru veleitățile vocale extraordinare și talentul interpretativ al solistului.

Îmbinarea dintre tehnică, patos și trăirea i-a făcut pe cei peste 300 de spectatori din Peterskirche să  identifice nostalgia ce transpare din frumoasa doină lui Tiberiu Brediceanu.

Parcursul cultural prin care spectatorii germani au fost ghidați muzical de tenorul român a continuat cu o secvență  din cea dintâi operetă românească, „Ana Lugojana,” de Filaret Barbu.

Prin duetul „Știi tu, când eram copii” interpretat cu emoție alături de soprana Antonia Beteag, muzica și-a împlinit rolul de limbaj universal și a deschis publicului perspectiva asupra vieții comunității rurale românești cu bucuriile, tristețile și obiceiurile ei.

„Mugurel de suflet românesc” din opereta „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu a fost o altă bijuterie care, prin vocea tenorului Ștefan von Korch a făcut inimile să tresalte în consonanță cu spiritualitatea și identitatea noastră națională. Iar o nouă fațetă a repertoriului naţional a devenit cunoscută publicului prin duetul „Dintotdeauna”, piesă semnată de compozitorul George Grigoriu, părinte al multor șlagăre românești. Piesa ce evocă complexul sentiment de iubire a fost cântată cu o sensibilitate și delicatețe aparte, ce a făcut ca și inimile spectatorilor să se armonizeze cu această nobilă emoție.

În perfect acord cu misiunea spectacolului de a aduce muzica  românească in inima publicului german, finalul concertului a pus în lumină un veritabil reper muzical național: “Valurile Dunării” de Iosif Ivanovici a răsunat în Peterskirche din Nürnberg, iar aplauzele spectatorilor au încununat sărbătoarea și bucuria întâlnirii sonore cu acordurile românești.

După o animată sesiune de întrebări și răspunsuri condusă de conf univ. Raluca Zglobiu, publicul a cerut insistent un bis, iar Orchestra de Cameră a Academiei de Muzică Gheorghe Dima și soliștii Ștefan von Korch Janetka Hosco, Cătălin Moței, Antonia Beteag l-au oferit cu bucurie.

Celebra piesă „Muzica,” semnată tot de George Grigoriu a cuprins și fermecat auditoriul, iar concertul s-a încheiat cu generoase aplauze, semn că dorința de a face cunoscut repertoriul românească dincolo de hotare a devenit realitate, și, după cum chiar tenorul Ștefan von Korch spunea, „le-a trezit spectatorilor dorința de a vizita  România pentru a cunoaște locurile din care vine acea muzică ce trece de la lacrimă la bucurie și de la dragoste împlinită la patimă și DOR in doar câteva acorduri.

După ce publicul german s-a bucurat de muzica din țara noastră a venit rândul comunității românești din Nürnberg să aibă parte de un moment special, concretizat prin prezența tenorului Ștefan von Korch la slujba Sfintei Liturghii de la biserica românească ortodoxă din localitate unde a delectat enoriașii cu o  interpretare emoționantă a cântării „Iubi-te-voi, Doamne”.

Despre Ştefan von Korch

Ştefan von Korch este actualmente vocea de referinţă pentru partitura de tenor din „Carmina Burana” în România, lucrare în care va avea o nouă apariţie pe 24 noiembrie la Filarmonica din Craiova.

Până în prezent cariera tenorului include apariţii în trei premiere naţionale: opera “I Puritani” de Vicenzo Bellini (Cluj Napoca 2016), opera “La Sonnambula” de Vicenzo Bellini (Târgu-Mureş 2018) şi “Messa di Gloria” de Rossini (Bucureşti 2019) şi o premieră europeană “Traiano in Dacia” de Giuseppe Nicolini (Opera Română din Cluj-Napoca 2022).

Acestora li se alătură roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Falstaff”, “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.

A fost singurul solist român în turneul China 2023 Tour, primul turneu al unei orchestre iberice în China, derulat în 27 de oraşe alături de Orchestra Reino de Aragón.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.