Expoziție despre capturarea lui Bin Laden

Muzeul Naţional „11 septembrie”, din New York, va inaugura, la 15 noiembrie, o expoziţie despre evenimentele care au dus la capturarea fostului lider Al-Qaida Bin Laden, ce va permite vizitatorilor să asculte povestea relatată de protagonişti, informează EFE.

Revealed: The Hunt for Bin Laden” va prezenta cu ajutorul fotografiilor, documentelor declasificate şi interviurilor, acţiunile serviciilor secrete şi militare care au dus în oraşul Abbottabad, din Pakistan, unde se afla ascuns creierul celui care orchestrase cel mai grav atentat terorist din istoria SUA.

Operaţiunile au culminat cu moartea lui Bin Laden, la zece ani de la tragicele evenimente din 11 septembrie.

Potrivit site-ului muzeului, expoziţia va prezenta publicului cei zece ani de căutari ai lui Bin Laden, care au început înainte de 11 septembrie 2001 prin atacurile asupra Ambasadelor SUA din Kenya şi Tanzania şi atacul asupra crucişătorului USS Code din Yemen, în care şi-au pierdut viaţa 17 militari în 2000, şi continuând cu dispariţia liderului Al-Qaida în munţii Tora Bora din Afganistan după atentate.

Sunt prezentate peste 60.000 de obiecte, precum şi imagini ale operaţiunii grupului de elită al puşcaşilor marini US Navy care l-au surprins pe Bin Laden în ascunzătoarea lui din Pakistan, după zece ani de căutări.

În operaţiunea, care a durat aproximativ 45 de minute, au murit Bin Laden şi unii dintre colaboratorii săi, printre care unul dintre fiii săi şi o femeie.

Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, care au dus la prăbuşirea Turnurilor Gemene din New York şi au distrus o parte clădirii Pentagonului din Washington, s-au soldat cu moartea a 3.000 de persoane.

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.