Facultatea, un nou început: Stresul primei sesiuni acaparează mintea studenţilor

 Toate bune şi frumoase. Liceul s-a terminat, BAC-ul a trecut iar în toamnă a început facultatea. Fiecare absolvent de Bacalaureat a optat pentru o anumită facultate, cea pe care o consideră potrivită pentru sine.

Astfel colectivul s-a schimbat iar profesorii sunt şi ei noi pentru fiecre student în parte. Până şi clădirea în care se ţin cursurile diferă. Un singur lucru nu s-a schimbat, însa : examenele. Fie că ne plac sau nu, ele există şi trebuie promovate.

La fel ca şi în liceu sau în şcoala generală, fiecare materie are la final de semestru un examen, pentru verificarea cunoştinţelor învăţăceilor.

Singura diferenţă este că acum toate examenele sunt cunoscute sub numele de “Sesiune”, sau cum îi spun studenţii “Stresiune”. Şi aşa apar grijile şi problemele de genul “De ce nu am învăţat nimic pe timpul vacanţei de iarnă? Ce mă fac în sesiune?”.

Însă aşa cum suntem obişnuiţi încă de când ne naştem, timpul este ireversibil şi îşi pune mereu amprenta. Astfel sesiunea trece, cu chiu, cu vai, iar studenţii care s-au pregătit intră în semestrul al doi-lea şi ciclul se repeta. Până la urmă toate trec, iar aceasta perioada încheie înca un capitol din viaţa unui student, semestrul I din facultate.

Miruna Cristina LOLA

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.